Nick Adams, trimisul special al lui Trump, la Forumul European organizat de AUR și ECR: Când libertatea de exprimare e înlocuită de un labirint birocratic al cenzurii, nu contează dacă se face în numele lui Marx sau al unui tehnocrat devotat
Prezent la finalul săptămânii trecute la Cluj-Napoca, alături de președintele AUR, George Simion, pentru a participa la forumul economic internațional organizat de AUR și Grupul ECR din Parlamentul European, intitulat European Awareness Days – European Economic Forum 2026, Nick Adams, numit de Donald Trump în funcția de trimis special prezidențial pentru Turism, Excepționalism și Valori Americane (Special Presidential Envoy for American Tourism, Exceptionalism, and Values, a făcut apel la salvarea și revigorarea legăturilor istorice dintre Europa și Statele Unite. Adams a spus că în opinia sa peisajul politic european este marcat de amenințarea cenzurii tehnocrate și a „invaziei” granițelor deschise, spunând că „Străbunicul nostru, Papa Europa, este bolnav, iar Doctorul America a sosit cu instrumentele necesare vindecării”.
Emisarul lui Donald Trump a explicat că de ambele părți ale Atlanticului a existat o stare de ignoranță permanentă și deliberată față de degradarea relațiilor dintre guvernele europene și cel al Statelor Unite și că aproape toți liderii noștri din acest secol au privit relațiile dintre Statele Unite și Europa exclusiv prin prisma unor interese tranzacționale și pe termen scurt, relatează presa locală.
Limba română, „o limbă a farmecului și a expresivității”
Adams și-a început discursul cu aprecieri aduse ospitalității românești, a culturii și a limbii române – pe care a numit-o „o limbă a farmecului și a expresivității”.
„Doamnelor și doamnelor, este o onoare să fiu astăzi aici cu voi, în România. Aceasta este prima mea săptămână în România și am venit aici cu așteptări mari, însă toate nu doar că au fost îndeplinite, ci chiar depășite. Mi s-a spus că mâncarea de aici este bună, iar eu am descoperit că este excepțională. Mi s-a spus că oamenii sunt frumoși, iar eu am constatat că sunt de-a dreptul impresionant de frumoși. Fiind singura țară din această parte a Europei în care se vorbește o limbă romanică, am descoperit că limba română este cu adevărat o limbă a farmecului și a expresivității. Voi mai spune și atât, în mod normal, sunt concentrat aproape exclusiv pe entuziasmul meu pentru turiștii americani, însă astăzi, în calitate de turist și vizitator al țării dumneavoastră, mă simt plin de energie și inspirație. De aceea vreau să invit fiecare persoană din această sală să vină în Statele Unite, ideal chiar în această vară. Sezonul turistic în Statele Unite durează 365 de zile pe an, iar vara aceasta pregătim ceva și mai mare decât de obicei. Pe 4 iulie, Statele Unite vor marca cea de-a 250-a aniversare a independenței sale și vom organiza cea mai mare sărbătoare pe care lumea a văzut-o vreodată. Credeți-mă pe cuvânt, nu veți dori să o ratați. Imaginile și videoclipurile de pe internet nu pot reda cu adevărat ceea ce a pregătit președintele Trump.
Deși sunt sigur că sunteți dezamăgiți că România nu va participa la această ediție a Cupei Mondiale FIFA, vă invit să veniți și să vă alăturați americanilor pentru a susține culorile roșu, alb și albastru. Cine știe? Poate că, într-un viitor apropiat, România va găzdui chiar ea Cupa Mondială. Sunt convins că ați reuși să organizați un astfel de eveniment în mod remarcabil”, a transmis Nick Adams.
Relația SUA-Europa doar prin „bilanțuri contabile” și interese pe termen scurt
Emisarul lui Donald Trump a acuzat liderii politici din acest secol că au privit relația SUA-Europa doar prin „bilanțuri contabile” și interese pe termen scurt, ignorând valoarea ei civilizațională, avertizând, totodată, că am ajuns periculos de aproape să pierdem atât marile noastre civilizații, cât și prosperitatea pe care acestea au construit-o de-a lungul secolelor. Oficialul american a ținut să remarce faptul că în ciuda viziunilor poltice diferite care au fost de o parte și alta a Atlanticului, tehnologia a permis ca relațiile dintre popoarele Europei și cele ale Statelor Unite să înflorească într-un mod pe care nimeni nu l-ar fi crezut posibil.
„Datorită comunicării online, tineri din Wisconsin pot juca jocuri video cu prieteni din Valonia, oameni din Miami pot discuta politică cu omologii lor din Milano, iar iubitorii de artă din Boston își pot împărtăși experiențele cu cei din Barcelona. Ca oameni, nu am fost niciodată mai apropiați unii de alții, iar acest lucru s-a întâmplat în ciuda deceniilor de erori politice de ambele părți ale Atlanticului. Pentru a aborda pe deplin această problemă, trebuie să înțelegem adevărata natură a relației noastre, una care a rezistat și poate continua să reziste presiunii forțelor geopolitice îndreptate împotriva noastră. Dacă îndepărtăm stratul rece al legalismului și al birocrației impersonale, rămâne un adevăr simplu și frumos care ne privește direct în ochi: marile națiuni ale Europei și marea republică numită Statele Unite ale Americii sunt două generații ale aceleiași familii. De o parte vedem moștenirea și istoria, de cealaltă parte vedem inovația și idealismul. Pe ambele maluri ale Atlanticului vedem civilizația născută din creștinism, o legătură neîntreruptă care se întinde de la București la Boise, de la Atena la Atlanta, de la Londra la Los Angeles. Dacă totul ar fi în regulă în familia noastră extinsă, m-aș putea opri aici și am putea începe să ne certăm despre cine are cea mai bună mâncare”, a spus Nick Adams.
