Eșecul notat sec de o jurnalistă: Niciuna dintre universitățile românești nu mai este prezentă în prestigiosul QS World University Ranking – ediția 2022, cel mai nou clasament al instituțiilor de învățământ superior, publicat la 9 iunie. Anul trecut, două universități – cele mai mari din România – se clasau peste pragul de 1.000, este vorba despre Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București. Acum, aceste au coborât în grupa 1.001-1.200. În aceeași grupă se află și Universitatea de Vest din Timișoara.¹

Trec peste eroarea de scriere din textaceste au coborât, dar nu ignor faptul că substantivul feminin cohortă apare în citatul care trimite la un universitar ce-mi pare că n-are habar de înțelesul cuvîntului, anume: 1(La romani) Unitate de infanterie egală cu a zecea parte dintr-o legiune. 2(În trecut) Trupă de cercetași formând o unitate, parte a unei legiuni. 3(Fig) Mulțime. 4(Fig; rar) Colectivitate a oamenilor care au trăit același eveniment demografic într-o perioadă de timp².Iată frazele în cauză, încadrate în ghilimele englezești, deși ele sînt scrise în românește: ”Cei 40.000 de elevi care nu s-au înscris la Bacalaureat înseamnă cam 26% din întreaga cohortă. Deci, unu din patru elevi nici măcar nu se prezintă, la care se se va adăuga o rată de 40% care nu vor lua examenul. Deci, practic vorm avea dintr-o cohortă de 150.000 de elevi, 40.000 neînscriși, vor trece Bac-ul doar vreo 70.000. Acesta va însemna mai puțin de jumătate din toți elevii clasei a XII-a”, a subliniat universitarul.³Mărturisesc că nu rezonez stilistic la sensul figurat al termenului cu conotații militare utilizat de vorbitor, căci trăim vremuri... interesante, cu un război în plină desfășurare într-o țară de la granița de Est, întreținut de oameni neîntregi la minte, dar foarte influenți și bine finanțați...

Revenind la starea învățămîntului românesc deja îngrijorătoare, bulversată fiind și de așa-numita „pandemie", gîndesc fără maliție că ea ar trebui să fie pe placul celor care, de peste trei decenii, urmînd fără șovăire indicațiile prețioase ale experților occidentali, au transformat România într-o colonie fără industrie performantă, excesiv îndatorată și cu o populație activă grav afectată de o masivă emigrare – fenomen social unic în lume pe timp de pace. Dacă adăugăm la acestea imixtiunile ideologice lgbtq – contrare civilizației și culturii multimilenare carpato-danubiene – unite cu aversiunea declarată față de creștinismul românesc deja tradițional, ajungem la conturarea noii paradigme pregătite minuțios pentru românime.

Cum să rămîi impasibil față de constatările lectorului Mihai Maci de la Universitatea din Oradea care s-a trezit dinaintea unor studenți capabili doar să silabisească un text? Omul e totuși generos-apreciativ cu ei, atribuindu-le un nivel de școlarizare echivalent clasei a VI-a de acum două-trei decenii! Cum e nevoit în aceste dramatice condiții „să se descurce", știut fiind faptul că la universitate finanțarea se face „per capita"? Apreciați dv., stimați cititori ai eseului de față: Funcționează în felul următor: dacă am o astfel de loază și aceasta este unul din cei 20 – numărul magic pe care ni-l cere ministerul ca să avem un an – pot să-l cad, dar se desființează anul. Și cu ceilalți 19 ce fac? Și atunci, judecăm nu în logica binelui, ci în logica celui mai mic rău. Adică, îl chem în sesiune, îl cad, îl pun să mai învețe ceva și apoi îi dau un 5. Sigur, pot să nu-l bag în licență, pentru că acolo nu mai condiționează nimeni. Dar, cu anii, așa funcționează lucrurile⁴.

În gimnaziu situația de anul acesta după examenul național arată că 57% dintre elevi au probleme serioase de scriere corectă în limba română, de ortografie și de punctuație și că doar 6% știu perfect limba țării în care trăiesc! O afirmă însuși ministrul în funcție, detaliind: verbele a vrea, a fi, sau substantivul stradă, adjectivul mândru sau acordul pronumelui cu substantivul, 14% nu știu să scrie corect niciunul dintre cuvintele date la forma cerută [... ], doar 43% dintre elevi știu să identifice verbele (21% nu au identificat nici măcar un verb!), doar 37% dintre elevi au știut să identifice corect o propoziție principală și una atributivă […],8% dintre elevi nu pot identifica o informație prezentată explicit în primul enunț al unui text dat.⁵

