O femeie care a fost la un pas de moarte după vaccinul J&J a rămas cu o factură medicală de 1 milion de dolari și spune că guvernul ar trebui să o plătească

O americancă în vârstă de 38 de ani care a suferit o insuficiență multiplă de organe din cauza „vaccinului” COVID produs de Johnson & Johnson spune că victimele ar trebui să fie despăgubite pentru că nu au fost informate cu privire la riscuri înainte de a-și da consimțământul pentru vaccinare.
Kendra Lippy era o femeie de 38 de ani sănătoasă - până când a făcut vaccinul COVID de la Johnson & Johnson (J&J). În decurs de aproximativ o săptămână, a început să acuze dureri de cap, dureri abdominale și greață.
Lippy a fost depistată cu cheaguri de sânge, care ulterior au dus la insuficiența majorității organelor sale. De asemenea, a rămas fără cea mai mare parte a intestinului subțire - și cu facturi medicale exorbitante pentru care, potrivit acesteia, guvernul federal ar trebui să o despăgubească, informează The Defender.
Cazul lui Lippy a fost unul dintre cele șase care au determinat agențiile federale să întrerupă temporar vaccinarea cu J&J la mijlocul lunii aprilie. Cheagurile de sânge i s-au format în martie. A fost spitalizată timp de 33 de zile, dintre care 22 la terapie intensivă.
Lippy face acum terapie ocupațională și fizică și încearcă să își recapete funcțiile de bază, cum ar fi mersul pe jos 20 de minute neîntrerupt sau urcatul scărilor. A trebuit să reînvețe abilitățile motorii fine, inclusiv să scrie și să folosească o furculiță, și a trebuit să învețe din nou cum să meargă. Ea depinde de nutriția parenterală totală (TPN), o metodă de hrănire care ocolește tractul gastrointestinal.
„Voi avea mereu acest handicap... care va restricționa ceea ce pot mânca și va restrânge... unele activități pe care nu le mai pot face”, a spus Lippy. „În acest moment, știu că mă împiedică să mă întorc la serviciu, ceea ce mi-aș dori să fac. Nu sunt o persoană care să stea acasă. Nu sunt genul de persoană care să stea într-un loc, nemișcată, pur și simplu nu sunt eu însămi. Trebuie să fac ceva”.
O parte din procesul ei de recuperare include și găsirea unei modalități de a-și plăti facturile medicale, care se ridică la peste 1 milion de dolari.
Lippy își dorește un sistem federal de compensare care să fie echitabil pentru ea și pentru alții care au fost afectați de vaccinurile COVID. Deoarece guvernul i-a exonerat de răspundere pe producătorii de vaccinuri, ea nu poate da în judecată J&J, a relatat KRDO. În plus, nu dispune de nici o cale legală legitimă pentru a da în judecată guvernul.
Singura opțiune actuală pentru persoanele care au suferit vătămări cauzate de vaccinul COVID este Programul de Compensare a Vătămărilor prin Contramăsuri (Countermeasures Injury Compensation Program - CICP), care îi refuză pe majoritatea solicitanților. Mai puțin de una din 10 persoane primește despăgubiri după ce a depus o cerere.
CICP este similar Programului american de compensare a vătămărilor provocate de vaccinuri (National Vaccine Injury Compensation Program - NVICP) - sistemul guvernamental de compensare creat pentru vaccinurile nepandemice, care permite un proces deschis în instanță, compensații pentru dureri și suferințe și un termen mai lung pentru depunerea cererii.
Suma maximă plătită prin CICP - chiar și în cazurile de invaliditate permanentă sau deces - este de 250.000 de dolari de persoană. Chiar și în acest caz, CICP nu plătește nimic până când nu se epuizează despăgubirea oferită de asigurarea privată a unei persoane.
CICP este un program administrat în cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al SUA (DHHS), care sponsorizează și programul de vaccinare COVID. Acest conflict de interese face mai puțin probabil ca CICP să găsească neajunsuri în ceea ce privește vaccinul, potrivit The Gazette. În cazul în care o cerere CICP este respinsă, singura cale de apel este în cadrul DHHS, unde cazul este revizuit de un alt angajat. DHHS este, de asemenea, responsabil pentru efectuarea plății, astfel încât DHHS acționează efectiv ca judecător, juriu și inculpat.
Potrivit datelor CICP, din 2010 au fost primite peste 701 cereri de despăgubire de la persoane care au suferit vătămări. Din cele 701 cereri, doar 29 de cereri au fost despăgubite, în valoare totală de 6 milioane de dolari. Alte 452 de cereri au fost considerate neeligibile. Există 210 cazuri în curs de soluționare.
Până la data de 26 mai, CICP primise 152 de cereri de despăgubire care implicau vaccinurile COVID și 293 care implicau alte tratamente, a declarat David Bowman, purtător de cuvânt al Administrației americane pentru Resurse și Servicii de Sănătate. CICP nu despăgubește pe nimeni pentru daune neeconomice, cum ar fi durerea, suferința și desfigurarea, a declarat Stephen Justino, avocatul lui Lippy.
Avocatul Renée Gentry, director al Vaccine Injury Litigation Clinic de la Universitatea George Washington, a opinat că Congresul ar trebui să acționeze pentru a permite ca cererile de despăgubire pentru vaccinul COVID să treacă printr-un proces mai transparent. Gentry a spus că aceasta ar fi cea mai ușoară modalitate de a asigura un sistem echitabil pentru persoane precum Lippy.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Știri
Persoane: David Bowman Kendra Lippy Renée Gentry Stephen Justino
Locații: SUA
Subiecte: clauze de exonerare despăgubiri despăgubiri vaccin reacție adversă vaccin vaccin COVID-19 Vaccinuri periculoase
Organizații: CICP HHS Johnson & Johnson The Defender Universitatea George Washington Vaccine Injury Litigation Clinic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)