Niculina Stelea (senator AUR): ”Delirul verde”, intitulat pompos Green Deal de către Bruxelles, este în mare măsură vinovat de prezumtiva apocalipsă energetică”
România produce astăzi mai puțină energie decât în urmă cu 15 ani, în ciuda investițiilor masive în surse regenerabile și a obiectivelor asumate prin politicile europene de tranziție verde, susține senatorul AUR, Niculina Stelea. Potrivit acesteia reducerea producției de electricitate, gaze, cărbune și țiței este consecința închiderii capacităților de producție, a lipsei investițiilor în infrastructură și a unor politici energetice pe care le consideră greșite.
„Conform Institutului Național de Statistică, România produce mai puțină energie, la toate capitolele (electricitate, gaze, cărbune, țiței), decât în 2010. Asta s-a întâmplat și anul trecut, nu este doar o situație izolată în această vară.
Dar cum se poate acest lucru când, în tot acest interval, conform comunicărilor autorităților, a existat un boom al regenerabilelor, îndeosebi al fotovoltaicelor și eolienelor? Asta pe fondul politicilor europene care ne-au explicat că viitorul este verde și, musai, electric.
Răspunsul este simplu și are șase factori însemnați:
1. S-au închis capacitățile de producție pe bază de cărbune. Ni s-a spus că este „o tranziție justă” (jargonul bruxellez), închiderea minelor și a centralelor. Dezastrul a fost definitivat prin deja minunatul PNRR, care a pus pe butuci Complexul Energetic Oltenia.
2. După ce a privatizat distribuția, statul nu a mai investit în infrastructură. Nici în stocare, nici în transport. Este exact problema producției mari la hectar, pe care o vinzi în pierdere pentru că nu ai unde să o depozitezi.
3. Proiectele mari, cu studii serioase, din zona nucleară (reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă) au fost puse pe pauză pentru idei fanteziste, precum reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doicești.
4. Piața unică de energie, impusă de Comisia Europeană, a crescut prețurile, dar infrastructura este gâtuită și la nivel european. De aceea, noi acum nu luăm curent din Austria sau Italia, ci exclusiv din proximitate (Bulgaria, Ungaria, Serbia și, mai nou, Ucraina).
5. Rețeaua noastră este interconectată cu cea din Republica Moldova. Adică le dăm și lor curent și gaze. Culmea este că acolo nu am auzit de raționalizări, așa cum, într-o manieră comunistă, ne cere nouă Bolojan să facem.
6. Mari proiecte hidroenergetice au fost blocate de ONG-uri de mediu finanțate de Bruxelles. Salvau băieții gândacul de pădure cu pete verzi.
Este important de înțeles că aceasta nu este o problemă doar a României. Mai toate statele din Uniunea Europeană și-au sacrificat industria și bunăstarea cetățenilor pentru iluzia unui viitor utopic. Penele de curent din Spania și Portugalia de anul trecut au arătat că totul se poate bloca într-o secundă dacă sistemele informatice integrate, dependente, evident, de electricitate, nu mai funcționează.
Raportul Draghi, publicat în urmă cu doi ani, este fabulos în acest sens: constată toate aceste neajunsuri, le inventariază cu grijă și, la sfârșit, trage concluzia absolut ilogică și aberantă că procesul de electrificare trebuie accelerat. Asta deși, așa cum se poate vedea, curentul nu este nici ieftin și necesită o transformare profundă a întregii infrastructuri.
Aceste observații nu sunt noi. Sunt chestiuni asupra cărora am mai atras atenția în trecut. Ele au trecut însă neobservate pentru că, de bine, de rău, sistemul încă funcționa. Acum ne aflăm la începutul colapsului, iar crizele se vor înmulți.
Dezastrul poate fi încă evitat, dar trebuie să avem un guvern conservator care să pună stavilă derapajelor bruxelleze și care să pună preț pe independența energetică a României ca pe o condiție esențială a securității naționale. Fără blocaje pentru proiecte energetice mature, fără închiderea definitivă a unor unități de producție care pot fi folosite în timp de criză, cu investiții în infrastructura de transport și stocare a energiei. Poate că, cel mai important, este nevoie de conducători care să nu le vândă iluzii propriilor cetățeni că totul va fi verde, gratis și ușor”, arată senatorul AUR, Niculina Stelea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
L-au șters de pe NEWSWEEK și a ajuns la un site cu 1.5 MILIARDE de vizualizări. BTI: Se complică treaba: articolul dispărut despre Călin Georgescu, preluat integral de un gigant american al netului
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
Demența dictaturii Big Farma în România: Nu ai voie să vorbești despre stilul de viață sănătos că te ia poliția! Conferința terapeutei Barbarei O’Neill, boicotată de Ministerul Sănătății, agenți ai poliției și DSP
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Donald Trump rade vaccinurile obligatorii pentru copii pentru a reduce AUTISMUL: ”Până acum se cereau 72 de doze pentru copiii noștri. De acum recomandăm doar 11 vaccinuri de bază!” Decizia elimină și vaccinul anti-COVID
”S-A UITAT”! Liviu Alexa: Patronul UNTOLD Bogdan Buta a abuzat homosexual doi băieți minori de 15 și 16 ani! Detalii ÎNFIORĂTOARE! Un deputat acuză: Bogdan Buta e fiu de ofițer SRI
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Niculina Stelea
Locații: România
Subiecte: criză energetică Green Deal Green Deal european
Organizații: AUR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)