Nicușor Dan a publicat imagini cu fragmentele dronei de la Galați. Care sunt concluziile lui "OFICIALE"
Nicușor Dan a anunțat că raportul tehnic finalizat de specialiștii statului român arată fără dubiu că drona prăbușită joi noapte la Galați este o dronă Geran-2 de proveniență rusească. Potrivit acestuia, concluzia anchetei a fost stabilită pe baza mai multor probe tehnice, inclusiv inscripții în caractere chirilice descoperite pe fragmentele recuperate și similitudini cu alte drone Geran-2 identificate anterior pe teritoriul României.
Nicușor Dan a mai transmis că lovirea unui bloc de locuințe din România de către un astfel de aparat, incident în urma căruia au existat răniți și pagube materiale, este „de o gravitate deosebită”, iar rezultatele anchetei vor fi comunicate aliaților din NATO și Uniunea Europeană.
„Drona prǎbușitǎ joi noapte la Galați este Geran-2, de proveniențǎ ruseascǎ. Aceasta este concluzia fǎrǎ dubiu a raportului tehnic finalizat de specialiștii statului român. Ancheta a stabilit acest lucru pe baza unui ansamblu consistent de probe tehnice.
Pe fragmentele recuperate a fost identificată inscripția în caractere chirilice „ГЕРАН-2”, iar componentele electronice, sistemele de navigație, modulele de comandă, motorul și elementele constructive analizate prezintă similitudini până la identitate cu cele ale altor drone Geran-2 recuperate anterior pe teritoriul României și identificate cu certitudine ca fiind fabricate în Federația Rusă. Raportul arată, de asemenea, că marcajele de fabricație, inscripțiile tehnice, caracteristicile constructive și materialele utilizate urmează același proces tehnologic întâlnit la dronele Geran-2 analizate în ultimii ani.
Analizele fizico-chimice au confirmat prezența acelorași tipuri de materiale și combustibili identificați în mod repetat la aparate din această serie. Pe baza tuturor acestor elemente, ancheta concluzionează fără echivoc că fragmentele recuperate la Galați provin de la o dronă Geran-2 de proveniență rusească. Faptul că un astfel de aparat a lovit un bloc de locuințe din România, provocând răniți și pagube materiale, este de o gravitate deosebită, iar singurul responsabil este Rusia.
Siguranța cetățenilor români și integritatea teritoriului național sunt obligații fundamentale ale statului român și vor fi apărate cu toată fermitatea. Rezultatele acestei anchete vor fi comunicate aliaților noștri și structurilor competente din cadrul NATO și al Uniunii Europene. România va continua să acționeze împreună cu partenerii săi pentru consolidarea securității la frontiera estică a Alianței și pentru protejarea cetățenilor săi. România nu va ignora și nu va minimaliza niciun incident care pune în pericol viața cetățenilor săi, securitatea națională sau suveranitatea statului român”, a transmis Nicușor Dan.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
S-AU AUTO-DECONSPIRAT! Rețeaua Soros/USAID din România își scoate capetele din toate găurile contra CSM și a Justiției Române - LISTA LOR AICI
URAGAN ÎN JUSTIȚIE! 3.580 de judecători se ridică împotriva caracatiței globaliste. Decizia istorică a CSM care a identificat rețeaua de ONG-uri securiste și publicații sorosiste. Lista din SUA merge la Bruxelles: Funky Citizens, Declic și Expert Forum
Scene din triburile de canibali pe străzile din Belfast: Un migrant sudanez a vrut să decapiteze un irlandez cu cuțitul. ATENȚIE - IMAGINI CUTREMURĂTOARE
Florin Iordănoaia, fost ofițer de Marină Militară și profesor de navigație, acuză: Drona nu putea ajunge acolo unde a explodat fără să fie dirijată! Apropo de ”radarele noastre nu pot să vadă obiecte atît de mici”: Ce vorbești, domnule? Cine te-a mințit?
Eugen Sechila și Pledoaria sa pentru Sfânta Cruce - Exclusiv ActiveNews: Lupta unui patriot pentru Adevăr și Frumos - Mărturisire și Fotografii
Recomandările noastre
Pomenirea a 13 ani de la plecarea Părintelui Justin la și mai multă rugăciune pentru români și România - INTERVIU INEDIT: NEGREȘIT VOI FI ALĂTURI DE VOI!
16 iunie: 13 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
MINERIADA A PORNIT DIN PRESĂ: "Îndemn venit din cavernă". Ce scriau CTP, Andrei Pleșu, Corina Drăgotescu, Sergiu Andon, Lelia Munteanu și Darie Novăceanu despre Piața Universității în ziarul Adevărul din 13-15 iunie 1990
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Nicușor Dan
Subiecte: dronă Galați dronă Geran-2
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (11)