Nașterea Domnului – praznicul bucuriei și al mulțumirii noastre 

† LAURENȚIU,
DIN MILA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ȘI
MITROPOLITUL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhierești binecuvântări! 

„Ce vom aduce Ție, Hristoase, că Te-ai arătat pe pământ ca un om pentru noi? Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulțumire aduce: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peștera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce ești mai înainte de veci, miluiește-ne pe noi” (stihiră la Vecernia Nașterii Domnului)

Iubiții mei fii duhovnicești,

Anul nostru bisericesc este atât de frumos împodobit de cu Praznice și sărbători prin care noi participăm în mod real și suntem contemporani cu principalele evenimente din istoria mântuirii, actualizate tainic pentru noi. La toate aceste ocazii unice de bucurie duhovnicească, prin scrisorile noastre pastorale vă transmitem binecuvântarea lui Dumnezeu și îndemnuri părintești legate de semnificațiile fiecărui praznic. An de an, de Crăciun, am dorit să evidențiem un aspect pe care l-am considerat important în înțelegerea și experierea tainei celei mari a Nașterii Domnului. Anul acesta vom medita împreună asupra faptului că sărbătoarea Crăciunului trebuie să fie pentru noi toți nu doar un prilej de bucurie, cât mai ales unul de mulțumire sinceră. Vom arăta, în primul rând, de ce bucuria noastră trebuie să fie una mulțumitoare, cu această ocazie, și în al doilea rând vom vedea modul în care ne putem exprima și manifesta această mulțumire în viața Bisericii și în viața noastră personală.

Nașterea Domnului este un mare praznic și un unic prilej de bucurie pentru noi toți. Suntem bucuroși acum oricâte necazuri și suferințe am avea. Ne exprimăm bucuria prin frumoasele colinde și prin imnografia bogată a Bisericii. Nașterea Domnului este evenimentul care ne aduce pace și bucurie negrăită în inimile noastre. Este un dar ceresc pe care îl primim în fiecare an, este darul Pruncului ceresc care ne aduce bucurie și pentru care trebuie să mulțumim. Bucuria noastră trebuie să fie una plină de mulțumire, căci nu există primire de daruri fără recunoștință față de dăruitor. În acest sens, Sfânta Scriptură și scrierile Părinților Bisericii și ale imnografiilor ne învață pentru ce trebuie să mulțumim lui Dumnezeu la acest mare praznic și mai ales ne indică modul în care îi place lui Dumnezeu să o facem.

Suntem acum la mai bine de 2000 de ani de evenimentul venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu și Evanghelia acestui praznic ne descrie modul în care a binevoit Ziditorul a toate să Se pogoare la neamul nostru, să ia firea noastră căzută pentru a o restaura și a o îndumnezei. Pentru noi relatările evangheliștilor nu sunt simple narațiuni sau descrieri pe care le auzim an de an sau simple recompuneri și re-prezentări ale unor evenimente trecute de care ne bucurăm și ne emoționăm în prezent, ci prin ele noi devenim contemporanii acelor fapte minunate săvârșite în trecut de Dumnezeu și actualizate neîncetat în viața Bisericii. Cum este posibil și cum se petrece acest fapt minunat? Cum putem fi noi părtași la ceva ce s-a petrecut cu mii de ani în urmă? Cum putem primi un așa mare dar și cum putem să mulțumim pentru el? Iată întrebări care trebuie să ni le punem în aceste zile de sărbătoare!

