ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, a declarat că noi fragmente de dronă, găsite sâmbătă, vor fi supuse expertizei tehnice, pentru a afla mai multe informații despre circumstanțele și perioada în care acestea au ajuns pe teritoriul României, informează Agerpres.

"Colegi de la Forțele Navale Române sunt dislocați în zona Ceatalchioi - Plauru pentru misiuni de cercetare în aria de responsabilitate. Am primit astăzi informații de la autoritățile locale cu privire la posibila existență a unor elemente de acest tip la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru. Informațiile s-au dovedit corecte. În această locație au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară cu cele folosite de armată rusă. În mod procedural, zona a fost securizată, probele au fost ridicate pentru expertiză tehnică și analiză. Foarte important este că noi rămânem în continuare în alertă și vom continua cercetările în zonele acestea aflate în proximitatea obiectivelor vizate de atacurile aeriene", a precizat Constantin Spînu, la Digi 24.

În urmă cu un an, același purtător de cuvant cu grad mare, aflat în studioul Antena 3, a comentat un joc video prezentat de Mihai Gadea drept un atac rusesc pe marea Azov. „Semnalele alea luminoase erau lansate de avion ca să atragă tirul, domnule general?”, a intrebat Mircea Badea, adresându-i-se purtătorului de cuvânt al MApN, ca să obțină explicații de la un om ceva mai familiarizat cu domeniul. „Da, da”, se aude răspunsul, amintește si Libertatea.

Acum el a subliniat că este vorba "cu siguranță" despre o altă locație decât cea în care au fost găsite zilele trecute fragmente dintr-o alta drona, despre care se spune ca era rusească dar fostul purtator de cuvant al STS, col (r) Daniela Toba, afirma ca era, de fapt, americana.

"Nu am informații exacte câți kilometri și câți metri sunt între cele două locații, însă sunt două locații diferite. Important este că rămânem în contact permanent și cu structurile aliate, care sunt informate în timp real. Cel mai important mi se pare faptul că aceste atacuri trebuie condamnate cu fermitate. România condamnă cu fermitate aceste atacuri și le spune pe nume: sunt crime de război. Orice atac împotriva infrastructurii civile, așa cum este cea din porturile ucrainene de la Dunăre, împotriva zonelor locuite de populație civilă, sunt crime de război", a punctat el.

Constantin Spînu a declarat că fragmentele fac parte dintr-o dronă similară cu cele folosite de armata rusă și a anunțat că va oferi noi detalii în momentul în care expertizele tehnice vor fi finalizate.

"Este nevoie de finalizarea acelor expertize, una care a început cu probele ridicate de la locația descoperită marți după-amiaza. Cu siguranță va începe foarte rapid și expertiza în cazul probelor ridicate astăzi. Sperăm ca în urma acestor expertize să putem să avem informații cu privire la circumstanțele și, inclusiv, în ce perioadă ar fi fost posibil ca aceste fragmente să ajungă pe teritoriul nostru, aproape de locațiile lovite de forțele ruse, cu aceste atacuri cu drone. (...) Astăzi, noi rămânem angajați, cu forțe care au misiunea de a continua cercetările în această zonă. De asemenea, rămânem în alertă și toate locațiile care sunt în proximitatea zonelor vizate de atacurile ruse vor fi cercetate în continuare. La fel de important: rămânem în contact și cu autoritățile aliate, pe care le informăm în timp util", a subliniat el.

Sâmbătă, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă au fost descoperite de militari ai Forțelor Navale Române, a transmis Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MApN, în cursul zilei de sâmbătă militari din Forțele Navale Române, dislocați pentru misiuni de cercetare în zona localității Plauru, județul Tulcea, au executat activități de căutare în aria de responsabilitate, ca urmare a primirii unor informații de la autoritățile locale, transmise prin comenduirea Garnizoanei Tulcea, cu privire la posibila existență a unor elemente de dronă la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru. 

Președintele în funcție al României, Klaus Iohannis, a declarat tot azi că identificarea de noi fragmente de dronă arată că a fost o încălcare absolut inacceptabilă a spațiului aerian al României, potrivit Agerpres.