ACTUALIZARE 21:14 Fostul premier Dacian Cioloș participă la protest.Fostul ministru al Justiției Raluca Prună și Vlad Voiculescu, ex ministru al Sănătății din Cabinetul Cioloș, au participat și ei la protest.

ACTUALIZARE  19:35 Protestatarii din Piața Victoriei merg în marș pe bulevardul Lascăr Catargiu spre Piața Romană și se îndreaptă apoi spre Palatul Parlamentului, circulația rutieră fiind oprită.
 
Mai multe persoane s-au adunat în Piața Victoriei încă de la ora 18.00, nemulțumite de modificările aduse la legile justiției. Circulația în zonă a fost oprită pe Bulevardul Kiseleff, de la strada Arhitect Ion Mincu și s-a lărgit totodată și țarcul unde stau protestatarii.
 
În jurul orei 19.00 protestatarii urmau să plece în marș spre Parlament.

Protestatarii continuă să sosească, sunt de toate vârstele, poartă steaguri tricolore, au vuvuzele și tobe, dar și pancarte pe care se pot citi sloganuri precum: 'Jos PSD, ciuma roșie', 'Vrem justiție independentă', 'Ce așteptați, o nouă dictatură?', 'Democrația este sub asediu', 'Alegeri anticipate'. Protestatarii strigă: 'Justiție, nu corupție!', 'PSD, ciuma roșie!', "Liviu Dragnea nu uita, România nu e a ta!', scrie AGERPRES. În piață sunt prezente forțe de ordine.

Manifestații asemănătoare sunt anunțate și în alte orașe din țară, dar și în diaspora.

„Proiectul de modificare la Legilor Justiției a ajuns deja în Parlament și urmează să fie supus dezbaterii și votului în plen. Inspecția Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiției. Numirea procurorilor-șef de către ministru, fără control din partea președintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România și cetățenii ei. Ne putem lua adio de la o justiție independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la Magistrați la Președinte și Comisia Europeană, cu toții s-au poziționat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acționeze și să nu legitimeze încercarea corupților de a controla Justiția”, se arată pe paginile de Facebook ale evenimentelor.