Iubiți credincioși,

Biserica este Mama noastră și ea ne dă răspuns la toate întrebările noastre. Ea ne învață că Hristos chiar dacă trupește și în mod văzut nu mai este prezent lângă noi, El este totuși duhovnicește prezent între noi și în noi, în mod nevăzut, prin Sfintele Taine. Ea ne arată mereu că El este cu noi neîncetat, după cum a și promis Sfinților Apostoli, când a spus: „iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului…” (Mt. 28, 20). El este prezent neîntrerupt în Sfânta Sa Biserică și prin urmare, de fiecare dată, ca și astăzi, El este Cel care ne invită la acest praznic, El este Cel care ne cheamă la masa Sa plină de bucurie. Hristos este Cel care ne face părtași bucuriei Sale la un anume eveniment al vieții Sale pământești, care este viu și mereu actual în Sine și la care dorește să ne facă și pe noi părtași. Totul în Biserica noastră „este viață” și nu o simplă comemorare, de care să ne emoționăm. Este viață adevărată, pentru că noi gustăm real din viața lui Hristos, pentru că El Însuși dorește să ne dăruiască tot ceea ce are El. Toată dragostea Lui vrea să ne-o împărtășească și de aceea a venit la noi, de aceea El bogat fiind S-a sărăcit coborând în lumea noastră pentru a ne aduce nouă lumea Sa, universul dragostei Sale.

Aceasta este perspectiva din care trebuie să înțelegem praznicul Nașterii Domnului: nu noi suntem autorii, nu noi recreăm cadrele acestui praznic, nu noi recompunem o realitate din trecut simplu amintindu-ne prin cântări și ritual de ea, ci noi suntem invitații Lui, la această sărbătoare a Lui, la care El ne cheamă la Cina bucuriei Sale, care este Sfânta Liturghie. La această masă festivă El ne vorbește despre toate evenimentele vieții Sale și ne face prin dragostea lui capabili să le și trăim împreună cu El în toată intensitatea lor, dar în același timp El ne și hrănește și dăruiește însuși Sfântul Său Trup și Scumpul Său Sânge spre mâncare, ca astfel să Îl avem pe El întreg în noi, cu toată intensitatea iubirii Sale, de așa manieră încât în mod real tot ceea ce are El să avem și noi, bucuriile Lui să fie ale noastre, dar și reciproc toate suferințele și bucuriile noastre să fie simțite și trăite de El.

Astfel, participând la această Cină dumnezeiască și luând hrană Trupul și Sângele Lui El ne spune că a venit și vine mereu la noi nu ca într-o vizită, ci ca să ne ia la El, să ne ducă în Împărăția Sa, dacă vom dori să facem voia Sa, să păzim poruncile Sale. El ne spune prin imnografia Bisericii că, bogat fiind El a dorit să sărăcească pentru noi, pentru a ne îmbogăți, că a dorit să fie înfășat cu scutece, ca să dezlege păcatele noastre, că a fost primit ca un străin, El, Stăpânul tuturor ca să ne scape pe noi de tirania diavolului. Tot prin glasul Bisericii El ne arată cum este lumea viitoare care a pregătit-o pentru noi și ce trebuie noi să facem ca să putem intra în ea. Pentru această coborâre și venirea neîncetată a Lui la noi, din dragoste, trebuie să Îi mulțumim, căci nimeni și nimic nu L-a obligat și nu L-a determinat pe Ziditorul nostru să vină neîncetat la noi decât numai dragostea lui, iar această noblețe și iubire nespusă a Lui așteaptă din partea noastră un răspuns pe măsură. La această stare de recunoștință de care suntem datori ne îndeamnă și Sf. Apostol Pavel, când zice: „Iar lui Dumnezeu mulțumire să aducem pentru darul Său cel negrăit” (2 Cor 9, 15).

