ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La 36 de ani de la evenimentele din Piața Universității, Universitatea din București, Fundația Română pentru Democrație, Asociația „21 Decembrie 1989" și Seniorii Ligii Studenților au organizat dezbaterea publică „13-15 iunie 1990: Anatomia terorismului de stat". 

De altfel, 15 iunie a fost recent instituită ca Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice, cu scopul de a cinsti memoria victimelor represiunii violente din iunie 1990, de a promova educația civică și de a preveni repetarea atrocităților.

Cuvintele de deschidere au fost rostite de prof. dr. Marian Preda (rectorul Universității din București), prof. emerit Emil Constantinescu (prorector și rector al Universității din București în perioada 1990-1996, președinte fondator al Fundației Române pentru Democrație, președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului), Teodor Mărieș (președintele Asociației „21 Decembrie 1989"), avocat Gabriel Zbârcea (președinte al Ligii Studenților în perioada 1993-1996), conf.dr. Sorin Costreie (consilier prezidențial pentru educație și cercetare).

„Noi nu ne-am luptat pentru jucării în 1989 și în Piața Universității. Ne luptam pentru drepturi și libertăți.” 

Participând la dezbaterea organizată de Universitatea din București în calitatea sa de fost președinte al Ligii Studenților, Gabriel Zbârcea, Managing Partner al Țuca Zbârcea & Asociații a rememorat zilele de foc din iunie 1990 din Piața Universității. 

Vorbind despre experiența tânărului de 17 ani, care a mărșăluit pe străzi și a fost martor al represiunii violente a manifestanților, acesta a descris evenimentele din 13-15 iunie 1990 drept „terorism de stat în toată splendoarea lui” și a îndemnat la mai multe dezbateri, emisiuni și relatări publice ale fenomenului Piața Universității pentru a preveni uitarea:

„De ce nu se mai vorbește astăzi despre fenomenul Piața Universității? Ce mai înțeleg tinerele generații din istoria noastră recentă? Cine uită nu merită”

Urmărește întreaga intervenție (începând cu min. 01:02:48):