O judecătoare de la Curtea de Apel Cluj reacționează la modul în care guvernanții au gestionat pandemia COVID. Adina Daria Lupea: "Ne-au ascuns tratamente simple si au decontat milioane de euro pentru spitalizarea unui bolnav de covid"

Adina Daria Lupea, judecătoare la Curtea de Apel Cluj, și-a exprimat considerentele pe pagina sa de facebook cu privire la felul în care a fost gestionată pandemia pe teritoriul României.
Judecătoarea a criticat modul în care politicienii din România au ales să abordeze pandemia, susținând că ,în timp ce noi ne afundăm tot mai mult în crizele provocate de actuala guvernare, alte țări, precum Rusia, țările din America de Sud și chiar peste 23 de state din SUA, au reușit să-și concentreze atenția asupra altor probleme mai importante decât pandemia.
Lupea a declarat astfel:
"A trecut un an si de pandemie? Va mai amintiti? Ne-au spus de la inceput pana la lacrimi, ne-au construit clipuri cu copii si parinti in casa, izolati. Ne-au desenat inimioare, ne-au pus copiii inocenti sa le desenze cu : " Totul va fi bine! ".
Dansau in combinezoane cadre medicale, probabil si ele tampite de acelasi val, ne spuneau cum sa sa ne responsabilizam si ne mai spuneau ceva ce am uitat. Ne spuneau "De acum nimic nu va mai fi la fel!" Si nu am inteles.
Au personalizat pe Maria sa covidul. Ne-au trimis clipuri emotionale in care ne explica covidul 19 cum a vrut el sa opreasca planeta ca sa ne dea o lectie. Unul dupa altul am cedat la santaje emotionale, am cantat in balcoane, pentru ca nu dadea bine sa fim insensibili. Dovedeai inconstienta, dovedeai ca nu iti pasa. Ne-au pus filme cu cadavre in saci, ne-au furat intrebarile si inmormantarile. Ne-au inregimentat de ne batem pentru un loc pentru un vaccin. Cei care se bat, eu nu sunt unul dintre ei.
Ne-au ascuns tratamente simple si au decontat milioane de euro pentru spitalizarea unui bolnav de covid. O tara intreaga. O Europa intreaga a intrat intr-o dementa absoluta.
Ne-am schimbat tot modul de viata, am acceptat restrictii, la cel mai mic simptom de raceala ne-au facut sa isterizam toata comunitatea din jur. Tuseai, aveai covid, faceai fabra aveai covid, stranutai, aveai covid. Ne-am testat toti cum am apucat ca nah, covid.
Dupa un an si, mai mult decat in starea de urgenta de acum un an, ne-au inchis acasa de la 18 si 20, ca nah, covid. Intr-un an si de covid ce s-a facut pentru noi? Nimic. Acum ne repeta iar cuvantul acela care deja ma zgaraie pe urechi, poate intram in Normaliatate de la 1 iunie...Asa ne spune premierul.
Ce normalitate mai?
Deja ati distrus doua generatii, aia de anul trecut de clasa a VIII a si a XII a de i-ati siluit cu masuri care, se vede, au fost ineficiente, iar acum siluiti a doua generatie, sa treaca si ei prin ce au trecut colegii lor anii trecuti.
Scoala voastra online e o gluma proasta. Cea mai proasta. Ati inghesuit pe ultima suta oamenii in magazine pana la ora 18. Adica creati deliberat focare de infectie. Sunt oameni care lucreaza, inca, pentru ca majoritatea nu mai pot lucra, intre orele 9-17. Intr-o ora ii inghesuiti pe toti la cumparaturi.
Vine primavara, cresc temperaturile, voi ne spuneati acum un an ca la temperaturi crescute covidache se inmoaie. Ce faceti cu noi?
Aveti postacii vostri de serviciu care au reusit sa bagatelizeze si protestele si sa spuneti tarii ca sunt facute numai de cetateni de etnie rroma care nu mai au ce fura noaptea. Chiar credeti ca puteti prosti o tara?
A crescut infractionalitatea cu masurile voastre. Se ataca fara discriminare societati comerciale si persoane fizice, pentru ca oamenii au ramas fara venituri si nu mai au din ce sa traiasca. Distrugeti o tara, in timp ce evaluati spitalizarea unui bolnav de covid la cateva mii de euro.
Cat credeti ca o sa o mai duceti asa? Ati ingropat o tara. Nu-i bai, toata Europa arata la fel, ca suntem cetateni europeni.
De ce nu a fost ingropata Rusia din cauza de Covid? De ce oamenii se plimba liberi si fara masti in China?
De ce sunt peste 23 de state in USA care nu mai au niciun fel de restrictie?
De ce nu se aude nimic din America de Sud despre pandemia mondiala, cum o numiti?
Ha, Australia ce face? Ca daca e mondiala pandemia, pai atunci sa fie.
Ne-ati gasit pe noi, sa nu zic prostii prostilor, ingropati in interesele UE, sa ne puneti jugul la gat si sa ne credeti sclavi.
Istoria se va razbuna!"
#postarepublica
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă
Secțiuni: Știri
Persoane: Adina Daria Lupea
Locații: Cluj-Napoca
Subiecte: Covid-19
Organizații: Curtea de Apel Cluj
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)