Ca majoritatea profesorilor prezenți la consfătuirile desfășurate tradițional an de an, și Ruxandra Achim, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „I. L. Caragiale" din București, constată necesitatea suplimentării orelor de Limba și literatura română în gimnaziu: Este limpede că nu sunt suficiente patru ore pe săptămână. Este foarte multă materie și atunci e greu să găsești timpul necesar pentru a parcurge programa și pentru a lucra cu elevii în plus, să discuți texte literare, fie din literatura română, fie traduceri. Plus că această situație demonstrează lipsă de interes pentru textul literar, care până la urmă pune în circulație o variantă corectă, literară a limbii și atunci e limpede că trebuie să ne orientăm către lectură mai mult decât o facem deja. Poate că ar trebui implicați mai serios și părinții în a discuta cu propriii copii fie despre ceea ce citesc, fie despre modul în care se exprimă⁵. Sînt adevăruri pe care, insist: cu toții le-am reiterat de-a lungul ultimilor ani, dar ca-într-un fel de joc de-a surzii dinaintea reprezentanților ministerului și ai inspectoratului la începutul activităților didactice, am rămas doar cu ridicări din umeri și rareori cu vagi promisiuni.

Personal, încă din anii 1990-1992 am semnalat și am deplîns tendința migrării profesionale dinspre gimnazii și licee către învățămîntul superior – iluzie probabilă de carierism facil și de recunoaștere rapidă a meritelor personale. Lăsînd la o parte vanitatea implicită fenomenului (fiecare e liber să gîndească și să acționeze după cum îl taie capul), am deplîns atunci și deplîng și cu această ocazie eroarea – cum ne avertizează și paremiologia despre tăierea crăcii de sub picioare –, căci e absurd să aștepți tineri bine formați la facultăți dacă personal te fofilezi socotind că nu-i de rangul tău munca din școala primară și din gimnaziu. Dacă n-are cine pune cum se cade temelia spre a înălța apoi primele etaje ale delicatului eșafodaj educativ, cum să obții generații valoroase? După cum o clădire n-o poți dura începînd de la etajul al nouălea, nici în liceu și cu atît mai puțin în facultăți nu poți lucra cu tineri cărora le lipsesc nu numai deprinderile elementare de lucru intelectual, ci tocmai cunoștințele de bază ce se pot dobîndi prin scris-citit, prin exerciții perseverente, prin lectură susținute de voință de progres! Fac aceste observații din perspectiva profesorului care a luptat crîncen cu analfabetismul funcțional. Care ar fi fost soluția temeinică reieșea din observațiile mele din acea perioadă: atragerea profesioniștilor autentici prin retribuții corespunzătoare și un program de lucru aerisit la munca „de jos", adică la clasele I-VIII. De ce să plătesc regește un conferențiar universitar – dacă tot îmi permite bugetul s-o fac – și să nu-l plătesc la fel, sau chiar mai bine, pe cel care se ocupă de formarea micilor elevi știind că munca e mai grea tocmai la aceste vîrste? N-am avut ocazia de a interveni cumva în osificatul sistem, deși am susținut prin 1995 un examen reușit pentru ocuparea unui post de inspector general în minister și speram într-o reală schimbare în bine, avîndu-l atunci ca superior direct pe regretatul Petru Mihai Gorcea, drag prieten plecat dintre noi prematur, din păcate. O complicație birocratică și, desigur, voia Proniei au făcut ca numele meu să nu fie legat de suita de erori ce-aveau să fie comise în ministerul de resort, așa încît mi-am văzut mai departe, oarecum ușurat de munca de la catedră – în definitiv, îmi făcusem datoria și măcar încercasem!

