O femeie din Arad a fost băgată forțat în carantină alături de familia ei înainte de a pleca în Australia. Motivul: un test PCR pozitiv al soțului, care s-a dovedit a fi fals!

Simona Godson, alături de familia ei, trebuiau să ajungă în Australia pentru interes de serviciu.Femeia a declarat că DSP Arad nu a luat în considerare alte teste PCR făcute la laboratoare acreditate, care erau negative, ci au fost forțați să intre în carantină din cauza unui test care s-a dovedit a fi fals, soțul femeii pierzându-și chiar locul de muncă din Australia. Familia a decis să dea în judecată insituția și să ceară banii plătiți în plus pentru biletele de avion, anunță national.ro.
”Am avut bilete de avion pentru Australia în data de 11 aprilie și pe 10 aprilie ne-am făcut, eu și soțul, testele PCR pentru Covid. Am făcut testele la Tehnomed și șocul cel mare a fost când rezultatul a fost pozitiv pentru soțul meu. Am refuzat să credem așa ceva și ne-am dus la farmacie și am cumpărat două teste rapide antigenice, care au ieșit, ambele, negative. Trebuia să ne asigurăm că ne protejăm copiii, care au vârste sub doi ani. Apoi soțul meu și-a mai făcut alte două teste PCR, la două laboratoare acreditate. Ambele au avut rezultat negativ. DSP-ul nu ne-a contactat deloc până pe 13, deși tot cei de acolo au spus că ar fi trebuit să ne contacteze sâmbătă, pe 10 aprilie. Iar pe 13, cei de la DSP ne-au spus că suntem toți din familie în carantină. Când am avut rezultatele celorlalte două teste PCR, am sunat la DSP Arad și le-am comunicat acest lucru, dar ni s-a spus că nu se iau în considerare aceste teste, ci doar testul inițial, și că nu există fals pozitiv, doar fals negativ”, a declarat femeia.
”A fost foarte greu să achiziționăm biletele de avion inițiale, le-am luat cu câteva luni în urmă, cu 3.700 de dolari. Iar acum, din cauza acelui test, am fost obligați să cumpărăm alte bilete și am plătit în plus 11.000 de dolari. Tocmai de aceea am acționat în instanță DSP Arad, care trebuie să ne plătească acești bani, pentru că este vina acestei instituții. Oricum, vom face și teste de anticorpi, peste trei săptămâni, ca să depunem dovezile la dosar, pentru că este clar că nimeni din familie nu a avut Covid”, a mai continuat Simina Godson.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)