Noi dezvăluiri ale procurorilor: Șeful Romarm a folosit o aeronavă ucraineană pentru a transporta măștile neconforme în dosarul în care este implicat și fiul selecționerului Victor Pițurcă

Gabriel Țuțu, șeful ROMARM, este anchetat de DNA în dosarul „Măști pentru MApN”. Potrivit ultimelor descoperiri, acesta nu doar că ar fi pus presiune la nivelul ministerului pentru a încheia anumite afaceri legate de așa zisele măști neconforme din perioada pandemiei, dar chiar ar fi pus la bătaie sume exorbitante. Prin urmare, el este anchetat sub săvârșirea de trafic de influență în formă continuată.
Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer al României, ar fi acum doar un semnatar al contractelor. Pe de altă parte, există noi dezvăluiri cu privire la șeful ROMARM, prezentate de România Tv.
Potrivit acestora, în aprilie 2020, chiar în timpul Stării de Urgență, Gabriel Țuțu i-a determinat pe cei din MApN să facă demersuri către Ministerul Apărării din Ucraina ca să pună la dispoziție un avion militar pentru a asigura transportul produselor medicale. Măștile neconforme urmau să fie transportate cu aeronava ucraineană, iar 40% din profit urma să intre în buzunarele celorlalte persoane implicate.
După doar două luni, în iunie, Țuțu și-a primit partea în contul mamei sale, 50.000 de lei, informează Realitatea, potrivit sursei citate.
Procurorii DNA arată că pe fondul pandemiei de Covid-19, chiar din primele zile ale Stării de Urgență, directorul general al Romarm, Gabriel Țuțu ar fi încheiat ilegal două contracte de achiziție publică ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție.
Afacerea era încheiată cu o asociere de firme din care făcea parte și o firmă controlată de Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer al naționalei, susțin procurorii. Potrivit DNA, Alex Pițurcă ar fi acceptat, în mod direct, condițiile impuse de șeful Romarm în schimbul comercializării măștilor către MApN.
Cu toate acestea, Gabriel Țuțu a fost lăsat în libertate și este cercetat penal în dosarul DNA unde este acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și trafic de influență.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ce caută Americanul în Ucraina?

ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

Avocatul vaccinat al lui Arafat a decedat. Călin Alin Apati a murit în floarea vârstei de o boală rară și gravă, după ce a intrat în comă la Spitalul Fundeni din București

Operațiunea Olivia

Manifestul lui Trump: “Cea mai mare Amenințare pentru civilizația occidentală NU este Rusia, ci NOI înșine” (VIDEO)
Recomandările noastre

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

Horia Roman Patapievici omagiat de Vasile Bănescu la aniversarea 69. Biografia secretă a familiei Patapievici: De la NKVD, KGB și BNR la GDS, SOROS și ICR - DOCUMENTE

ȚINTA ESTE HRISTOS! Să țineți minte lucrul acesta! Dr. Oana Mihaela Secară a exprimat sinteza atacului pandemic mondial. Conferințele Medicilor pentru Libertate: Dictatura medicală vs studiile validate academic - VIDEO și PDF

Manifestul lui Trump: “Cea mai mare Amenințare pentru civilizația occidentală NU este Rusia, ci NOI înșine” (VIDEO)
Secțiuni: COVID Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Alexandru Pițurcă Gabriel Țuțu Victor Piţurcă
Locații: Ucraina
Subiecte: Dosarul „Măști pentru MApN” măști neconforme
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)