Mama a folosit calculatorul de când îmi aduc eu aminte. A fost acel scriitor care a renunțat acum multă vreme la peniță. Răsfoind printre fișierele mamei mele am descoperit că printre ultimele accesate este ”Ultimul strigăt”, există și o carte cu același nume. Am ales să împărtășesc una dintre poeziile mamei ca un ultim mesaj, un ”ultim strigăt” de adio. (Vlad Gabriel)

AM RĂMAS ÎN LUMINĂ

Doamne, ce multă lumină
dai acestei lumi în agonie.
Și însetatei de mine,
mi-ai dat să beau din apa vie…
Când sângele a țâșnit
ca într-un plâns,
m-ai purtat spre lumi necunoscute
ca să o iubesc și mai tare pe-a mea.
În ea m-am întors, alături cu Tine
deasupra cu cerul înseninat.
Eu... Ocolisem moartea…

Rămas bun, iubită mamă.
Rămas bun, iubită bunică.
Rămas bun, iubită soție.
Rămas bun, iubită soră.
Rămas bun, poet al sufletelor noastre.



Emilia Țuțuianu: Mariana Gurza, toujours!

La marea plecare, nu poți fi decât neinspirat și bulversat, desigur! Verbul ,,a fi” folosit la trecut, apasă… Cum să spun, fără strângere de inimă că Mariana Gurza a fost? În ciuda neființării, cu siguranță va rămâne, în amintire, acel suflet ales, generos și implicat în orice înseamnă echilibrarea oamenilor și a daimonilor lăuntrici.

Menirea sa a fost să facă bine, să limpezească asperitățile, oriunde ar fi fost acestea, să aprindă lumina iubirii fiecăruia dintre noi!În vremurile potrivnice cum mai prețuim prietenia…și atunci când ne este bine dăm la o parte recunoștința, închipuindu-ne că poate suntem fericiți prin noi înșine, iluzii… Omenia a fost prima dintre virtuțile Marianei Gurza iar tot ceea ce lasă în urmă acum este rezultatul a ceea ce a gândit, simțit și realizat cu sacrificii, trudă și multă, multă dăruire.

A fost o ființă discretă, iar formula sa de viețuire, ca și confruntările din cultură au ținut-o retrasă în penumbră, înțelegând profund, întotdeauna peste ceasurile vremilor. De aceea s-a străduit să lase pentru urmași, frumoase și curate daruri de suflet.

Dacă pentru ea, a viețui, a fost ,,stânca,, a cărei însuflețire a trecut pe lângă clipe asemenea unei vântoase potolite, pentru mine Mariana Gurza a fost ființa care mi-a stat aproape de fiecare dată în lunga și rodnica colaborare din paginile revistei Melidonium; a fost sora de suflet, prietena, care m-a cunoscut destul de profund și mi-a prezis multe-multe afirmări care în timp s-au dovedit a fi fost adevărate.

Menirea ei a fost aceea de a Scrie. Asta i-a fost un scut, iată, rezistă și va rezista în fața anilor. Vor rămâne cărțile sale, cuvintele, pentru că lumea sa rămâne bună, onestă, iubitoare. Așa a fost prin structura sa: Poeta cu Suflet de Înger!

Acum, din nostalgice doruri și tristeți caut întrebări fără răspunsuri. Trei personalități importante, pe care le-am cunoscut împreună cu poeta Mariana Gurza ne-au stat alături în devenirea noastră. Arhimandritul Ciprian Zaharia, stareț al Mănăstirii Bistrița, cel ce adăpostea în „perioada neagră” oamenii ce-l slujeau pe Dumnezeu și care suferiseră prin închisori, și care l-a omenit pe cel ce era una dintre personalitățile culturii și literaturii române – Artur Silvestri. Specialist în literatură medievală, preocupat de filosofia religiilor, de patrimoniul istorico-religios al patriei, acest neobosit cercetător a cunoscut oameni și locuri ce au format nucleul meditațiilor sale în studii, eseuri și articole. O altă personalitate a lumii științifice și literare cunoscută împreună cu poeta Mariana Gurza a fost și poetul Boris David, cel care i-a dedicat ,,Doamnei poeziei Bucovinei” volumul de versuri ,,Postume vii”, Editura Mușatinia, 2013.

O prietenie ce s-a cimentat în Timp, în gânduri, cărți și amintiri de neuitare. Așa cum spuneai tu, dragă Mariana ,,Ce ne-a apropiat? Totul! ,,Nihil sine Deo!” ( Nimic fără Dumnezeu!)