Despre modelele politice actuale și pericolul granițelor deschise
Adams a tras un semnal de alarmă cu privire la riscul ca Europa să alunece într-o nouă eră a stagnării din cauza modelor politice actuale.
Nick Adams le-a mai explicat participanților la forumul economic organizat de Grupul ECR că mecanismele comunismului au revenit în Europa sub alte denumiri iar rezultatul constă în sufocarea popoarelor Europei și a vastului lor spirit creator.
„Astăzi avem oportunitatea de a reînvia legăturile noastre civilizaționale într-un mod care să ne permită să revenim la o stare de pace, libertate și iluminare. Trebuie să ne luăm rămas-bun de la Evul Întunecat care s-a așternut peste Europa, o situație cu atât mai regretabilă cu cât au fost irosite oportunitățile apărute după căderea comunismului la sfârșitul secolului XX. În loc să îmbrățișăm o renaștere deplină a spiritului european după moartea comunismului, mecanismele comunismului au revenit sub alte denumiri. Dar să nu existe nicio confuzie: granițele deschise conduc la degradarea moștenirii și identității unei civilizații prin ceea ce el numește o invazie. La fel, comunismul conduce la același rezultat atunci când crucile de pe bisericile noastre sunt înlocuite cu stele roșii, simboluri ale morții și distrugerii. Când libertatea de exprimare este înlocuită de un labirint birocratic al cenzurii și al restricțiilor, nu mai contează dacă acest lucru este făcut în numele lui Marx sau în numele unui tehnocrat devotat. Rezultatul este același: sufocarea popoarelor Europei și a vastului lor spirit creator. Atunci când europenii sunt împovărați și controlați de aceiași tehnocrați, spiritul unor figuri precum Henric Navigatorul, Leonardo da Vinci, Johannes Gutenberg și Arhimede va fi înlocuit de goliciunea și stagnarea care se află la capătul unui drum pavat cu conformism și plictiseală”, a afirmat oficialul american.
El a atras atenția că marile națiuni ale Europei trebuie să pună capăt culturii autodistructive a granițelor deschise și să îi expulzeze pe cei care provoacă probleme din țări în care atât populația gazdă, cât și populațiile venite din afară sunt incompatibile unele cu altele și, în egală măsură, nemulțumite unele de altele.
„Spirala cenzurii în Europa”
Totodată, Nick Adams a spus marile națiuni ale Europei trebuie să oprească „această spirală descendentă ”a cenzurii și represiunii. „Suntem popoare ale marilor idei și ale marilor idealuri. Însă dacă mințile noastre rămân închise în cuști în loc să fie cultivate și hrănite, vom pierde unul dintre cele mai frumoase elemente ale identității noastre”, a spus oficialul american. El a arătat că libertatea de a vorbi și de a ne exprima liber este strâns legată de prosperitate. America este o națiune bogată datorită bogăției generate de ideile mărețe. Ideile mărețe pot exista doar într-un climat de libertate deplină, iar pentru că aceste idei duc la inovații extraordinare, este evident că, cu cât o națiune este mai liberă, cu atât devine mai prosperă. Din aceste motive, deși este vital să extindem schimburile comerciale în domeniul bunurilor și serviciilor, există un alt domeniu în care putem extinde schimburile fără a fi nevoie de tratate sau directive. Unul dintre numeroasele motive pentru care mi-aș dori ca europenii, în special românii, să viziteze America este faptul că Statele Unite nu sunt doar țara comerțului, a culturii și a inovației. Sunt și o țară în care am păstrat și rafinat valorile sacre ale libertății de exprimare, ale libertății individuale și ale familiei, valori apărate de-a lungul istoriei de americani puternici și demni.
Dacă vă doriți o Europă mai liberă, veniți la Philadelphia și lăsați libertatea să răsune odată cu fiecare bătaie a Clopotului Libertății”, a mai transmis emisarul american.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Audiere bombă în Senatul SUA: Senatorul Ron Johnson și dr. Aseem Malhotra dezvăluie legătura dintre vaccinurile COVID și CANCER - S-au descoperit peste 8 milioane de pagini ascunse de CDC: ”Au știut de miocardită și au ascuns-o!”
Experta care a dezvăluit farsa vaccinurilor Covid și minciuna Pfizer - sinucidere și boală misterioasă. Christine Cotton a lăsat un mesaj de adio în care avertizează că serul Pfizer administrat oamenilor NU A FOST NICIODATĂ cel testat în studiile clinice
Vlad Cubreacov despre cine se poate afla în spatele scandalului din Mitropolia Basarabiei și de ce a izbucnit chiar acum. Agenții Moscovei de la Chișinău și București
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Locale Politic Prima pagină Știri
Persoane: George Simion Nick Adams
Organizații: AUR ECR Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)