NU ARUNCAȚI CU PIETRE în Sfântul Ștefan! Forumul Organizațiilor pentru România și Generalul Radu Theodoru solicită Consiliului General al Municipiului București să nu schimbe abuziv denumirea Parcului Sfântul Ștefan

Către: Consiliul Local al Sectorului 2 București;
Către: Consiliul General al Municipiului București
Nu aruncați cu pietre în Sfântul Ștefan!
Noi, semnatarii acestei scrisori deschise am luat act cu stupoare de faptul că instituția Consiliului Local Sector 2 a decis să ceară Consiliului General al Municipiului București (CGMB) să schimbe denumirea parcului "Sfântul Ștefan" în "Grădina Alexandru Gheorghe Donescu".
Paradoxal, cel ce l-a realizat, primarul Alexandru Donescu, este și cel care l-a denumit astfel, după ce a primit terenul pe care se află parcul, chiar din partea Bisericii Sfântul Ștefan – Călărași.
Ce nu cunosc cei ce doresc acum să schimbe denumirea parcului este faptul că primarul Donescu era chiar epitrop la Biserica Sfântul Ștefan, deci ideea acestei denumiri a parcului este posibil să fi fost luată cu acordul și din dorința sa în cadrul consiliului parohial.
Prin cedarea terenului în anii 1935-1936, biserica a rămas cu Sfântul Altar în stradă și s-a consfințit cu jurământ de către Primar și Consiliul Parohial ca terenul să fie în folosul bucureștenilor, iar grădina-parc să poarte denumirea de ”Sfântul Ștefan” după cum ne precizează părintele paroh Constantin Cârlan-Ungureanu. Foarte interesant, nici măcar regimul comunist nu a îndrăznit să schimbe acest jurământ, părculețul purtând numele Sf. Arhidiacon Ștefan chiar și în timpul regimului ateu, de tristă amintire pentru români.
Considerăm că acțiunea de a schimba denumirea parcului se încadrează în seria acțiunilor multiculturaliste, corect politice, prin care se încearcă ștergerea tuturor reperelor identitare creștine din spațiul public în vederea construirii la nivel cultural și social a unui nou spațiu fără repere și fără valori, cu ținta finală individul – care se dorește a fi unul care vine de nicăieri și merge spre niciunde. Ne opunem categoric acestei viziuni nihiliste și considerăm că românii trebuie să rămână ancorați în valorile creștine, singurele care ne pot oferi demnitate și identitate.
În consecință, schimbarea denumirii parcului Sfântului Arhidiacon Ștefan din București este un act abuziv care încalcă jurământul făcut de însuși primarul Donescu cu biserica Sfântul Ștefan, unul prin care se încearcă ștergerea din memoria bucureștenilor a reperelor identitare creștine.
Noi, asociațiile și persoanele semnatare, ne opunem hotărât acestei intenții de schimbare a denumirii parcului-grădină ”Sfântul Ștefan”, act cu care primarul Donescu cu siguranță nu ar fi fost de acord. Nu dorim ca instituția Consiliului Local al Sectorului 2 să intre în conștiința bucureștenilor și a românilor în general, ca având o agendă care se opune identității naționale, în conflict cu voința și conștiința majorității locuitorilor din sector, din Capitală și din România.
De asemenea, vă facem cunoscut că ne vom opune energic, folosind toate mijloacele legale care ne stau la dispoziție, precum și toate pârghiile media, pentru a stopa acest abuz, a cărei primă și unică motivație este pur ideologică, împotriva poporului român, a istoriei și a tradițiilor sale.
Semnează:
Forumul Organizațiilor pentru România
Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință
Asociația pentru Civilizație Ortodoxă
Federația Organizațiilor Pro Vita din România
Frăția Mihai Viteazul
Asociația Basarabii
Straja Carpaților
Starea de Libertate
Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni
Grupul NOI – Neam – Onoare - Identitate
General Maior Aviator veteran de război Radu Theodoru
Se alătură și Societatea Nationala a Femeilor Ortodoxe Romane
Lista rămâne deschisă
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Locații: București
Subiecte: Parcul Sf. Ștefan
Organizații: Biserica Sf. Ștefan Consiliul General al Municipiului București Patriarhia Română Primăria Sector 2 USR-PLUS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)