Narcisa Iorga pune colimatorul pe: Raluca Turcan, Ernest Oberlander, SIE. "Este evident că jaful a fost dat la comandă!"
Narcisa Iorga revine cu observații pertinente pe Facebook: "Consider absolut penibilă declarația de astăzi a Ralucăi Turcan. A încercat să minimalizeze jaful, spunând că a fost un furt, așa cum au mai fost și la alte muzee, și că au fost furate ”doar câteva bunuri de tezaur”. Adică, să zicem merci că nu ni le-au luat pe toate? Sau a vrut să insinueze, fără să spună direct, că jaful a fost la comandă, așa cum bănuim și noi, cei care nu am fost miniștri ai Culturii și poate suntem și inculți, proști, pleavă, ce mai! De cealaltă parte, actualul ministru al Culturii, Natalia Intotero face și ea o declarație și mai penibilă, scuzându-se că e în Polonia: ”Iau în calcul să cer demisia directorului Muzeului Național de Istorie a României”. Deci, nu i-a cerut demisia, nu l-a demis, se mai gândește... Ca și când Oberlander ar fi greșit anul Unirii, nu că a pierdut o parte din tezaurul României.
Să luăm pe rând fiecare responsabil, la care adaug și SIE:
1. Raluca Turcan trebuia să aibă preocupări legate de riscuri, atunci când a acceptat expunerea obiectelor de tezaur într-un muzeu dintr-un prea mic oraș olandez pentru o valoare atât de mare a exponatelor, fără pază umană. Cei care încearcă să ia apărarea acestui muzeu olandez, rog să mă scutească. Olandezii sunt principalii vinovați, dar asta nu înseamnă că ministrul în funcție la data organizării expoziției și directorul Muzeului de Istorie trebuie scutiți de responsabilitate.
2. Raluca Turcan avea obligația să verifice contractul încheiat de Muzeul Național de Istorie a României pentru această expoziție, inclusiv contractul de asigurare, căci este ministru responsabil pentru faptele sale cu pedepse complementare, tocmai datorită importanței funcției. De aceea există o lege privind responsabilitatea ministerială. De aceea a depus jurământul de credință, cu mâna pe Constituție și pe Biblie: ”Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții...”. Un ministru nu se poate compara cu un funcționăraș, fie el și director al Muzeului de Istorie. Un director nu are responsabilitatea unui ministru în privința interesului României. Domnul Oberlander este un funcționar oarecare. Ministrul Turcan avea greutate și responsabilitate. Deci, doamna Turcan nu poate arunca vina pe alții, cum a aruncat Iohannis paltonul pe capota mașinii.
3. SIE, adică Serviciul de Informații Externe, avea obligația să obțină informații cu privire la lipsa de siguranță a artefactelor dacice în clădirea muzeului din orășelul olandez Assen. Se ridică câteva întrebări:
- SIE a cules informații cu privire la siguranța obiectelor de tezaur?
- Dacă a cules aceste informații, le-a transmis CSAT și ministrului Raluca Turcan? Dacă nu a cules aceste informații, de ce nu a făcut-o? Dacă le-a oferit CSAT și Ministrului Culturii, ce a făcut Raluca Turcan cu aceste date? Dar CSAT?
Probabil că de aceea a convocat Iohannis CSAT, dar Iohannis este, azi, lipsit de legitimitate. În plus, este arhicunoscută protecția pe care el o oferă Ralucăi Turcan, așa că nu mă impresionează și nu aștept nimic de la ședința CSAT. Probabil vom primi un comunicat de genul: fraților, asta e! Se mai întâmplă. Nimeni n-a știut nimic. Iohannis vrea doar să mimeze interesul.
4. Ernest Oberlander - Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a Romaniei și-a asumat riscul de a expune în muzeul din orășelul Assen, dovadă stând contractul semnat. Se ridică și în cazul lui câteva întrebări:
- De ce nu a verificat cât de sigur este spațiul în care a dus artefactele? Spune, și el, impertinent ca și Raluca Turcan, că nu avea cum să verifice dacă există pază asigurată 24 de ore din 24, ”de la 1700 km distanță”. I-auzi! Ca și când ar fi dus acolo niște oale de inox din supermaket, nu meritau efortul de a verifica sistemul de siguranță. Trebuie menționat că Oberlander s-a deplasat la 1700 km distanță, atunci când a inaugurat expoziția, împreună cu ministrul Raluca Turcan (v.foto).
- Știa faptul că încăperea în care au fost expuse coiful și brățările dacice era singura din clădirea muzeului cu un perete spre exterior? Dacă da, de ce a ignorat, dacă nu, de ce nu s-a interesat? Riscul era uriaș. De regulă, operele valoroase se expun în centrul muzeului, în încăperile cele mai îndepărtate de ieșiri, fără ferestre. Așa știu eu, ca vizitator, nu ca specialist în muzeografie.
Este evident că jaful a fost dat la comandă, dovadă că au fost sustrase 4 obiecte inestimabile ca valoare, alte exponate neprezentând interes. Or, dacă jaful a fost dat la comandă, anchetatorii vor lua în calcul și posibilele legături între persoana interesată de artefacte și organizatorii expoziției, inclusiv cei din România, oricare ar fi ei. Fie și In Rem.
În fotografie, în centru, directorul Ernest Oberlander-Târnoveanu și ministrul Raluca Turcan, la inaugurarea expoziției din Assen, Olanda, în 9 iulie 2024." Vedeți și Adevărul
ascuns de Turcan: La Ministerul Culturii, Oberlander și-a aprobat
singur deplasarea Tezaurului Dacic prin conflict de interes, supervizat
de aceeași Turcan
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
L-au șters de pe NEWSWEEK și a ajuns la un site cu 1.5 MILIARDE de vizualizări. BTI: Se complică treaba: articolul dispărut despre Călin Georgescu, preluat integral de un gigant american al netului
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
Demența dictaturii Big Farma în România: Nu ai voie să vorbești despre stilul de viață sănătos că te ia poliția! Conferința terapeutei Barbarei O’Neill, boicotată de Ministerul Sănătății, agenți ai poliției și DSP
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Ce s-a întâmplat la evenimentul Barbara O’Neill de la București? Motivul interzicerii conferinței sale a fost o filmare în care explica cum să scapi de ARNm-ul din organism după vaccin? - VIDEO
Donald Trump rade vaccinurile obligatorii pentru copii pentru a reduce AUTISMUL: ”Până acum se cereau 72 de doze pentru copiii noștri. De acum recomandăm doar 11 vaccinuri de bază!” Decizia elimină și vaccinul anti-COVID
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Secțiuni: Cultură Dezvăluiri Eveniment Istorie Prima pagină Știri
Subiecte: furtul Tezaurului Dacic
Organizații: Muzeul Drents Muzeul Național de Istorie a României SIE SRI
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)