Număr impresionant de pelerini în acest an la Sfânta Parascheva. Peste 450.000 de credincioși s-au bucurat de evenimentele desfășurate la Mitropolia Moldovei și Bucovinei

„Aceasta este Taina creștinătății, aceasta este Taina ortodoxiei”
La finalul momentului, după ce ierarhul a rostit câteva rugăciuni către Sfintei Parascheva și Sfântul Andrei Criteanul, Părintele Mitropolit a transmis un cuvânt de binecuvântare și de recunoștință către cei prezenți:
Iubiți credincioși, nu avem cuvinte să-i mulțumim lui Dumnezeu cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, că a fost cu noi în aceste zile, ne-a întărit voința, ne-a încălzit inima, ne-a luminat mintea, a dat putere picioarelor noastre, și s-a împlinit hramul cel mare a Sfintei Catedrale, sărbătoare închinată Sfintei Maicii noastre Cuvioase Parascheva. Au fost alaiuri întregi de preoți, călugări, călugărițe, tineri și oameni în vârstă, oameni mari după logica acestei lumi și oameni obișnuiți, dar toți mari după judecata cea de nepătruns a lui Dumnezeu, oprindu-se pentru o clipă, după multe ore de așteptare, în fața sfintelor moaște ale Sfintei Parascheva și ale Sfântului Andrei Criteanul. De ce au venit oamenii să se închine? Au venit fiecare cu durerea și bucuria lor, cu gândurile împlinite, cele curate, dar și cu sfâșieri lăuntrice de tot felul. Au venit să dăruiască viața lor lui Dumnezeu, așa cum încercăm să împlinim această lucrare duminică, mergând la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în bisericile din parohiile sau mănăstirile noastre, în aceeași modalitate, credincioșii au adus viața lor lui Dumnezeu. Viața lor cu bunele și mai puțin bunele ei adâncimi. Totul este dat lui Dumnezeu și Dumnezeu ne dăruiește în schimb viața Lui. Ce schimb de daruri minunat! Oferim viața noastră și primim viața Lui. Dăm cele ale noastre și primim cele ale Lui, mai mult decât atât, Dumnezeu nu așteaptă de la noi cele ale noastre, ci ne așteaptă pe noi. Noi îi suntem datori nu cu ale noastre, ci cu noi înșine, El oferindu-ne nu doar cele ale Lui, ci pe El Însuși, dăruindu-se prin dragoste fără limită pentru mântuirea noastră. De fapt aceasta este Taina creștinătății, aceasta este Taina ortodoxiei: Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu. Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate, pentru aceste zile frumoase și iată pentru ploaia care începe să mângâie pământul. Îi mulțumim pentru că a sensibilizat inimile atâtor oameni să se îndrepte spre Iași în zilele acestea și nădăjduim că Iașul a fost o gazdă primitoare. În tot cazul, ne-am străduit de la mare la mic, ajutat iată, în primul rând, de evlavia poporului, de rugăciunile și de prezența preoților, de lucrarea frumoasă a domnilor jandarmi, de tinerii aceștia îmbrăcați specific (voluntarii Sfintei Parascheva n.r.), care au dat și culoare și mângâiere multor inimi. Mulțumire aducem tuturor acelora de aici, din oraș, din Moldova și din țară, care cu discreție, dar și cu eficiență au ajutat ca mulțime de pelerini să petreacă orele de așteptare cât mai aproape de ceea ce socotim a fi normalitatea acestei așteptări. Desigur, au fost oameni mai slăbuți din punct de vedere al sănătății, au cedat în anumite momente, au fost însă oameni, cadre medicale voluntare care au intervenit și Dumnezeu și-a arătat prezența Sa, pentru că față de mulțimea credincioșilor au fost destul de puține situații cu totul și cu totul speciale. Vă mulțumim și dumneavoastră tuturor, cu nădejdea că Sfânta a preluat în mâna ei inima noastră și mâna ei curată de care ne am atins cu toții în aceste zile, a preluat inima noastră și a dus-o în fața Lui Dumnezeu, care așteaptă cu nesaț ca omul să îi predea Lui inima lui, pentru că Dumnezeu să ne dăruiască inima Sa așezată în mod special în Trupul și Sângele său.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
Furtuna Trump la Davos: Discurs Anti-Globalism în fieful WEF: Europa este de nerecunoscut din cauza imigrației. Energia verde, cea mai mare escrocherie a lumii. China vinde eoliene pentru proști. Ce a pățit Macron la ochi? Benzina în SUA: 2 lei litrul!
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
Ecuația Trump – Iran: De ce a eșuat Operațiunea Fulger
VOX POPULI: ”TRĂDĂTORII! LA PUȘCĂRIE!” - Huiduit copios la Focșani și la Iași de Ziua Principatelor Române, președintele Nicușor Dan a gafat din nou. A mers pe lângă covorul roșu la ceremonia oficială și apoi a rostit un discurs complet penibil - VIDEO
Gușă: Rețeaua securisto-masonico-homosexualistă devoalată de Cristian Rizea. Și totuși, de ce nimeni nu contestă?! - VIDEO
Recomandările noastre
Dragă Nicu, în numai 9 luni ai devenit Nea Nicu. OPREȘTE-TE! Fii cinstit cu tine însuți și cu Țara. DĂ-ȚI DEMISIA! ORGANIZEAZĂ ALEGERI LIBERE ÎN ROMÂNIA!
Călin Georgescu confirmă analizele ActiveNews: ”Trump urmărește schimbarea sistemului globalist. La Davos am văzut căderea acestui sistem” - ”Ce ne ține flăcări vii: Dumnezeu, familia mică, familia mare - patria și onoarea. Vă iubesc pe toți!”
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Secțiuni: Biserica Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Sfânta Parascheva
Locații: Iași
Subiecte: Pelerinaj Sfânta Parascheva
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)