Nicolae Ciucă, în cărți pentru șefia SRI sau SIE?
Fostul lider PNL Nicolae Ciucă este luat în calcul pentru funcția de șef la Serviciul Român de Informații (SRI) sau la Serviciul de Informații Externe (SIE), au declarat pentru G4Media.ro multiple surse politice, dezvăluie Epoch Times.
Reamintim că fostul premier Nicolae Ciucă și-a anunțat, miercuri, demisia din funcția de senator, fără a preciza însă motivele.
”A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal”, a transmis Nicolae Ciucă pe Facebook.
În prezent, funcția de director SRI este vacantă, locul lăsat liber de Hellvig fiind încă neocupat. Pentru a putea fi numit la SIE, șeful serviciului ar trebui să demisioneze. El nu poate fi demis de șeful statului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Internetul a sărit în aer: Raportul din SUA dovedește că președintele ales Călin Georgescu a fost eliminat fraudulos. TIK TOK N-A GĂSIT NICI O DOVADĂ! Elon Musk: Alegerile din România au fost anulate ilegal. Protest la Curtea de Apel
Șoc și groază pe scena Operei Naționale București. Reacția unui spectator care a plecat după primul act: ”Don Giovanni a fost turnat într-un bordel, nu pe o scenă culturală. Grotescul și SATANISMELE au penetrat toate instituțiile culturale românești”
Eroul neașteptat: un tânăr frizer a obținut Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan. Profesorul Horea Bădău o cercetează dacă e plagiată! A apărut site-ul IMPOSTORUL.COM
VOX POPULI, VOX DEI. Peste 5000 de români în numai 2 ore îi cer lui Nicușor Dan: DEMISIA, DOVEZILE, DESECRETIZAREA CSAT, ALEGERI ANTICIPATE! Reacție populară la prostia debitată de securiștii de la Cotroceni contra Congresului SUA
AVALANȘA! Au început AUDIERILE din Congresul SUA privind CENZURA și DICTATURA din UE și ROMÂNIA - VIDEO ÎN DIRECT
ȘOC: Jeffrey Epstein a fost Creierul întregii Operațiuni COVID-19
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Secțiuni: Dezvăluiri Politic Prima pagină Știri
Persoane: Nicolae Ciucă
Locații: România
Subiecte: numire în funcție
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)