Ulterior am priceput că situația era mult mai gravă din perspectivă globalistă. Deja Sorin Berilă în volumul Apostolii întunericului și comunizarea României (în curs de apariție la Editura Coresi⁶) prezintă concluziile unui anume Iuri Bezmenov (video mai jos), fost colaborator și agent al KGB-ului și al Serviciului de Informații Externe sovietic, cu acoperire de jurnalist al agenției sovietice de știri RIA Novosti: demoralizarea eficientă este un proces ireversibil, cel puțin pentru o generație, la aceasta conlucrînd religia, educația, mass-media, cultura, sistemul juridic, politica. În privința educației, dacă sîntem atenți, deja putem observa aplicarea și la noi, „pas cu pas", a strategiei subliniate de Iuri Bezmenov: preocuparea decidenților politici de a distrage oamenii de la învățarea unor materii constructive, pragmatice, eficiente; în locul fizicii, matematicii, chimiei, predă-le lecții despre istoria conflictelor urbane, hrană naturală, economia familială, sexualitate. E semnificativ că pînă și un simplu absolvent de liceu constata deunăzi cum s-a degradat statutul profesional al dascălului⁷. Oricine a putut observa că la aceasta a contribuit salarizarea intenționat defavorabilă de după 1990 ce-a alungat din sistem foarte mulți oameni valoroși – mai ales tineri – la care se adaugă stresul specific profesiei sporit prin imixtiunile părinților / susținătorilor unor elevi în procesul pedagogic, mai ales în etapa evaluării (prin încercări de mituire, amenințări, reclamații, șantaj etc.), flagel pe care eu însumi l-am avut de înfruntat ca responsabil de catedră al primei discipline din catalog: limba română.

În perioada plandemoniei 2020-2022, pe lîngă aberanta măsură a mascării participanților la actul pedagogic și obstrucționarea schimbului de gaze din plămîni – parcă înadins spre întunecarea minților profesorilor și elevilor! –, măsură ce-a impietat serios predarea-examinarea tocmai în ciclul primar și gimnazial, unde se știe că mimica, gestica și celelalte componente ale comunicării nonverbale și verbale au un rol preponderent, mirajul digitalizării a înfierbîntat mințile decidenților trecîndu-se precipitat (și nejustificat nici măcar sanitar!) la așa-numitul învățămînt on-line – un fel de înlocuitor de școală, așa cum nechezolul era un înlocuitor de cafea, după cum își mai amintesc bunicii și părinții noștri care au apucat să trăiască în comunism. Relația profesor-elev a fost grav afectată, căci școala înseamnă nu numai transmitere de informații, cum cred unii funcționari care n-au intrat în viața lor într-o clasă și de aceea au conceput și au propus chiar calitatea degradantă de „facilitator" pentru conducătorul procesului didactic! Școala ar trebui să formeze caractere, influențînd moral-afectiv în mod decisiv elevii; de aceea este esențială prezența vie, ca modele printre elevi, ceas de ceas și zi de zi, în clase, unde se exercită cu adevărat calitățile educatorilor / învățătorilor / profesorilor între care cele mai importante sînt onestitatea, intransigența și mai ales vocația pedagogică întemeiată pe dragoste necondiționată, similară aceleia propovăduite de Iisus Hristos – Cel mai mare Pedagog al tuturor timpurilor. Proaspătul absolvent Anand-Sergiu Donca, dîndu-le cîte un pumn zdravăn în moalele capetelor decidenților politici, declară:digitalizarea educațieiva însemna uciderea educației; „România educată" va dezrădăcina neamul; tinerii învață din experiențe vii, din mirare gingașă față de cunoaștere și întîlniri prolifice cu dascăli, nu din „scroll pe net".

Paralela se poate duce mai departe. Iuri Bezmenov: religia va fi politizată, comercializată, se va pune accentul pe spectaculos, va fi diminuată și diluată predarea religiei în școli („Ridiculizeaz-o, înlocuiește-o cu diferite culte, secte, indiferent dacă sînt naive sau primitive; nu contează, atîta timp cît dogma religioasă acceptată este erodată și este ruptă legătura oamenilor cu divinitatea"); Anand-Sergiu Donca: religia– subiect tabu de fiecare dată, mai puțin atunci cînd este luată în derîdere; neînțelept tîlcuită, ea devine subiect de interes doar cînd publică recorder vreo „descoperire"; profesorii – fără reacție, întrucît mare parte din[tre]ei sînt prinși laolaltă în disprețul ăsta fervent împotriva Bisericii. Încă Honoré de Balzac ne prevenea: Cînd nu mai există religie, nici credință la un popor, cînd educația din primii ani desface toate legăturile tradiționale deprinzîndu-l pe copil cu o analiză necruțătoare, atunci o națiune se descompune;căci ea nu mai formează o unitate decît prin sudurile mîrșave ale interesului material, prin comandamentele cultului creat de egoismul valorificat din plin⁸.

