Noi detalii despre moartea subită a doctoriței din Iași. Apropiații susțin că s-a înecat în timp ce mânca. Colegii exclud vaccinul: ”Nu cred că cineva și-a propus, la nivel mondial, prin vaccin să extermine medicii”

Georgiana Scurtu, un îndrăgit medic de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Maria” din Iași, a decedat subit la doar 38 de ani, anunță RomâniaTV.
Tânăra a murit în ziua de 3 septembrie și era singură acasă când s-a întâmplat nenorocirea. Apropiații săi spun că s-a înecat în timp ce mânca și că nu era nimeni care să o salveze prin preajmă.
Georgiana Scurtu era medic specialist onco hematolog și își desfășura activitatea la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași.
Atât familia, cât și colegii de breaslă sunt sfâșiați de durere în urma acestei pierderi.
Nimeni nu se aștepta ca cea care și-a dedicat viața pentru a salva alți oameni va sârși pentru că nu a avut pe nimeni în preajmă să o ajute, scrie sursa citată.
Cel care a făcut anunțul trist a fost doctorul Lucian Burlea, colegul specialistei. Georgiana era considerată un medic dezăvârșit și un „un exemplu de om și de dăruire”.
„Câteodată toamna, anotimpul meu preferat, mă face să mă simt gol, mai ales atunci când aceasta vine în negru și alb. Frumoșii ochi din imagine au aparținut uneia dintre cele mai nobile prietene pe care am avut-o.
Din foarte mare păcate, de două zile am pierdut-o. Pur și simplu … s-a grăbit și a fugit. (…) Parcă mi-a murit o soră, așa mă simt. Urâtă surpriză la început de toamnă.
A fost un caracter rar, o prietenă exemplară. Oricând am accesat-o cu probleme medicale pentru mine și pentru alții, mereu a răspuns prompt. Nu a lăsat oamenii să fie ai nimănui, i-a privit în mod mai atent. Această fetiță, invariabil, m-a ajutat, se implica direct și vorbea cu oamenii pe înțelesul lor. A stat în permanență lângă fetița mea atunci când aceasta s-a confruntat cu o infecție urinară.
Atunci, față de un astfel de om nu pot decât să mă înclin și să am niște regrete și o durere atroce. S-a purtat frumos, a fost deschisă și un bun oncolog. Parcă mi-a murit o soră, așa mă simt. Urâtă surpriză la început de toamnă. S-a întunecat cerul și a început să picure. Îmi pare rău! Și mie îmi pare rău! În ultimul timp parcă aud cam des de moarte în jurul meu.
Cu toate acestea, nu cred că moartea sa are legătură cu faptul că era vaccinată. Sunt de părere că nimeni nu și-a propus, la nivel mondial, prin vaccin să extermine medicii. A fost un șoc pentru noi, era o tânără care pentru mine a fost mai mult decât specială”, a transmis medicul Burlea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Persoane: Georgiana Scurtu
Locații: Iași
Subiecte: moarte subită
Organizații: UPU a Spitalului Județean Iași
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (14)