ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În octombrie 2019, „țarul” Covid, Dr. Anthony Fauci, și alți experți în sănătate au speculat că un nou virus, provenind din China, ar putea fi folosit ca pretext pentru a promova un vaccin antigripal universal, bazat pe ARNm, scrie LifeSiteNews. Unul dintre cititorii ActiveNews s-a oferit să prezinte și opiniei publice acest subiect extrem de important pentru orice om care dorește să fie informat și, ca atare, mai bine apărat, cu privire la noua eră mondială. Îi mulțumim și vă așteptăm și pe Dvs alături de noi. Iată traducerea cititorului, revizuită de o nouă colegă a noastră, care își face debutul cu această ocazie:

Cu doar câteva săptămâni înainte ca noul coronavirus să ajungă subiect de știri, un grup de experți din domeniul sănătății s-a reunit pentru o discuție găzduită de Institutul Milken pe tema „descoperirii unui vaccin universal” împotriva gripei, pornind de la premisa că, la momentul respectiv, „nu exista o amenințare mai mare la adresa sănătății, securității și economiei mondiale” decât apariția unei gripe „care ar putea declanșa următoarea pandemie globală”. VIDEO:
 
„De ce nu aruncăm sistemul în aer?”, a întrebat moderatorul discuției, Michael Specter, redactor la The New Yorker, referindu-se la consensul grupului că au nevoie „urgentă” de o modalitate nouă și „revoluționară” de a produce rapid vaccinuri.

„Vreau să spun, desigur, că nu putem să închidem robinetul sistemului pe care îl avem și apoi să spunem: „Hey, toată lumea, de pe tot globul, ar trebui să facă acest nou vaccin pe care încă nu l-am administrat nimănui””, a continuat el. „Dar trebuie să existe o modalitate”. Specter s-a mirat cu voce tare că „trăim într-o lume în care putem descărca la comandă pe telefon orice melodie dorim, în timp ce dezvoltăm vaccinuri în același mod în care o făceam acum 70 de ani”.

Când Specter a întrebat grupul de experți cât de departe suntem de a fi capabili să creăm vaccinuri în câteva ore, Rick Bright, directorul Autorității de Cercetare și Dezvoltare Biomedicală Avansată (BARDA), a propus tehnologia ARNm, ca o modalitate de a super-accelera producția de vaccinuri:

„Nu este prea nebunesc să ne gândim că un focar al unui nou virus aviar ar putea să apară undeva în China; am putea obține secvența de ARN de la acesta, după care să o transmitem la un număr de centre regionale, dacă nu locale, dacă nu chiar în propria locuință la un moment dat, și să imprimăm aceste vaccinuri pe un plasture și să ni le autoadministrăm", a spus Bright.

Bright a precizat că acordarea unei priorități pentru dezvoltarea „rapidă” a vaccinurilor antigripale a fost solicitată de Consiliul consultanților economici de la Casa Albă. Totodată, Bright s-a arătat a fi în asentimentul lui Specter, care considera că vaccinurile existente nu erau prea eficiente, și i-a răspuns:

„În momentul de față, [vaccinurile] sunt, așa cum ați spus, mediocre și lente. Sincer, un vaccin mediocru și rapid este preferabil unui vaccin mediocru și lent”, a spus Bright. „Trebuie să ne mișcăm cât mai repede și mai urgent posibil pentru a obține aceste tehnologii care îmbunătățesc atât viteza, cât și eficacitatea vaccinului.”

Bright a sugerat că, „în paralel” cu metodele actuale de creare a vaccinurilor, „ar putea exista o nevoie și o cerere urgentă pentru identificarea unei entități entuziaste”, în contrast cu ceea ce un membru al grupului a descris a fi o muncă „neatrăgătoare” - aceea a dezvoltării vaccinurilor antigripale, care nu reușește să atragă mulți tineri inovatori. Bright a mai propus ca această nouă metodă să fie „complet revoluționară” și „să nu depindă de sfori și de procese birocratice”.

