Nelegiuirile strigătoare la cer ale companiei Pfizer, din trecut și prezent. CRIMINALII STRIGĂ „CRIMINALII”. O analiză de dr. Joseph Mercola. VIDEO

„... în ciuda afirmațiilor legiuitorilor, Facebook nu a identificat nicio legătură cu guvernul rus și nici măcar cu cetățeni ruși.
Singura „dovadă” pentru a susține teoria implicării rusești este că una dintre paginile identificate „a avut un cont IRA [Internet Research Agency, o „fermă de troli” rusească menționată într-un rechizitoriu al anchetei Mueller] ca unul dintre administratorii săi timp de „doar șapte minute” și „unul dintre conturile IRA pe care le-am dezactivat în 2017 a partajat un eveniment Facebook găzduit de” una dintre pagini.
Dincolo de faptul că acuzațiile privind implicarea Rusiei sunt extrem de politizate, având în vedere lipsa dovezilor actuale, nu există aproape niciun indiciu că această „campanie de influență” ar fi avut vreun impact.
De fapt, cele mai multe dintre paginile și conturile „actorilor rău-intenționați” nu aveau aproape niciun urmăritor, majoritatea dintre ele neavând nici măcar unul singur. De exemplu, doar patru dintre cele 32 de pagini și conturi de socializare aveau mai mult de 10 urmăritori, toate celelalte pagini - adică restul de 28 - având între 10 și 0, conform declarațiilor Facebook.
Niciunul dintre conturile de Instagram identificate nu aveau vreun urmăritor și, dintre cele șapte conturi, doar unul dintre ele făcuse o singură postare pe platformă. După cum chiar Facebook a recunoscut, doar patru dintre paginile menționate erau cât de cât semnificative din punctul de vedere al numărului de urmăritori și, implicit, al „influenței”.
„... Aceste 12 persoane sunt responsabile de doar aproximativ 0,05% din toate vizualizările de conținut legat de vaccinuri pe Facebook. Aici sunt incluse toate postările legate de vaccinuri pe care le-au distribuit, fie că sunt adevărate sau false, precum și URL-urile asociate acestor persoane.
Raportul pe care se bazează afirmația eronată a analizat doar un set restrâns de 483 de materiale, pe parcursul a șase săptămâni, provenind de la doar 30 de grupuri, unele dintre acestea având doar 2.500 de utilizatori.
Acestea nu sunt în niciun caz reprezentative pentru sutele de milioane de postări pe care oamenii le-au distribuit în ultimele luni pe Facebook despre vaccinurile COVID-19.
Mai mult, nu există nicio explicație a modului în care organizația din spatele raportului a identificat conținutul pe care îl descrie ca fiind „antivaccinare” sau cum a ales cele 30 de grupuri pe care le-a inclus în analiza lor. Nu există nicio justificare pentru afirmația lor conform căreia datele lor constituie un „eșantion reprezentativ” al conținutului distribuit prin intermediul aplicațiilor noastre.”
În lucrarea sa din 2010, „Tough on Crime? Pfizer and the CIHR” („Intoleranți cu infracțiunile? Pfizer și Institutele canadiene de cercetare în Sănătate (CIHR)”), dr. Robert G. Evans, profesor emerit la Vancouver School of Economics, a descris Pfizer ca fiind un „infractor inveterat”, care recurge în mod constant la practici ilegale și corupte de comercializare, mituind medici și ascunzând rezultatele adverse ale studiilor.
„Un fost angajat al Pfizer a declarat că personalul de vânzări primea stimulente ca să vândă Bextra la medici pentru afecțiuni pentru care medicamentul nu era aprobat și în doze de până la opt ori mai mari decât cele recomandate. 'La Pfizer, mi se cerea să cresc profiturile cu orice preț, chiar și atunci când vânzările însemnau punerea în pericol a unor vieți. Nu am putut face asta', a declarat el”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Persoane: Albert Bourla Dr. Joseph Mercola Frederick Kempe Louis Crovitz Michael Hayden Monika Bickert Robert G. Evans Tom Ridge Whitney Webb
Organizații: Atlantic Council BioNTech Centrul pentru Progres American Comisia Trilaterală Consiliul Atlantic Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) Facebook FDA Fundația Bill Gates GAVI Instagram Internet Research Agency (IRA) Medici fără Frontiere NATO NewsGuard NSA Parlamentul Marii Britanii Pfizer Salvați Copiii The Canadian Institutes of Health Research (CIHR) The Center for Countering Digital Hate (CCDH)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (8)