Nu o spunem noi, ci BURSA: Vaccinul de la Pfizer nu a fost niciodată sigur și eficient

Tot mai multe studii arată amploarea extraordinară a efectelor secundare ale așa-numitelor vaccinuri anti-Covid, în special a celor "construite" pe baza tehnologiei ARNm de la Pfizer și Moderna.
Dar este justificată acceptarea acestora, dacă efecte primare sunt cele promise? În niciun fel, mai ales atunci când "autoritățile" forțează "imunizarea" obligatorie, pe care apoi nu au mai recunoscut-o, cum a fost cazul premierului canadian Justin Trudeau, și adoptă măsuri dictatoriale prin care atentează la viața propriilor cetățeni.
Dar dacă efectele primare nu există? Atunci este vorba de cu totul altceva. Este vorba despre crime împotriva umanității, iar acestea trebuie judecate în tribunale similare celui de la Nurnberg, după care este numit și Codul de la Nurnberg, care stabilește principiile etice fundamentale în ceea ce privește experimentele medicale asupra ființelor umane.
Contractele secrete dintre guverne și companiile farmaceutice au inclus nu doar recunoașterea lipsei eficienței și siguranței "vaccinurilor", ci și valoarea contractelor. În cazul Africii de Sud, prețurile dozelor de "vaccin" anti-Covid au fost duble în comparație cu cele plătite de Uniunea Europeană, după cum se arată într-un articol recent de la Politico.eu.
Informațiile sunt incluse în contractele dintre guvernul Africii de Sud și companiile Johnson & Johnson (J&J), Pfizer, Serum Institute of India și Gavi Alliance, care au fost publicate pe site-ul organizației neguvernamentale Health Justice Initiative (HJI), la adresa healthjusticeinitiative.org.za/pandemic-transparency.
După cum se arată pe site-ul organizației, "la 22 februarie 2022, HJI a lansat o acțiune în justiție pentru dezvăluirea tuturor contractelor de vaccin Covid-19 și a oricăror acorduri aplicabile cu societățile și entitățile relevante".
Acțiunea în justiție a fost declanșată ca urmare a refuzului Departamentului Național de Sănătate din Africa de Sud de a permite accesul la documente.
La 17 august 2023, Înalta Curte din Pretoria a dat câștig de cauză HJI și a dispus ca toate contractele de achiziție a vaccinului COVID-19 să fie făcute publice.
Conform datelor prezentate de Politico.eu, Serum Institute of India, producător al "vaccinului" de la Oxford/AstraZeneca, a cerut Africii de Sud 5,35 de dolari pentru o doză, în condițiile în care UE a plătit 1,78 euro.
În cazul "produsului" oferit de J&J, Africa de Sud a plătit 10 dolari pentru o doză, cu 15% mai mult decât UE, iar pentru "vaccinul" de la BioNTech/Pfizer prețul a fost tot de 10 dolari pe doză, în condițiile în care UE a plătit 15,5 euro, iar statele din Uniunea Africană 6,75 dolari pentru o doză.
Din păcate, prețurile nu sunt nici pe departe cel mai revoltător lucru din contracte, mai ales în cazul contractului cu BioNTech/Pfizer, cel mai utilizat dintre "vaccinurile" anti-Covid.
În secțiunea a doua a contractului, referitoare la furnizarea "vaccinului", se arată că "eforturile Pfizer de a dezvolta și fabrica "Produsul" sunt aspiraționale în natura lor și supuse unor riscuri semnificative și incertitudini", iar cumpărătorului i se cere să accepte acest lucru.
Atunci cum rămâne cu "sigur și eficient", sintagma utilizată permanent de autorități, inclusiv cele ale statului român?
