ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La editura Niculescu, colecția KIDS, a apărut anul trecut cartea "99 de întrebări și răspunsuri”, varianta "doar pentru băieți”, respectiv, "doar pentru fete”, destinată copiilor cu vârstă mai mare de 11 ani, în care sunt abordate cele mai diverse teme legate de sexualitate, de la masturbare, pedofilie, homosexualitate, la sex anal sau filme porno.

Cartea este semnată de Sabine Thor-Wiedemann, iar traducerea este asigurată de Veronica Sidon. Pe site-ul Editurii Niculescu, în prezentarea cărții se precizează că este recomandată pentru vârsta 11+.

În continuare, prezentăm câteva fragmente din carte, cu precizarea că selecția citatelor a fost aleatorie.
„Am voie să mi-o imaginez dezbrăcată pe profa mea?”

„În imaginație totul este permis. Mulți băieți își imaginează în timpul masturbării, ca într-un fel de cinema, anumite femei sau bărbați dezbrăcați, sau au fantezii legate de raporturile sexuale cu ei. Nu este grav dacă ți-o imaginezi pe profesoara ta dezbrăcată. Doar că trebuie să păstrezi astfel de gânduri doar pentru tine. Dacă te confesezi prietenilor tăi, se poate întâmpla ca persoana vizată să afle la un moment dat și asta ar fi foarte jenant”. (pag. 60)

„Masturbarea este normală?”

„Autosatisfacerea, masturbarea sau onania: este ceea ce fac aproape toți băieții și multe dintre fete. Este ceva complet normal și să îți cunoști corpul și să te bucuri de excitarea sexuală (și de atingerea orgasmului). Nu îți afectează sănătatea și nici nu îți risipește spermatozoizii. Pentru că aceștia se refac mereu de-a lungul vieții tale. Dar e în regulă și dacă nu vrei să te masturbezi. Însă trebuie să fii atent, pentru că masturbarea se poate transforma într-un comportament compulsiv și, în cele din urmă, în dependență”. (pag.46)

„Ce este sexul anal?”
 
„Sexul anal înseamnă penetrarea anusului în timpul sexului. Asta se poate face cu penisul tău sau cu un vibrator (adică un penis de plastic) sau cu degetul. Cuplurile homosexuale fac sex anal, dar și anumite cupluri heterosexuale îl practică. Sexul anal nu aduce nimic în plus începătorilor. Trebuie să ai experiență în domeniu, deoarece anusul poate fi rănit cu ușurință și astfel te poți îmbolnăvi. De asemenea, prin practicarea sexului anal neprotejat poți contacta boli cu transmitere sexuală”. (pag. 61)

„Ce înseamnă sado-maso?”

„Pe unii oameni îi excită în timpul actului sexual dacă îi provoacă durere partenerului (sadism) sau dacă își provoacă lor înșiși durere (masochism. Sado-maso este un joc sexual care poate fi satisfăcător în momentul în care îl joacă ambii parteneri. Cel care nu se simte atras de el, ba chiar simte repulsie, nu ar trebui să se lase convins să îl practice. Când vine vorba de sexualitatea ta, important este să te simți confortabil și trebuie să accepți doar ceea ce te face să te simți bine.”(pag. 61)

„Se poate să fiu homosexual?”

"Cel care este permanent atras sexual de alți bărbați este homosexual. Dar nu toți cei care se masturbează împreună cu alți prieteni sunt neapărat gay. Pentru un băiat care își descoperă homosexualitatea este deseori dificil la început să accepte că este altfel și să se împace cu gândul. În cazul acesta ar fi bine să te întâlnești cu alți tineri aflați în aceeași situație și să te informezi. Îți pot fi de ajutor adresele de la paginile 78-79”.

„Sentimentele gay se țin secret sau se arată în public?”

„Aceasta este o întrebare dificilă. Astăzi, majoritatea oamenilor este mai deschisă în raport cu homosexualitatea- adică iubirea față de persoane de același sex cu tine, dar dacă spui deschis că ești homosexual sau lesbiană, riști încă să fii hărțuit sau marginalizat. Pe de altă parte este foarte stresant să-și păstrezi sentimentele secrete pe termen lung. De aceea ar trebui mai întâi să le dezvălui celor în care ai cea mai mare încredere și apoi să devii din ce în ce mai deschis cu ceilalți”. (pag. 57)

Precizăm că adresele mai sus menționate sunt prezentate la sfârșitul cărții, prima dintre recomandări fiind ACCEPT România, descrisă ca fiind „organizație neguvernamentală de drepturile omului din România care apără și promovează drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender) la nivel național”. În total, sunt recomandate 13 surse de informare pentru copii, alături de ACCEPT regăsindu-se și ALEG România (organizație care promovează egalitatea de gen), DOAR EU (platformă pentru adolescenți) sau Salvați copiii (site despre drepturile, protecția și educația copiilor).

Cartea "99 de întrebări și răspunsuri” , apărută la editura Niculescu, colecția KIDS, se găsește la vânzare pe site-ul editurii Niculescu, dar este disponibilă și pe site-urile librăriilor on-line (de exemplu Libris sau Elefant) sau direct în librării și supermarketuri.

Acesta este doar ultimul caz dintr-o serie de acțiuni din partea unor organizații private de a sexualiza copiii din România, demers în care sunt implicate și instituții de presă, după cum ActiveNews a relatat aici.