Iubiți frați în Hristos,

Tot Sfânta noastră Biserică ne învață și cum trebuie să – I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne dăruiește nouă neîntrerupt. Mulțumirea cea mai mare pe care o putem aduce Ziditorului nostru nu trebuie să se rezume doar cântările de bucurie ale acestui praznic, ci ea trebuie să fie o mulțumire prin fapte, o mulțumire vie, o mulțumire din adâncul ființei noastre. Cea mai mare bucurie și cea mai mare mulțumire pe care o putem aduce Mântuitorului este să intrăm în lumea Lui, în universul dragostei Lui, să ne facem vrednici prin virtuți, să gustăm din toate darurile bunătății Lui. Lumea Lui nu este ca lumea noastră. Ca să putem intra în lumea Lui, trebuie să ieșim dim lumea noastră a păcatului. Prețul intrării în lumea bucuriei este plătit prin moartea Lui. Acest „bilet de intrare” în Împărăția veșnicei Sale iubiri, prețuit cu sânge nu este altceva decât însăși viața sacramentală a Bisericii, prin care noi suntem mereu chemați să ne unim și să trăim cu Hristos. El este „Chemarea noastră Care vine neîntrerupt ca să Își unească cu Sine pe noi cei înstrăinați de desfătarea raiului” (Cântarea a 8-a a Canonului Înainteprăznuirii din ziua de 20 decembrie, Minei, p. 286), așa cum ne învață imnografia Bisericii în zilele pregătitoare pentru acest praznic.

Mântuitorul vine mereu la noi ca să ne unim cu El, să primim tot ceea ce vrea El să ne dea. El vrea tot să ne dea ce are El, însă noi nu putem primi aceste daruri și nu putem să gustăm din ele atâta timp cât iubim altceva decât pe El. Atâta vreme cât iubim lumea cu toate plăcerile și dezmierdările ei, în loc să cultivăm virtuțile creștine, nu suntem capabili să gustam din darurile lui Hristos. Sfântul Apostol Iacob ne îndeamnă să nu iubim lumea și toate ale ei, căci „iubirea lumii este vrăjmășie lui Dumnezeu” (Iacob 4,4), iar Sfântul Ioan Evanghelistul ne arată ce este iubirea lumii, spunând că: „tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (I Ioan 2, 16).

Iubiți credincioși,

Atunci când vrem să mulțumim cuiva suntem în stare să facem orice efort pentru a bucura pe acea persoană, exprimându-ne astfel recunoștința. Tot așa dacă dorim cu orice preț să-I mulțumim Mântuitorului pentru toate darurile Sale negrăite dăruite nouă, atunci trebuie să ne dăruim Lui cu întreaga noastră ființă, după cum ne învață Sfântul Grigorie Teologul.[1] Să fim astfel pe pământ niște urmași adevărați ai Lui, niște ucenici fideli, făcând voia Lui, păzind poruncile Lui. Doar atunci când viața Lui devine viața noastră, prin spovedanie sinceră și prin Sfânta Împărtășanie, vom putea înțelege că sfintele sărbători nu sunt ale noastre, ci sunt ale Domnului și prin urmare noi suntem chemați, după cuvântul aceluiași mare sfânt ierarh, „să sărbătorim nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc; nu lumește, ci supralumește; nu pe cele ale noastre, ci…, pe cele ale Stăpânului; …nu cu ospețe și beții care duc la desfrâu și la nelegiuiri, ci cu milostenii și fapte bune, sârguindu-ne să ne întrecem între noi în cumpătare, neuitând de săraci, fiindcă tot ce prisosește și este peste nevoie este necumpătare și toate acestea în vreme ce alții, făcuți și ei din unul și același lut și din aceeași plămadă cu noi, sunt flămânzi și în strâmtorări!”[2].

Astăzi suntem chemați cu toții să încercăm, cu recunoștință, curaj și încredere în nemărginita iubire milostivă a lui Dumnezeu să rămânem credincioși Pruncului Divin și să-L primim să Se nască și în inimile noastre, aducând pacea și bucuria mântuitoare.

Bunul, Milostivul și Iubitorul de oameni, Dumnezeu să ne rânduiască tuturor:
Sărbători fericite!
An Nou binecuvântat!
Întru mulți și fericiți ani!
Al Vostru arhipăstor și rugător fierbinte către Dumnezeu,

† Dr. Laurențiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

[1] De pauperum amore (Oratio 14), PG 35, 885D.

[2] Cuvântarea 38,4-5.