Revista pe care a inițiat-o și a condus-o, Logos si Agape, a construit un drum de cuvinte, de artă poetică. A lăsat o moștenire tinerilor literați, așa încât putem să îndrăznim a crede că Mariana Gurza, prietena noastră, a rămas, și continuă să fie mereu în mintea și sufletul nostru. Dacă îngerii vor dori cuvinte de slavă și lumină părintească, vor avea un dar de la ea. Poate acolo o vor întâmpina cu muzica versurilor sale. Doamne, fă cumva ca Mariana, atât de iubitoare aici pe pământ, să aibă parte dincolo, în veșnicii, de iubirea și pacea ta! A fost atât de credincioasă ție, încât, slava ta credem că o va apăra acolo, în ceruri la nesfârșit!

Mariana Gurza – expresie a disponibilității umane, a sensibilității și receptivității față de frumos, capabilă de a plăsmui valori spirituale și de a vibra odată cu ele. Un om care a înțeles să pătrundă adevărul, realitatea și să dăruiască, prin delicatețea etică ce o caracterizează, sensibilitate și iubire, tuturor celor din jurul său:

Minunea mea, iubirea

,,Mă cațăr tot mai sus, să pot atinge cerul
Cu mâinile însângerate,
Cu ochii plini de lacrimi,
Mă amestec printre nouri
Și chiar dacă nu văd nimic,
Simt cum aripi nevăzute mă poartă
Spre ușile albe,
Unde mă așteaptă în cântec,
O mantie argintie,
Pe care, o voi purta
multă vreme…
Durerea ce o simt o voi lăsa în prag
Și-mi voi regăsi zâmbetul pierdut,
Dincolo de nori.
Știu că iubirea,
Doar ea, nu mă va părăsi
Ea fiind minunea mea.”

Mariana Gurza

Poeta, editoarea și eseista creștină Mariana Gurza s-a născut pe 2 octombrie 1955 în localitatea Oțelul Roșu, jud. Caraș Severin, și a plecat la Ceruri pe 28 martie 2021, de lângă Timișoara.

Debutul literar are loc în revista Semenicul din Reșița, în anul 1975.

,,Versuri ce combină un material sufletesc neoromantic și metodologie imagistă în cărți reprezentative de poezie,,, notează prietenul și colaboratorul cel mai prețios al poetei, publicistul Artur Silvestri.

Volume publicate:
– Paradox sentimental – poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 1998;
– Gânduri nocturne – poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 1999;
– Nevoia de a sfida tăcerea – poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 2000;
– Lumini și Umbre – poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 2001;
– Lacrima iubirii – poeme, Ed. Artpress, Timișoara, 2003;
– Ultimul strigăt – poeme, Ed. Eubeea, Timișoara, 2006;
– Șoapte gândite – poeme, Ed. Atticea, Timișoara, 2006;
– Vasile Plăvan: Boabe de lacrimi, ediție îngrijită de Mariana Gurza, Ed. Carpathia Press, 2007;
– Petru Ciobanu, un iubitor de neam – memorialistica, Timișoara, 2007;
– Destine umbrite – eseuri, Editura Atticea, 2008.
– Pe urmele lui Zenon /On Zeno’s footsteps – poeme, volum bilingv, Timișoara, Editura Timpolis, 2012, traducerea prof. univ. dr. George Anca;
– Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei – restituiri, Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ Ioan Slavici și Eurostampa, Timișoara, 2013, consilier editorial: prof.univ.dr. Dumitru Mnerie;
Mariana Gurza – Apropieri pelerinaj prin idee, gând și suflet, Ed. Mușatinia 2017
– Dumnezeu și umbră/ God and shadow – volum bilingv de versuri (română-engleză), Editura Singur, Colecția Scrisul de azi, 2016.
– Icoane vii, Ed. Mușatinia 2020

 Citiți și Luptatorii pentru Unire. Azi: Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei, vazut de Aspazia Otel Petrescu si Mariana Gurza. CARTE PDF

În antologii:
– Poeme Hai-Hui, o antologie de poezie, Editura Grinta&Singur, 2012);
– Antologia ASLRQ 2015 – volum editat de Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec;
– Poetical Bridges – Poduri lirice, antologie bilingvă, româno-engleză, apărută în anul 2016, Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă, editor și translator Valentina Teculici.