Participanții au vorbit despre ceea ce ei considerau a fi obstacole în calea unei modalități mai bune și mai rapide de a crea un vaccin care să aibă un efect „universal” împotriva gripei. Fauci a explicat că un astfel de vaccin este necesar deoarece, spre deosebire de boli precum rujeola, virusul gripal suferă frecvent mutații, astfel încât infecția sau vaccinarea oferă doar o protecție temporară.

Ei au ajuns la concluzia că lipsa unui sentiment de urgență cu privire la ceea ce este perceput a fi un virus în mare parte inofensiv reprezenta unul dintre principalele obstacole în calea unui astfel de vaccin, determinându-l pe Specter să întrebe: „Trebuie să moară mulți oameni pentru ca acel sentiment de urgență să apară?”.

„Ei bine, acesta este lucrul incredibil, că mulți oameni mor în fiecare an și totuși nu ne mobilizăm”, a declarat Margaret „Peggy” Hamburg, secretara pentru relații externe a Academiei Naționale de Medicină și fost comisar al FDA. Ea a făcut apel la mai multă „colaborare”, inclusiv la „un schimb deschis de date”, care „ar putea genera descoperiri” și a lăudat eforturile lui Fauci, ale Fundației Gates și ale Uniunii Europene în acest domeniu.

Fauci a subliniat că „nimeni nu se teme de gripă”, susținând că există „o percepție greșită potrivit căreia aceasta nu ar fi o boală gravă”.

„Așadar, avem, într-adevăr, o problemă legată de modul în care lumea percepe gripa și va fi foarte dificil să schimbăm acest lucru, cu excepția cazului în care o facem din interior și spunem: 'Nu-mi pasă care este percepția voastră, vom aborda problema într-un mod revoluționar și iterativ, pentru că avem nevoie de ambele'”, a spus el.

Specter a continuat cu întrebarea: „Ar fi fost mai bine pentru omenire dacă pandemia din 2009 ar fi fost mult mai mortală?”.

Hamburg a răspuns: „Adevărul trist este că, atunci când există o criză majoră, aceasta concentrează atenția și, de obicei, resursele asupra ei și urmează o mobilizare semnificativă... Cred că o parte din ceea ce au subliniat și alți membri ai acestui grup este că, în primul rând, de data aceasta trebuie să fie diferit și, de asemenea, trebuie, într-adevăr, să ne organizăm într-un mod în care să existe responsabilitate pentru o acțiune susținută și nu doar pentru una de răspuns.”

În încheiere, Fauci a spus că el crede că „s-ar simți o diferență” dacă s-ar investi mai multe resurse într-o astfel de inițiativă, iar Hamburg a insistat din nou cu privire la necesitatea unei acțiuni imediate: „Chiar avem nevoie de o anumită responsabilitate. Nu putem continua doar să vorbim. Trebuie să demonstrăm cu adevărat progresele înregistrate în atingerea obiectivelor”, a spus ea.

Să fi fost, oare, membrii grupului pur și simplu „la locul potrivit, în momentul potrivit”?

Discuția a avut loc în cadrul unui summit al Institutului Milken, desfășurat în perioada 28-29 octombrie 2019. Există mai multe rapoarte care sugerează că noul coronavirus a început să se răspândeacă încă din noiembrie 2019. Un transfug chinez a afimat într-un documentar publicat de SkyNews că virusul a fost lansat în mod intenționat de chinezi în timpul Jocurilor militare mondiale, care au avut loc în orașul Wuhan între 15 și 30 octombrie.

Axios a relatat că Institutele Naționale de Sănătate (NIH) au contribuit la dezvoltarea vaccinului ARNm-1273 al ModeRNA prin intermediul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), condus de Dr. Anthony Fauci, și că NIH și ModeRNA au semnat un contract în decembrie 2019 „care prevedea ca 'vaccinurile ARNm candidate pentru coronavirus să fie dezvoltate și deținute în comun'” de cele două părți.