Lăudabila perspectivă critică tinerească pe care am redat-o selectiv pînă aici merge mai departe, surprinzător prin maturitatea gîndirii care-i stă la bază:

- logica și argumentarea – neinteresant predată; nu se discută despre importanța gîndirii, nu se pune în relație cu realitatea; niciun exercițiu retoric, nicio analiză pe text filosofic, nimic care să atragă… nimic în afară de SeP, SiP, Sop; tratatul scris de Nae rămîne prăfuit;

- lipsă de imaginație și curaj din partea personalului didactic și lipsă de disciplină, voință și ideal din partea elevilor; foarte rar se iese din rigorile adesea neinspirate ale programei; de cealaltă parte, elevii sînt amorțiți de ecrane și alte tentații ceva mai „colorate" decît timpul petrecut în sala de clasă; în loc să primească formarea – așa cum e ea –, ei resping noutatea, își resping vocația și își resping căutările spiritului, pierzîndu-se în comoditate și orgoliu;

- totul este o petrecere și o sărbătoare; timpul este calculat de la balul bobocilor pînă la următoarea vacanță; pasiunea pentru cunoaștere pare a fi pe cale de dispariție [...]

Cred că ideile acestea ar merita să le dea de gîndit nu numai ministeriabililor actuali aleși exclusiv pe criterii subiectiv-politice – deh: avem doar de-a face cu „guvernul meu"! – ci întregii așa-numite clase politice actuale.

Deocamdată, actualul ministru susținut, desigur, de „experții" săi, are intenția de a rămîne în istorie fărîmițînd anul școlar în cinci module și desființînd tezele! Urmînd, desigur, indicații prețioase, vrea digitalizare și iar digitalizare (v. „Strategia de Digitalizare a Educației din România 2021-2027- SMART-Edu")! E surd la argumentele aduse pînă acum de oameni care mai gîndesc în țara aceasta, precum Mircea Platon. Acesta arată într-un recent articol: „profesioniștii" MEC care au redactat Strategia privind digitizarea [sic!]educației din România mint atunci cînd scriu că digitizarea[sic!]trebuie făcută pentru că există un interes uriaș în România pentru acest lucru. Interesul e negativ, oamenii au simțit nevoia să scrie în nume personal Comisiei pentru că au fost bombardați fără întrerupere de propaganda guvernului și a presei, după cum afirmă chiar Comisia. Guvernul și presa din România sunt instituții cu nivel de încredere a românilor în ele tinzînd spre zero în cazul celei dintîi și în accelerată deteriorare în cazul celei de a doua.⁹Dintre argumentele pertinente ale autorului articolului redau: Pentru a digitaliza societatea în mod benefic nu trebuie schimbată școala, ci statul. Statul – nu națiunea, nu societatea – nu permite înflorirea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, ale căror proprietari/lucrători au nevoie de abilități digitale pe care și le însușesc organic, în funcție de ce și de cît au nevoie. […] Școala trebuie să pregătească oamenii pentru ceea ce nu le poate da viața, să le dea trunchiul solid și ramurile lungi și sănătoase de care se pot agăța sau pe care se pot altoi aceste abilități de conjunctură.

Cercetînd argumentele unui raport din 2018 al CEDEFOP (European Centre for the Development of Vocational Training), invocat în citata „Strategie...", autorul se întreabă retoric, pe bună dreptate:Simpla nevoie de a ne conforma tendințelor cuiva sau ordinelor cuiva pare a fi fost și a fi rămas motorul reformelor și în cele din urmă al părăginirii sistemului de învățământ din România. De ce trebuie să ne aliniem la media UE? De ce trebuie să fim cu toții identici? Cui îi folosește? De ce România nu are voie să aibă porturi la fel de importante ca Olanda sau agricultură la fel de mare ca a Franței sau industrie chimică în competiție cu a Germaniei sau industrie textilă la concurență cu cea a Poloniei sau păduri mai întinse și mai sănătoase decît ale Austriei, dar trebuie să fie exact la fel cu media UE în privința abilităților digitale? Nu ni se explică nicăieri.

Se știe că lucrul cu aparatura modernă – calculatoare, tablete, iPod-uri etc. – impune măsuri preventive mai ales la copii și tineri: maximum 1-2 ore de lucru zilnic la cei mici, maximum 3-4 ore la cei mai mari. Pe lîngă afecțiunile oculare și de postură ce amenință pe aceia care depășesc sistematic aceste limite, privarea creierului în curs de formare de interacțiuni cu realitatea vie, în general cu natura, poate genera afecțiuni psihice ireversibile. S-a semnalat deja o puzderie de conduite deviate, s-au constatat sinucideri și crime cu autori infantili pe care pedagogii, psihologii și psihiatrii le tot previzionează, fără a fi luați în seamă. Lumea virtuală, în pofida unor beneficii imediate (rapiditate în comunicare, anularea distanțelor și contactul facil între furnizorii și beneficiarii de servicii diverse etc.), creează dependențe, rupe creierul de realități asemenea schizofreniei, favorizează apariția unor monștri – oameni-mașini – asemenea acelora imaginați de scenariștii peliculelor SF. Transumanismul, clocit de minți deja bolnave și ireversibil afectate de senilitate, croiește omenirii un viitor distopic, la discreția unor roboți dirijați de voința ocultă a unei „elite mondiale". Adaptînd reproșul postdecembrist de la noi „ați mințit poporul cu televizorul!" le-aș striga și eu prin aceste rînduri îngrijorate adepților „strategiei": cu calculatorul distrugeți viitorul!