În volume colective:
– Al cincilea patriarh – volum colectiv, Editura Intermundus, 2007;
– Înțeleptul din America – volum colectiv, Editura Intermundus, 2008;
– Mărturisirea de credință literară – volum colectiv, Editura Carpathia Press & Production, 2008;
– In memoriam: Artur Silvestri – Mărturii tulburătoare – volum colectiv, Editura Carpathia Press, 2009;
– Promovarea valorilor culturale românești în contextul globalizării – volum colectiv, Editura PIM, Iași, 2009, Coordonatori: prof. Elena Anușca-Doglan, prof. Cristian Anușca-Doglan;
– Pro Memoria: Artur Silvestri- Asa cum l-am cunoscut – volum colectiv, Editura Carpathia, 2010;
– Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins – Omagiu la un secol de la nașterea sa – volum colectiv, ediție îngrijită de Andrei Dirlau, Editura Lumea credinței, 2012;
– Poetical Bridges – Poduri lirice, ediție bilingvă (engleză-română), translated and Edited by Valentina Teclici, 2017, Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă și tipărită la PIM, Iași, România, 2016.

Membră a Societăților Literare:
– Asociația Scriitorilor de Limba Română din Quebec, Montreal, ASLRQ, 2015;

Revista Floare Albastră

Interviu de colectie cu poeta Mariana Gurza: "Societatea românească este bolnavă. Cei puternici nu au cum să o simtă, cei mulți, da. Scapă cine poate!”

Interlocutoarea mea este poeta Mariana Gurza, o bucovineancă adevărată, dintr-o familie refugiată pe plaiurile bănățene care nu uită meleagurile unde i-au trăit strămoșii.
Venind din obârșia nordului moldav, cu dorul patriei fagilor în simțire, poeta Mariana Gurza strigă durere și dragoste, generozitate și seninătate, așterne blând dorul de matca străbună în sufletul pădurii. Doar ea știe cum și de ce înaintașii ei au plecat să apere glia moldavă în eternitate, păstrând slovele Măritului Ștefan în catafalcul durerii: „Moldova nu e a mea ci a urmașilor urmașilor noștri…”, a lor, celor plecați demn prin jertfa de sine.

 Mariana Gurza este lacrima durerii coborâtă din nord de Moldovă Ștefaniană pe câmpiile bănățene spre mereu aducere aminte, strângând boabele de lacrimi ale înaintașilor în peceți peste vremi. Sensibilă și intransigentă, dulce și amară ori asemeni strigătului de pescăruș, poeta Mariana Gurza împarte alinări catifelate prin vers, prin trăiri, cu toată ființa, pentru acum și mai târziu.

***

Emilia ȚUȚUIANU: Dragă Mariana spune-mi te rog ce amintiri păstrezi despre tatăl tău, despre familia ta originară din Bucovina de nord?

Mariana GURZA: Amintirile dor, Emilia… Tata, nu mai este… Odată cu plecarea dumnealui, ceva s-a rupt. Se născuse în România Mare, în anul 1921, la Banila pe Siret, regiunea Cernăuți. Un bucovinean așezat, muncitor, evlavios, corect și plin de bunătate. Îi simt prezența și acum în momentele dificile. Familia mea? Bucovina de Nord!

Emilia ȚUȚUIANU: Poate mai mult decât alți români simți drama pierderii și a teritoriilor din nordul Moldovei, în urma odiosului pact Ribbentrop-Molotov, acolo fiind obârșia familiei tale. Ce s-a întâmplat cu familia și rudele tale în acei ani?

Mariana GURZA: Fratele tatei, Vasile, fusese împușcat când încerca să treacă granița. Bunica s-a întors din drum pentru a-și înmormânta feciorul. Nu i s-a permis să se mai întoarcă. Tata a stat o perioadă ascuns prin munții Bucovinei, asigura necesarul de hrană rudelor și nu numai. A ajuns într-un sat bănățean unde a cunoscut-o pe mama și s-au căsătorit. Acest blestemat de pact mi-a decimat familia, m-a vitregit de a mă bucura de bunici, de tot ce își putea dori un copil la vârsta întrebărilor.

Emilia ȚUȚUIANU: Mai povestește-ne te rog amintiri depănate de mama ta, care încă trăiește, despre drama bucovinenilor refugiați, alungați din matca lor străbună de vremuri nedrepte și despre istoria românească de pe plaiurile Bucovinei de nord?