Prima semnătură a contractului este datată 12 decembrie 2019, adică cu doar patru zile înainte de prima internare în spital documentată a fi din cauza Covid-19 și cu câteva săptămâni înainte ca apariția virusului să fie făcută publică.

Până în mai 2020, doar unul dintre vaccinurile ARNm propuse de ModeRNA trecuse de faza I de studii clinice și nici unul nu fusese introdus pe piață din 2013, când ModeRNA a semnat un acord cu AstraZeneca pentru a dezvolta și comercializa terapii pe bază de ARNm.

StatNews a remarcat în 2016 că tratamentele pe bază de ARNm sunt „extrem de riscante” și că „marile companii farmaceutice au mai încercat proiecte similare și le-au abandonat, deoarece este extrem de greu să introduci ARN în celule fără a declanșa efecte secundare neplăcute”.

Mai mulți membri ai grupului au fost implicați în strategia guvernamentală de răspuns la pandemie și au profitat de pe urma acesteia, iar majoritatea au lucrat, sau au avut legături, fie cu Fundația Bill și Melinda Gates, fie cu Fundația Rockefeller.

Între timp, Specter a scris o biografie a lui Fauci și a interpretat rolul acestuia într-o carte audio care vorbește despre răspunsul lui Fauci la pandemia de coronavirus, în calitate de director al NIAID.

În prezentarea biografică a lui Specter din New Yorker se menționează că, în decursul carierei sale de decenii ca scriitor, acesta a scris despre „biologia sintetică”, „noi modalități de editare a ADN-ului cu ajutorul CRISPR” și despre „implicațiile tehnologiei de editare genică”.

Hamburg este membră a Comitetului consultativ științific pentru sănătate globală al Fundației Bill și Melinda Gates și membră a consiliului de administrație al Alianței GAVI; anterior, a făcut parte din consiliile de administrație ale Fundației Rockefeller. În 2020, Hamburg a fost numită de Consiliul pentru Relații Externe pentru a face parte din Grupul de lucru independent al acestuia pentru îmbunătățirea pregătirii pentru pandemii.

La 8 martie, s-a anunțat că Bright a fost numit vicepreședinte senior pentru prevenirea și răspunsul la pandemii la Fundația Rockefeller, după ce a demisionat de la BARDA, unde s-a opus răspunsului lui Trump la Covid-19.

Bruce Gellin s-a alăturat, de asemenea, Fundației Rockefeller la 1 iunie, ca șef al strategiei globale de sănătate publică pentru institutul său de prevenire a pandemiilor.

Organizația lui Casey Wright, „The Flu Lab”, a încheiat un parteneriat cu Fundația Bill și Melinda Gates pentru a acorda finanțare mai multor grupuri pentru proiecte care „ar putea constitui baza unui viitor vaccin antigripal universal”.

De când vaccinurile experimentale cu ARNm au fost introduse pe piață, au existat cel puțin 45.000 de decese Covid legate de aceste injecții, a afirmat avocatul Thomas Renz într-un proces din luna iulie a acestui an. Renz a declarat că decesele documentate de Sistemul de raportare a evenimentelor adverse la vaccinuri (VAERS) sunt „subraportate cu un factor prudent de cel puțin 5”, potrivit unui programator denunțător care lucrează la analiza datelor din domeniul sănătății.

Renz a mai spus că un alt avertizor de integritate a afirmat: „Există cel puțin o sută de mii de raportări care nu sunt în VAERS și care ar trebui să fie”.

Avocatul consideră că există un „conflict de interese uriaș” între agențiile de sănătate publică și companiile farmaceutice responsabile de fabricarea injecțiilor Covid-19, fiind, totodată, de părere că oficialii din domeniul sănătății publice „se ascund în spatele mantiei imunității guvernamentale”.