Ceea ce încerc să transmit nu reprezintă obsesii pseudo-pegagogice, „negaționism" ori „teorii ale conspirației", cum ar putea să-mi reproșeze unii; o dovadă că pericolul la care mă refer este real fiind faptul că pedagogia Waldorf, ale cărei principii îmi sînt familiare, respinge ferm digitalizarea: computerele și educația nu pot fi îmbinate¹⁰. De asemenea, aflu că părinții din Silicon Valley își cresc copiii fără tehnologie – iar acest lucru ar trebui să fie un semnal de alarmă. Părinții din Silicon Valley pot constata în mod direct, prin faptul că trăiesc sau lucrează în zona Bay, că tehnologia este potențial dăunătoare în cazul copiilor. Mulți părinți acum restricționează sau interzic cu totul copiilor lor petrecerea timpului în fața ecranelor. Tendința vine în contextul unei practici îndelungate în rîndul directorilor tehnologici de nivel înalt, care de ani buni stabilesc limite propriilor copii.¹¹

Curioase mi se par propunerile aceluiași ministru privitoare la fragmentarea în cinci module a anului școlar, la renunțarea la teze și chiar la note (la unele discipline se vor da calificativele admis/respins!) și, în consecință, la tradiționalele clasificări bilanțiere de sfîrșit de an, în numele unei egalități imposibile; doar pe șantiere compresoarele egalizează relieful pentru a asigura căi optime de acces. Spre egalitate – ne amintim – a încercat să impună măsuri atît revoluția franceză cît și ideologia comunistă (dar, ca-n fabulă, era vorba despre o egalitate „nu pentru căței"!).

Unde se dorește să se ajungă, oare?

Cu umor, cineva scria pe blogul său: în Minunata Lume Nouă sclavii sînt împărțiți în diferite categorii: alfa, beta, gama, delta și epsilon. Spre exemplu, în timp ce cei din categoria gama sînt pregătiți pentru call-center, epsilonii sînt pregătiți să culeagă sparanghel, pentru că, spre deosebire de primii, care locuiesc în urbanul mare, cei din urmă au acces la o educație de mult mai proastă calitate (sau deloc). Or, această revoltă împotriva tezelor, notelor și coronițelor sugerează că avem de-a face și cu o împărțire mai rapace a privilegiilor. Școală fără note nu se poate și deprivînd școala de criteriile de performanță fără de care nicio instituție nu funcționează, implicit îi lipsești și mai mult pe cei aflați la baza piramidei sociale de șansa de a urca în ascensorul social.¹²

Despre intențiile ministrului de a digitaliza grabnic școala înlăturînd tablele și creta scrie cu umor și Ioan Alexandru Tofan într-un editorial:scrisul de mână are și el rostul lui în viața omului: măcar acela că, după un exercițiu îndelungat, poți mânui mai ușor furculița.Digitalizarea, ca scop în sine și nu doar ca mijloc sau scurtătură spre sursele importante ale învățării, poate conduce societatea în locuri neașteptate la care nu vreau să mă gândesc.¹³

În disperare de cauză, același neobosit Mircea Platon a elaborat petiția „Stop digitalizării școlii românești!" pe care, ca mulți alți idealiști – pînă la data scrierii acestui articol semnăturile nu depășeau 2000 –, am semnat-o la https://www.petitieonline.com/stop_digitalizrii_colii...

Motive de speranță există: cînd românii se informează corect și mai ales cînd se mobilizează civic, reușesc să atragă atenția decidenților politici într-o oarecare măsură. În definitiv, toate instituțiile, de la sindicate și comitete pînă la parlament, guvern, primării, prefecturi – inclusiv cele ale învățămîntului: școlile și universitățile – sînt alcătuite din oameni ale căror voințe pot fi îndreptate, cu stăruință, și către interesele și valorile perene ale românilor...

Creștinește, avem datoria de a ne ruga stăruitor pentru luminarea minții tuturor, căci mare e mila lui Dumnezeu!