Noi percheziții la Caracal. A fost adus un excavator pentru a săpa în curtea lui Gheorghe Dincă. Alexandru Cumpănașu, convins că Dincă avea „niște misiuni”: „Poate a omorât alte persoane, dar nu este criminalul Alexandrei”

O nouă zi de percheziții la casa groazei din Caracal. Anchetatorii analizează centimetru cu centimetru casa și curtea lui Gheorghe Dincă, bărbatul care a mărturisit că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. Astăzi va fi adusă și o aparatură specială care scanează la trei metri sub pământ. De asemenea, la locuința lui Gheorghe Dincă a fost adus și un excavator pentru a săpa în curte.
Anchetatorii au obținut un nou mandat pentru a face noi cercetări la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal. Aceștia au cerut ajutorul unor ingineri constructori pentru a scana gropile betonate, înainte de a le sparge astfel încât să nu fie distruse probele. Procurorii iau în calcul chiar demolarea casei lui Dincă.
âPână atunci, au fost audiați noi martori. Pe lângă declarații, aceștia au dat probe biologice și au fost amprentați, pentru a se stabili dacă au sau nu vreo legătură cu faptele de care e bănuit fostul mecanic auto.
Tot marți, Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, care avea audiență la șeful DIICOT, a făcut noi dezvăluiri despre ancheta din Caracal, informează Antena3.
Cumpănașu susține că este nemulțumit de modul în care DIICOT a gestionat cazul Caracal, cel puțin la începutul anchetei.
„Am și le-am făcut la momentul potrivit aceste reproșuri și cu privire la comunicarea cu familia sau publică. E vorba de comunicarea cu populația. Este o luptă care nu se dă doar pentru acest copil minunat, care s-a dovedit un înger, un erou. Eu sper că este în viață. Oamenii din țara asta nu sunt concentrați pe caz că este un copil, ci pentru că și ei au copii. Nu aveți idee câte clanuri de muncă sunt în Italia și Spania pe acest subiect. Eu cred că DIICOT va avea multă muncă în următorii ani. Am să le reproșez și modul în care s-a făcut cercetarea la început. Lucrurile intră pe un făgaș normal totuși. Au început să meargă și pe alte piste. Încep să am încredere în ei”, a declarat Alexandru Cumpănașu, convins că Dincă nu este criminalul Alexandrei.
„Poate a omorât alte persoane, dar nu este criminalul Alexandrei. Cred că este doar un animal care are niște misiuni. Nu are nicio logică ceea ce s-a înâmplat acolo”, a mai spus Alexandru Cumpănașu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Locații: Caracal
Subiecte: Alexandra, fata din Caracal
Organizații: DIICOT
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)