Nicușor Dan s-a întâlnit pe furiș cu Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni
Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale din mai, s-a întâlnit pe furiș la Palatul Cotroceni cu președintele interimar Ilie Bolojan, potrivit Realitatea Plus.
Informația a fost făcută public chiar de acesta, precizând că s-ar fi văzut cu președintele interimar în urmă cu două sau trei săptămâni, pentru a discuta despre "corectitudinea alegerilor".
Mai mult, chiar edilul general, Nicușor Dan, a fost cel care i-a trimis un mesaj lui Bolojan solicitându-i să îl primească.
Ulterior, președintele interimar i-a chemat la o ședință pe șefii unor instituții cu atribuții în procesul electoral, deși organizarea alegerilor nu intră în prerogativele sale limitate.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Până la urmă, au atacat Iranul. Israelienii au lovit Teheranul. SUA susțin atacul. Iranul a început contraofensiva la adresa ”regimului sionist”: a fost lovită cea mai mare bază militară a SUA din Golful Persic. Ayatollahul Khamenei a fost ucis
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Israelul a atacat de Sabat – Gog și Magog au fost stârniți
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI
Claudia Marcu: Ni se pregătește ceva! Rechiziția de bunuri și munca obligatorie a cetățenilor, introduse și în starea de alertă
Recomandările noastre
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Ilie Bolojan Nicușor Dan
Locații: București
Subiecte: alegeri candidat prezidențial
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)