O Ordonanță "varză de Bruxelles". Este oficial: Stare de criză pe piața carburanților din România. Adaosul la benzină și motorină blocat la media din 2025
Guvernul anunță joi că, prin Ordonanța de Urgență adoptată de Executiv, se declară situație de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere în perioada 1 aprilie 2026 – 30 iunie 2026 și se instituie un pachet de măsuri pentru protejarea cetățenilor și economiei. Analiștii economici afirmă că este o Ordonanță "varză de Bruxelles", după cum vom explica într-o analiză adiacentă
Perioada de aplicare a acestor soluții poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză, precizează Executivul.
”Impactul implementării actului normativ va fi evaluat periodic pentru a permite ajustarea măsurilor, în funcție de evoluțiile pieței”, se menționează în comunicat.
Situația de criză este declarată în baza Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2022 privind combaterea acțiunilor speculative, aprobată prin Legea nr. 322/2024.
Ordonanța de Urgență adoptată joi de Guvern stabilește că se limitează adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic. Excepție fac exporturile și livrările intra-comunitare.
”Măsura are în vederea descurajarea unui posibil comportamentul inadecvat al operatorilor economici și al unor potențiale tendințe de speculă, care ar conduce la creșteri nejustificate de preț la aceste produse. Valoarea medie anuală a adaosului comercial pentru anul 2025, precum și calculul care a determinat valoarea, se comunică Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Modalitatea de comunicare se stabilește prin ordin al președintelui ANAF emis în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. În termen de 5 zile de la data publicării ordinului președintelui ANAF, operatorii economici comunică valoarea medie anuală a adaosului comercial”, arată comunicatul Guvernului.
În cazul constatării unor adaosuri comerciale peste limitele prevăzute în actul normativ, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 0,5% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării
De asemenea, se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conținutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piață de la 8% la minim 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecție.
”Aplicarea acestei măsuri conduce la evitarea riscului ca operatorii economici să întâmpine dificultăți în asigurarea simultană a volumelor necesare de carburanți și a respectării cerințelor privind conținutul de biocarburant, fapt care ar conduce la disfuncționalități în aprovizionarea pieței interne”, anunță Executivul.
Potrivit Ordonanței, pentru a asigura necesarul intern de consum, exportul de motorină și țiței se va efectua doar după obținerea acordului ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerul de resort.
”Mai exact, pe durata situației de criză încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină si țiței se pot realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei. Obținerea unui acord prealabil pentru realizarea exporturilor/vânzărilor intracomunitare de motorină si țiței este determinată de existența unui dezechilibru structural la nivelul pieței naționale a produselor petroliere, caracterizat printr-un excedent de benzină și un deficit de motorină. Această condiție va fi ulterior reglementată printr-o procedură de emitere a acordului respectiv prin ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului și ministrului energiei”, anunță Guvernul.
În plus, exporturile realizate fără avizele necesare vor fi sancționate cu amendă între 5% și 10% din cifra de afaceri, precum și cu măsura complementară de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții.
Ordonanța de Urgență conține și unele modificări privind piața gazelor naturale. Scopul acestora este de:
• Eliminare a ambiguităților juridice și a riscului de interpretare neunitară;
• Asigurarea delimitării corecte a atribuțiilor instituțiilor publice;
• Evitarea unor disfuncționalități în implementarea mecanismului de alocare a gazelor naturale;
• Prevenirea apariției unor dezechilibre între participanții la piață;
• Reducerea riscului de litigii generate de aplicarea neclară a prevederilor legale.
Executivul menționează că, în lipsa acestor intervenții legislative, ar fi existat riscuri privind asigurarea continuității în aprovizionarea consumatorilor și blocaje operaționale în piața gazelor naturale.
Principalele modificări cu privire la gazele naturale sunt:
• Instituirea unui mecanism clar de repartizare proporțională a cantităților disponibile, în funcție de consumul estimat al clienților fiecărui furnizor;
• Introducerea unor prevederi detaliate privind defalcarea cantităților pe categorii de consum;
• Stabilirea unor reguli explicite de calcul, inclusiv: determinarea stocurilor minime, calculul diferențelor între consumul estimat și cantitățile alocate, recalcularea cantităților în funcție de evoluția consumului;
• Reglementarea unui mecanism de recalculare și ajustare periodică, pe baza datelor transmise de operatorii din piață;
• Instituirea unor obligații privind transmiterea și actualizarea datelor între producători, furnizori și autoritățile competente.
”Actul normativ adoptat de Guvern instituie și un mecanism de verificare a aplicării acestor prevederi de către instituțiile statului, iar, în cazul constatării încălcării măsurilor, un set de contravenții care vor fi puse în aplicare.
Astfel, pentru punerea în aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, operatorii economici, persoane fizice sau juridice, au obligația de a transmite lunar Consiliului Concurenței, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Ministerului Energiei, în cel mult 20 zile calendaristice de la încheierea lunii de raportare, rapoarte privind modul de aplicare a prevederilor atului normativ, inclusiv date și informații referitoare la prețurile practicate”, mai transmite Executivul.
La nivelul Guvernului, grupul de lucru constituit în scopul identificării și promovării soluțiilor de protecție a cetățenilor și economiei în contextul crizei carburanților va continua să monitorizeze situația internațională și să propună noi măsuri adaptate conjuncturii globale.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ACTUALIZARE: VIOLENȚE ORGANIZATE DE PROVOCATORI ȘI REPRESALII ALE JANDARMERIEI. ZIARISTĂ AGRESATĂ - CIOBANII GAZAȚI! 24 de persoane rănite. George Simion îndeamnă la calm și avertizează asupra provocărilor. APEL NAȚIONAL
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Raportările privind vătămările provocate de vaccinurile COVID în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, arată datele VAERS
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Recomandările noastre
Secțiuni: Economie Prima pagină Știri
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)