Mariana GURZA: După evenimentele de la Fântâna Albă, familia din care provenea mama, fiind mai înstărită și implicată, a pornit pe drumul Golgotei, al dezlipirii de vatră, lăsând totul. O parte din ei au fost întemnițați și omorâți, alții trimiși în lagăre. Am relatat plecarea mamei, orfană la acea dată, în „Căruța cu destine”. Mama, născută în Cupca, regiunea Cernăuți, la o vârstă destul de fragedă, alături de câteva rude, primiseră indicația să se deplaseze în Banat. O mică manipulare a organelor de opresiune… Dar, cu precauție au reușit ca fiecare să-și vadă de drum. Mama fusese lăsată la o familie inimoasă și celelalte rude s-au stabilit în funcție de vremuri. S-au regăsit după zeci de ani. În casă nu am auzit niciodată nimic din acea perioadă. Mamei i-a mai rămas în memorie, fuga, șuieratul gloanțelor, mame împușcate, plânsul copiilor singuri…

Emilia ȚUȚUIANU: Ce ne poți spune despre jurnalistul bucovinean Vasile Plăvan, un unchi al tău, căruia i-ai dedicat și o carte?

Mariana GURZA: Vasile Plăvan, unchiul mamei, a fost o figură emblematică a acelor vremuri. Avocat, jurnalist, publicist, a fost unul dintre cei care a luptat pentru Marea Unire. A murit mult prea devreme, trist și abătut, văzându-și idealurile spulberate. A fost prea corect și prea cinstit într-o societate destul de măcinată. „Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei”, volum apărut cu sprijinul Fundației Universității Ioan Slavici, rămâne în memoria colectivă ca o reparație morală față de cel ce nu a precupețit nimic în a-și atinge idealul.

Emilia ȚUȚUIANU: Cum simți tu, dragă Mariana, această istorie care calcă peste suflete lăsând poveri sângerânde?

Mariana GURZA: O povară mistuitoare. Durerea Bucovinei o simt mereu ca pe o lacrimă fierbinte pe obraz. Mă arde. Nu cred că vom mai putea schimba ceva. Prea multe orgolii și interese. Eu sunt o iubitoare de Neam Românesc! Sună desuet? Pentru unii, poate. Pentru cei cărora le pasă, vrem dreptate și purificare. Am rămas o idealistă ca Vasile Plăvan. Nimeni nu va face nimic.

Emilia ȚUȚUIANU: Ce personalități ale lumii literare care ți-au influențat devenirea artistică ai avut privilegiul de a cunoaște?

Mariana GURZA: Criticul și scriitorul Adrian Dinu Rachieru și regretatul cărturar Artur Silvestri. Nu aș dori să nedreptățesc pe cineva. De la cei apropiați, mereu am luat ce a fost bun. Nu am căutat modele, a fost mai mult sete de cunoaștere. Se spune că sunt o prezență discretă în viața culturală. Așa este. Am cititorii mei, prieteni remarcabili. Și dacă reușesc să particip la o construcție , mă consider fericită. Aș părea mai interesantă dacă aș enumera toate personalitățile pe care le-am întâlnit? Dragă prietenă, omenia, caracterul, demnitatea… Marii anonimi, iubitori de glie, trăiesc clipa și se dăruiesc în tăcere binelui comun. Există o Românie Tainică…

Emilia ȚUȚUIANU: Ce moment emoționant, mai important pentru destinul tău te-a marcat?

Mariana GURZA: Întâlnirea cu Marii Duhovnici ai Neamului: părintele Adrian Făgețeanu, (de care mă leagă prin fibra bucovineană încă din copilărie un sentiment deosebit), părintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pârvu, părintele Teofil Părăian.

Emilia ȚUȚUIANU: Au existat decalaje sociale, profesionale, care să îți genereze deziluzii?

Mariana GURZA: O întrebare destul de complexă pentru un pui de refugiați. Venetic în țara lui… Copilăria mi-a fost marcată de o anumită marginalizare venită din partea localnicilor. Eram mai săraci, doar niște venituri… Nu mi-a fost ușor… Doar după 1990 aflasem că cei refugiați erau considerați dușmanii Uniunii Sovietice. Dacă mi-am dorit cravata de pioner, a trebuit să aștept, deși eram o elevă bună. Ca utecistă la fel. Probabil că sunt una dintre puținele persoane care a suferit că nu fusesem primită în rândurile PCR-ului, așa cum nimeni din familia mea nu a avut acces. A mers îndoctrinarea… mult mai târziu mi-am explicat și prezența miliției pe la noi pe acasă… În perioada comunistă, (dacă a fost comunistă) a fost acea dictatură proletară. Un sentiment de frică. Aceeași frică parcă o simt că se instalează și acum.
Deziluziile create de apropiați au fost cele mai dureroase. Nu suport minciuna și prostia. Duplicitatea! Ca funcționar public, am avut ocazia să văd multe… prea multe pentru un suflet sensibil. Nimicnicia unora depășește orice limită, draga mea prietenă!

