NEBUNIA ZILEI: O „biserică” din Texas a anulat un „spectacol de familie” cu un transsexual satanist după ce s-a aflat că în tinerețe a vrut să tortureze niște elevi și să mitralieze o școală. FOTO

O biserică din Texas a anulat un „spectacol de familie” cu un transsexual, după ce au aflat că era condamnat penal, transmite Epoch Times
Biserica First Christian Church, care face parte din confesiunea Discipolii lui Hristos, susține în mod deschis persoanele LGBT. Într-un pliant, biserica anunțase că Tisha Flowers, un transsexual, va fi prezent la un spectacol de familie.
Flowers este numele de scenă al lui Jaysen Kettl, care se prezintă ca un travestit gotic, ale cărui conturi de socializare includ conținut macabru.
Părinții ai fost cei care au descoperit că Kettl a fost condamnat pentru că în tinerețe a vrut să tortureze niște elevi și să mitralieze o școală.
Printre imaginile cu Kettl care pot fi găsite online se numără una în care acesta este îmbrăcat în travesti și ține în mână un craniu roșu cu cercei cu pentagramă și o alta pe Tik Tok în care poartă un tricou cu o imagine a lui Baphomet înconjurată de o pentagramă.
O postare pe Instagram prezintă o imagine cu un craniu și un diavol care anunță un spectacol Happy Death Day.
Informația s-a răspândit rapid printre grupurile de părinți.
În 2004, Kettl, care avea 17 ani la acea vreme, a pledat vinovat de conspirație pentru crimă capitală pentru rolul său în pregătirea unui masacru în școala Vidor High School, potrivit unui articol din Houston Chronicle.
Complotul a fost dejucat înainte de a se întâmpla ceva.
Kettl și cel puțin un alt elev au descris modul în care doreau să tortureze unele persoane prin "bătutul în cuie cu mâinile de masă, prin legarea lor de copaci - înainte de a ucide anumite persoane", potrivit unui procuror citat în raport.
Vestea complotului s-a scurs către administratorii școlii și nu a fost niciodată pusă în aplicare. Poliția a găsit în dormitorul lui Kettl un rucsac care conținea cuțite, lanțuri, cuie și ciocane.
Grupurile de părinți au promis să protesteze împotriva evenimentului, pe care îl consideră dăunător pentru copii.
Mai jos, doamna domn Tisha Flowers „performând” în timpul unui spectacol transsexual de „drag queen”:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

BOMBĂ: George Simion a dezvăluit Planul readucerii lui Călin Georgescu la conducerea României! Conferință de Presă Extraordinară pentru Presa Străină: GRAVE NEREGULI LA VOT! - VIDEO

Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!
Recomandările noastre

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!
Secțiuni: Externe Prima pagină Social Știri
Persoane: Joe Biden
Subiecte: atac terorist transexualism
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)