O doctoriță din Florida, SUA, REFUZĂ să trateze pacienții care nu au fost vaccinați împotriva COVID-19: Eu urmez știința. O aplic în beneficiul bolnavilor

Un medic din Florida spune că nu va mai trata personal pacienții dacă aceștia nu sunt vaccinați împotriva Covid-19. Dr. Linda Marraccini a declarat că decizia a fost luată cu scopul de a-și proteja pacienții imunocompromiși, cum ar fi cei care fac chimioterapie și care prezintă un risc mai mare de infectare, informează Daily Mail.
Politica intră în vigoare la 15 septembrie, iar pacienții care refuză să se vaccineze, spune ea, au opțiunea de a urma un tratament de telemedicină la distanță sau de a-și găsi un alt medic primar.
„Înțeleg că oamenii sunt liberi să aleagă, dar pentru mine este o problemă atunci când afectează alți oameni', a declarat pentru NBC 6 Marraccini, al cărui cabinet de medicină de familie se află în South Miami.
„Când vine vorba de siguranța celorlalți, când vine vorba de faptul că este o problemă de sănătate globală și o problemă de sănătate a comunității, în acest moment, eu chiar spun că aici se trage linia de demarcație”, a declarat ea pentru postul de televiziune.
Marraccini insistă că această politică, pe care a anunțat-o pacienților săi și printr-o scrisoare pe care a trimis-o luna trecută, nu reprezintă o încălcare a jurământului lui Hipocrate, care este un cod etic asumat de medici care promit să nu facă rău pacienților.

„Jurământul lui Hipocrate are o bază foarte științifică. Eu urmez știința. O aplic în beneficiul bolnavilor”, a declarat ea pentru Newsweek.
„Au fost milioane de decese la nivel global, așa că nu este ceva ce poate fi ignorat. Oamenii au ajuns la punctul în care toată lumea cunoaște pe cineva care a murit din cauza COVID”, a declarat Marraccini pentru NBC.
„Aceasta este o problemă cu care într-adevăr toată lumea trebuie să ajute și care afectează sănătatea noastră colectivă comună”.
Cu toate acestea, politica ei ar putea intra în conflict cu interdicția guvernatorului Floridei, Ron DeSantis, privind pașapoartele cu vaccinuri, care intră în vigoare la 16 septembrie.
Afacerile care cer dovada vaccinării pot fi amendate cu până la 5.000 de dolari, dar în cazul lui Marraccini legea ar putea fi greu de aplicat.
„Nu cred că poți trata o clinică medicală la fel ca pe o afacere”, a declarat avocatul Juan Carlos Planas pentru NBC.
În mod critic, a spus el, argumentul medical al lui Marraccini ar putea să o protejeze de ramificațiile legale.
„Ea expune într-un mod medical cum anume vrea să își protejeze personalul și afirmă în mod specific că niciun profesionist medical nu a găsit multe persoane care nu pot fi vaccinate din motive medicale”, a spus Planas.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Anthony Fauci
Subiecte: discriminarea pe criterii de vaccinare
Organizații: CDC
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)