Emilia ȚUȚUIANU: Cuvântul tău este ascultat și prețuit nu numai în mediul virtual ci și prin volumele de poezii publicate, cum îți explici această simpatie?

Mariana GURZA: Dragă Emilia, putem să fim noi înșine, așa cum am fost educați. În spiritul iubirii și al prietenei necondiționate. Dacă pentru o parte din lumea virtuală și nu numai, sunt considerată „poeta cu suflet de înger” probabil am lăsat ceva în sufletele lor. Nu vreau să sune a laudă, dar nu pot nega starea de bine când am văzut prezentarea mea în Noua Zeelandă. Fiecare dintre noi, lasă în drumul său ce a semănat. Dacă am semănat iubire, iubire să fie.

Emilia ȚUȚUIANU: Cu ce prejudecăți te confrunți cel mai frecvent și cum le combați?

Mariana GURZA: Parafrazându-l pe William Hazlitt „prejudecata este fiica ignoranței”. Suntem nerecunoscători, invidioși, răuvoitori și egoiști. Cella Delavrancea mărturisea că a fost ferită de cele trei calamități: gelozia, invidia și orgoliul, considerându-le „boli care distrug sufletul, ființa umană”. Parcă ne dezumanizăm pe zi ce trece. Suntem interesați de bani, de averi, de beneficii nemeritate și de atenții necuvenite. Avem impresia că suntem totali, că ni se cuvine totul. Avem o democrație reală? Unde este scara valorilor? Câți dintre intelectualii rasați și-au mai păstrat bruma de demnitate? Să fie vorba de o sete de înavuțire? Sau de putere? Cum ne manifestăm superioritatea? Strivind valoarea?! Încerc să fiu originală. Să spun răspicat, chiar dacă deranjez, ceea ce cred. Nu-mi place ce văd acum, Emilia! Nu pentru micimea unora s-au jertfit bravii eroi ai neamului. Oare nu se tem de justiția divină?

Emilia ȚUȚUIANU: Ce virtute umană apreciezi cel mai mult?

Mariana GURZA: Virtutea creștină, ea fiind hrana sufletului!

Emilia ȚUȚUIANU: Societatea românească s-a schimbat mult în ultimii ani. Ținem cu greu piept sentimentului de invidie. Un sentiment care trebuie eradicat din comportamentul și conduita noastră, din motive etice. Ce fel de om poți fi când cel de lângă tine suferă pentru rezultatele tale? Invidia din orgoliu este devastatoare, pentru că trădează un complex de inferioritate și exprimă ranchiună. Se poate vindeca asta?

Mariana GURZA: Societatea românească este bolnavă. Cei puternici nu au cum să o simtă, cei mulți, da. „Scapă cine poate!” Asta e deviza momentului! „Marii oameni ce se pretind reprezentanți ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naționale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), aceștia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza și mai mult, a slăbi în noi simțul de conservațiune națională și, dacă se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfă, pentru a-și câștiga popularitate”. (Mihai Eminescu, E greu a afla…, Timpul, 27 noiembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 229).  După cum vezi Emilia, Eminescu este actual și acum. Citisem recent o știre că o doamnă profesoară de română vrea să scoată Luceafărul din programa elevilor. Aceasta este societatea românească! S-a dorit globalizare, asta avem. Pierderea identității naționale, a respectului față de cel de lângă tine, care vrea să facă ceva, pentru a rezista în timp. S-a dus și încrederea în colegul de breaslă. Dacă s-ar putea te-ar așeza într-un ierbar, fără rezerve. Oare mai putem avea încredere în cei de lângă noi? Adevăratele caractere își păstrează puterea. Nimeni și nimic nu ar putea zdruncina credința noastră, care nu este negociabilă. Invidia este nimicitoare pentru suflet. După spusele sfinților părinți semnul caracteristic al vanității este prefăcătoria și minciuna, în timp ce semnul trufiei este înfumurarea și invidia. Avva Pimen a sfătuit pe cineva să nu locuiască într-un loc unde există vreunul care îl invidiază, pentru că altminteri nu se va pricopsi: „Să nu locuiești într-un loc unde vezi pe cineva care are gelozie împotriva ta, căci altfel nu te pricopsești”. Dar avem un drum de parcurs. Și chiar dacă nu putem pleca, putem ignora sau putem face rugăciune pentru cel ce are sufletul bolnav. Dragă prietenă, greu să se vindece cei care nu au credință. Este boală grea invidia, orgoliul… Nesiguranța lor duce la complexe. Dacă vor conștientiza răul, mai au o șansă. Ceilalți, cu fărâma lor de credință, să arunce lumină asupra lor. Așa se vor simți protejați de rău.