"În pofida eforturilor și a oricăror date estimate prevăzute în calendarul intermediar de livrare, părțile recunosc faptul că produsul a finalizat testele clinice din faza 26/3 și că, în pofida eforturilor depuse de Pfizer în domeniul cercetării și al dezvoltării și fabricării, este posibil ca produsul să nu aibă succes din cauza unor provocări sau eșecuri tehnice, clinice, de reglementare, de fabricare, de transport, de depozitare sau de altă natură", se arată în secțiunea 2.1(c) a documentului "Pfizer - Manufacturing and Supply Agreement" de pe site-ul HJI.
Prin contract se mai arată că nu vor exista niciun fel de consecințe pentru Pfizer și în cazul în care nu își îndeplinește timp obligațiile contractuale.
Iar apoi vine secțiunea 5.5, care demonstrează că toate declarațiile oficialilor privind siguranța și eficiența au fost minciuni sfruntate, folosite cu nerușinare și iresponsabilitate pentru realizarea planului de vaccinare, pe fondul terorizării permanente a populației prin mijloacele de "informare în masă".
"Cumpărătorul recunoaște, de asemenea, că efectele pe termen lung și eficiența Vaccinului (n.a. cu majuscule, conform originalului) nu sunt cunoscute în prezent și pot exista efecte adverse ale Vaccinului care în prezent nu sunt cunoscute", se arată în această secțiune a contractului dintre Pfizer și guvernul Africii de Sud. În plus, "Cumpărătorul recunoaște că produsul nu va fi serializat".
Oare această cerință este inclusă și în contractul dintre Pfizer și autoritățile europene? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci clauza reprezintă o încălcare a legilor europene.
În țara noastră există "Organizația de Serializare a Medicamentelor din România", iar pe site-ul instituției se arată că "asigură implementarea Directivei 2011/62/UE (FMD) și a Regulamentului Delegat (UE) 2016/161 al Comisiei Europene în scopul împiedicării infiltrării medicamentelor falsificate în lanțul european de aprovizionare".
Pe fondul acestor prevederi extrem de grave din contractele de furnizare a "vaccinurilor" anti-Covid în Africa de Sud, desecretizarea și publicarea integrală a contractelor din Uniunea Europeană este absolut necesară, deoarece transparența unui act decizional de o asemenea importanță este fundamentală, chiar și pentru societățile în care mai există doar vestigii muribunde ale democrației.
În 15 ianuarie 2021, președintele Iohannis a ieșit în fața presei după ce s-a "vaccinat", așa cum dovedește un clip de la Agerpres de pe Youtube.
"Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă și nu doare", a sunat declarația sa, "construită" parcă pentru o turmă de idioți trepanați care sunt îndemnați să urmeze necondiționat îndemnurile "autorităților". Acesta este punctul principal prin care să promovezi un "tratament" injectabil, declarând că "nu doare"?
Apoi, Klaus Iohannis a subliniat că "vaccinul este sigur și eficient și recomand tuturor vaccinarea". Oare știa atunci "președintele" României clauzele contractuale impuse de Pfizer și acceptate fără crâcnire de toți vajnicii apărători ai intereselor naționale?
Aceasta nu este o simplă minciună de politician veros și iresponsabil, este o decizie cu implicații majore asupra sănătății poporului român și o vinovăție care nu se poate prescrie și pentru care nicio pedeapsă nu este suficient de mare.
Vinovăția Parlamentului, a guvernului și a organizațiilor de presă, care au primit bani pentru a promova neîntrerupt "vaccinarea", este la fel de mare, nu doar la nivel de instituții ale statului român, ci și la nivel individual.
Toate aceste scursuri "umane" trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut, iar până atunci trebuie eliminate din orice poziție care presupune luarea unor decizii cu implicații la nivel de comunitate, indiferent cât de mică este această comunitate.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Călin Rechea
Subiecte: efecte adverse ale vaccinului Pfizer istoricul infracțional al Pfizer nereguli în studiile clinice pentru vaccinul Pfizer-BioNTech
Organizații: Grupul de presă Bursa Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)