Nu mai sunt ”anti-occidentali”? Nicușor Dan a promulgat legea inițiată de AUR privind instituirea anului 2026 drept Anul Statelor Unite ale Americii în România
Nicușor Dan a promulgat legea privind instituirea anului 2026 drept Anul Statelor Unite ale Americii în România. Legea a fost inițiată de mai mulți parlamentari ai AUR, scrie Cotidianul.
Cu prilejul sărbătoririi Anului Statelor Unite ale Americii în România se pot organiza evenimente menite să consolideze relația strategică româno-americană și să reafirme angajamentul României față de valorile lumii libere, libertatea de exprimare și democrația autentică.
În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza sau sprijini material ori logistic, în limita alocărilor bugetare aprobate, organizarea și desfășurarea de:
a) conferințe și dezbateri publice;
b) evenimente culturale, academice și educaționale dedicate istoriei și valorilor americane;
c) acțiuni de 2 publică și comunicare diplomație româno-americană; d) orice alte activități de promovare a cooperării româno-americane și a valorilor democratice.
În plus, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot difuza materiale tematice realizate cu ocazia Anului Statelor Unite ale Americii în România.
Proiectul de lege AUR a fost votat în plenul Camerei Deputaților, în 30 iunie, cu 283 de voturi pentru, 8 contra, 4 abtineri.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
L-au șters de pe NEWSWEEK și a ajuns la un site cu 1.5 MILIARDE de vizualizări. BTI: Se complică treaba: articolul dispărut despre Călin Georgescu, preluat integral de un gigant american al netului
Demența dictaturii Big Farma în România: Nu ai voie să vorbești despre stilul de viață sănătos că te ia poliția! Conferința terapeutei Barbarei O’Neill, boicotată de Ministerul Sănătății, agenți ai poliției și DSP
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Valerian Stan, predicție incendiară despre dosarul lui Călin Georgescu: ”Sub Savonea, ÎCCJ nu îl va condamna NICIODATĂ!”
Cătălin Avramescu, psihopat cu acte în regulă! ActiveNews publică declarația completă a mamei copiilor abuzați: ”Penetrare anală reciprocă între copii și manipularea organelor genitale”! Perversiuni sexuale, presiuni psihologice și comportament deviant
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Nicușor Dan
Locații: România
Organizații: AUR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)