Mustrarea politicienilor de către PS Ambrozie a declanșat războiul presei guvernamentale. Episcopia Giurgiului vine cu precizări
După ce i-a biciuit într-o predică de sărbătoarea Sfintei Parascheva împotriva necredincioșilor care ne conduc, în replică la atacurile de presă anti-patriarh și anti-Catedrală Națională, episcopul Ambrozie al Giurgiului a fost luat în colimator de presa guvernamentală, care i-a găsit acul în carul cu fân: din toată predica, a fost scoasă din context o propoziție în care ierarhul făcea referire la „vaccinurile” Covid, noile odoare intangibile ale religiei pandemice. În consecință, Episcopia Giurgiului a revenit cu precizări:
„Episcopul Giurgiului a reclamat în predica sa nevoia de informare constantă și susținută din partea autorităților cu privire la vaccin și campania de vaccinare, informare corectă ce ar trebui să vină din partea celor ce au atribuțiuni în această zonă. De altfel, Preasfinția Sa a cerut exemplul personal al tuturor parlamentarilor când vine vorba de vaccinare și a insistat pe ideea în care orice act medical trebuie consimțit și informat, așa cum, de altfel, cere și legea când vine vorba de astfel de proceduri.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Șoc și groază pe scena Operei Naționale București. Reacția unui spectator care a plecat după primul act: ”Don Giovanni a fost turnat într-un bordel, nu pe o scenă culturală. Grotescul și SATANISMELE au penetrat toate instituțiile culturale românești”
Camelia Șucu și-a adus o canapea fecală uriașă la MNAR în fața IEI ROMÂNIEI. Fotografia prezentată de criticul de artă Pavel Șușară a adunat zeci de comentarii: "Reprezentarea identitară a poporului român" e cam maro și răsucită
Panică la München: Europa tremură în fața Americii lui Trump
Călin Georgescu, mesaj exploziv în fața Tribunalului București: Nicușor Dan NU va fi primit niciodată la Casa Albă. Tot globul pământesc știe că s-au anulat alegerile în România - ACTUALIZARE: S-a decis fărădelegea!
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Recomandările noastre
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Politic Prima pagină Știri
Persoane: Patriarhul Daniel PS Ambrozie
Subiecte: Catedrala Mântuirii Neamului Catedrala Națională consimțământ informat Libertatea de exprimare libertatea religioasă Pandemie coronavirus Pelerinaj Sfânta Parascheva vaccin COVID-19
Organizații: Catedrala Națională Episcopia Giurgiului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)