Emilia ȚUȚUIANU: Acest dialog pe care îl facem, nu este pentru a ne dezvălui sufletul și viața, ci pentru a arăta cum să ne ridicăm atunci când eșuăm. Cum ai defini prietenia adevărată?

Mariana GURZA: Acceptarea noastră așa cum suntem, cu bune și rele, necondiționată.

Emilia ȚUȚUIANU: Timpul este o poveste retrăită cu ochii deschiși, ce simți privind înapoi?

Mariana GURZA: O luptă între viață și moarte! Am învins cancerul, infarctul…Sunt o luptătoare.

Emilia ȚUȚUIANU: Cum vezi ingerința politicului și administrativului în manifestările culturale locale?

Mariana GURZA: Ori facem politică, ori facem cultură. Ideal ar fi ca sectorul cultură să se bucure de libertate. Dar la noi, nu se poate altfel. Totul se reduce la bani și la interese de grup. Faptul că, la noi, statul este aproape totul și societatea aproape nimic, are o consecință foarte păgubitoare pentru cultivarea, chiar întâmplătoare, a artelor și literelor. În loc de societatea așezată și-nchegată, ca să-l parafrazez pe Caragiale, n-avem decât o lume de strânsură, care își schimbă în fiece zi fizionomia, care nu poate avea porniri mai presus de cele strict utilitare, care nu poate avea tradiție, nici unitate de gândire și de simțiri. Cu toate astea, această lume de strânsură mișună aici deasupra unui element etnic hotărât. Sub tot acest Babel, există o limbă românească, care-și are geniul ei; sub toată această vâltoare veșnic mișcătoare, există un popor statornic, care-și are calitățile și defectele lui specifice, bunul lui simț, o istorie plină de suferințe, nevoi, simțiri și gândiri proprii.

Emilia ȚUȚUIANU: Știu că ai o familie ideală… Că îți place enorm să te ocupi de nepoții tăi, tinere vlăstare care le imprimi iubire și responsabilitate. Cum este să îți crești nepoții?

Mariana GURZA: Familie ideală? Nu știu să existe familia perfectă. După unii specialiști, familia este supraevaluată, ea devenind ultimul spațiu al fericirii, cuibul nostru unde ne simțim protejați de exterior. Am o familie obișnuită. Ca bunică, am un sentiment unic. Îi văd doar în vizite. Tinerii sunt mereu ocupați. Noi prea tomnatici pentru a ține pasul. Și obosesc repede. Inima mea este cea care a dăruit și dăruiește iubire, chiar dacă mica cicatrice, strigă durerea lumii…

***

Într-o lume a firescului, devenită utopică de ceva timp, fiecare își exprimă vibrația sa unică prin înclinații artistice sau talent, pentru bucuria și lumina sufletească a celor de lângă noi și a celor ce vor veni… Sunt semeni ai noștri care, trecând peste barierele nefirescului încetățenit peste și pentru noi, își lasă sufletul și unicitatea să vibreze și să se exprime prin creația lor pentru ceilalți, oferind alinare și frumos, picături de iubire și culoare în oceanul dezamăgirilor cotidiene. „Suferința e prezentă în lume pentru a face să se declanșeze iubirea, pentru a face să se nască fapte de iubire față de aproapele!”- spunea Papa Ioan Paul al II-lea. Ai transformat suferința în frumos, Mariana, cum numai tu știi s-o faci, și nu degeaba ai fost numită „poeta cu suflet de înger”. Îți mulțumesc pentru tot ce ne-ai împărtășit în acest interviu și-ți doresc ca întotdeauna cuvântul să-ți fie parte din vibrația sufletului, să nască lumi, imagini, simțiri și profunzimi divine, iar cititorii tăi să simtă atingerea aripii de înger a sufletului tău atunci când te citesc.

Emilia ȚUȚUIANU

AGORA PRESS