Motociclistul accidentat de Monica Macovei, declarații la Judecătoria Mangalia, unde fosta ministră a Justiției este anchetată: ”Nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau trăiesc”. Cum mințea soroșista anul trecut: VIDEO
În această dimineață la Judecătoria Mangalia a avut loc primul termen în dosarul în care Monica Macovei a fost trimisă în judecată, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, transmite Știripesurse.
Ilie Constantin, motociclistul accidentat de Monica Macovei, a oferit primele declarații despre accidentul în care a fost implicat. Bărbatul spune că medicii i-au transmis că nu se va mai recupera niciodată în totalitate.
„Sufăr și mai am de suferit destul. Din păcate, nu se vor rezolva problemele. Voi rămâne cu urmări grave. A fost greu de tot, nu cred că își poate închipui decât cineva care trece prin așa ceva.
Preferam o altă variantă decât să sufăr atât de mult, nu vă spun care. Cred că toată lumea are aceeași părere despre astfel de oameni (n.r. Monica Macovei). Nu am vorbit cu ea până acum.
Eu mi-am dat seama ce fel de om din momentul în care am fost accidentat și nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau mai trăiesc”, a declarat Ilie Constantin, victima Monicăi Macovei, citat de adevarul.ro.
Acesta își aduce aminte că totul s-a întâmplat extrem de repede, fără să poată face ceva
„Nu am avut timp nici să clipesc atunci. În mai puțin de o secundă s-a întâmplat. Nu am niciun mesaj pentru dumneai, decât să își schimbe caracterul. Medicii mi-au spus că nu mă voi recupera complet niciodată”, a precizat Ilie Constantin.
VIDEO urmat de o relatare despre cum mințea soroșista anul trecut:
VIDEO de anul trecut:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Internetul a sărit în aer: Raportul din SUA dovedește că președintele ales Călin Georgescu a fost eliminat fraudulos. TIK TOK N-A GĂSIT NICI O DOVADĂ! Elon Musk: Alegerile din România au fost anulate ilegal. Protest la Curtea de Apel
Șoc și groază pe scena Operei Naționale București. Reacția unui spectator care a plecat după primul act: ”Don Giovanni a fost turnat într-un bordel, nu pe o scenă culturală. Grotescul și SATANISMELE au penetrat toate instituțiile culturale românești”
Eroul neașteptat: un tânăr frizer a obținut Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan. Profesorul Horea Bădău o cercetează dacă e plagiată! A apărut site-ul IMPOSTORUL.COM
VOX POPULI, VOX DEI. Peste 5000 de români în numai 2 ore îi cer lui Nicușor Dan: DEMISIA, DOVEZILE, DESECRETIZAREA CSAT, ALEGERI ANTICIPATE! Reacție populară la prostia debitată de securiștii de la Cotroceni contra Congresului SUA
AVALANȘA! Au început AUDIERILE din Congresul SUA privind CENZURA și DICTATURA din UE și ROMÂNIA - VIDEO ÎN DIRECT
ȘOC: Jeffrey Epstein a fost Creierul întregii Operațiuni COVID-19
Recomandările noastre
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Avem și noi pedofilii noștri: Epsteinii intelectuali și ”contextuali” de la București, de la stânga la ”dreapta” temuistă. DREPTATE PENTRU CĂLIN GEORGESCU!
Nicușor Dan, gafă după gafă, ca Nea Nicu înainte de Revoluție. Congresul SUA spune că SRI A MINȚIT, SRI recidivează printr-un răspuns CONTRA legislativului STATELOR UNITE ALE AMERICII. Raportul SUA: România - acțiuni PROFUND ANTIDEMOCRATICE
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Constantin Ilie Monica Macovei
Locații: Constanţa
Subiecte: accident Monica Macovei
Organizații: Ministerul Justiției
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)