ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



O femeie din Constanța a pierdut procesul cu US Army, după ce aceasta le-a cerut americanilor să îi plătească contribuțiile la stat. Femeia fusese angajată translator de un subcontractor al US Army, de la baza millitară Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, transmite Mediafax.

Curtea de Apel Constanța a respins acțiunea unei femei care a chemat în instanță US Army. Femeia a cerut în fața judecătorilor suma de 7.800 de lei, motivând că pârâtul nu i-a făcut contract de muncă într-o colaborare care s-a desfășurat printr-un PFA și astfel nu i-ar fi plătit contribuțiile la stat. Și Tribunalul Constanța îi respinsese femeii acțiunea în luna mai.

Femeia din Constanța a dat în judecată, la începutul anului 2019, Armata SUA pentru că, spunea ea, nu i-ar fi făcut contract de muncă și ar fi plătit-o pentru servicii de traducere printr-un PFA, drept pentru care nu i-au mai plătit contribuțiile la stat.

Suma invocată de femeie pentru contribuțiile CAS și CASS se ridică la 7.800 de lei pentru anii 2012-2013, dar aceasta a solicitat și dobânzi și penalități până în prezent. Însă, conform judecătorilor, femeia a fost angajată translator de un subcontractor al US Army, de la baza millitară Mihail Kogălniceanu din județul Constanța.

Pe scurt, instanța a reținut că atâta vreme cât femeia nu a avut un contract de muncă cu US Army, acest contract nu poate fi invocat în proces și, astfel, Armata SUA nu poate avea calitate procesuală.

Soluția judecătorilor Tribunalului Constanța a fost menținută și de judecătorii Curții de Apel, care au respins ca nefondată acțiunea. Decizia Curții de Apel e definitivă, anunță Mediafax.