Calvarul unui lucrătoare în mediul medical din Brăila în urma vaccinării. Magdalena Săbăduș, în vârstă de 39 de ani, lucrează la Spitalul clinic Județean de Urgență Brăila și din păcate se numără printre persoanele cu efecte adverse la vaccinul anti-covid. Pentru a putea fi auzită, aceasta și-a povestit calvarul prin care a trecut din cauza vaccinării, transmite Doctorul Zilei. Mărturia ei confirmă din supozițiile noastre formulate în articolul nostru de azi România ascunde morții de vaccin. Decesul asistentei de la „Marius Nasta”: Mahler și Ministerul au știu și au tăcut - Deținem PROBA. RAPOARTE: Peste 300 de cazuri de decese după vaccin în Europa și peste 500 în SUA. DOVEZI

Astfel, ea a trebuit să facă plângere la DSP București după ce a avut o reacție severă la vaccinul anti-Covid iar medicul ce asista pacienții vaccinați a fost ferm în concluzia sa: „Nu este de la vaccin!”. „Surpriză! Nimeni nu știa de reacția mea alergica la vaccin! Nu fusese raportat! De ce oare?”, scrie doctorița. Surpriză! - adăugăm noi - DSP nu a făcut public cazul pentru a avertiza populația prin intermediul presei asupra pericolelor vaccinului. Câte astfel de cazuri sunt în toată țara, neraportate la centru sau, atunci când sunt raportate, ascunse sub preș de Ministerul odraslei de turnător al Securității V. Voiculescu și „comandamentul” lui R. Arafat? Iată întreaga istorie:

Calvarul unei infirmiere din Brăila în urma vaccinării: "Am început să mă simt rău din primele secunde după vaccinare”

"La acea vreme de început nu am știut și nu am crezut că voi trece și eu prin tot ce înseamnă această etapă a omenirii. M-am bucurat acum, vom beneficia cu toții de o mare protecție, vaccinul. Și de ce să nu-l fac, m-am gândit, mai ales că lucrez în domeniul medical. De ce să nu fac și eu micul pas către imunizarea mult așteptată, către protecția mea și a întregii familii.

În data de 06.01.2021 „conform programării”, m-am vaccinat. Atunci avea să înceapă calvarul. Am început să mă simt rău din primele secunde după vaccinare. Senzație de idem la ambele brațe și sufocare ușoară. Medicul ce asista pacienții vaccinați a fost ferm în concluzia sa „Nu este de la vaccin!”. Mi-a fost administrat tratamentul de urgență și am crezut că totul s-a sfârșit. Dar, zi după zi, starea mea s-a agravat.

Colegii mei, cărora le sunt nemărginit recunoscătoare, au încercat să mă ajute cu tot ce au putut și tot ce au știut, dar binele era de scurtă durată. În ziua de luni, 11.01.2021, am ajuns la internări UPU. Starea mea era deplorabilă. Nu puteam să respir, mă ardea tot corpul, nu puteam să-mi ating pielea și o mână invizibilă-mi strângea gâtul. După internare, speram că medicul meu curant mă va salva și-mi va reda viața de zi cu zi. M-am înșelat. Nimeni nu credea ceea ce vedea, nimeni nu credea în suferința mea, în drama ce o trăiam.

Până și medicul dermatolog mi-a spus că sufăr de „Sindromul piciorului tăiat” și că ar trebui să merg și la un psihiatru. Toți așteptau să-mi treacă și să plec acasă. Dar……starea mea era gravă. Din ce în ce simțeam că nu mai pot, că nu mai pot să respir, să mă odihnesc, să trăiesc și……medicul curant mi-a spus că „Nu știu ce să-ți mai fac!”.

Când am cerut să fiu transferată la un spital de specialitate, mi s-a comunicat că este imposibil, voi fi externată, apoi pot eu să merg unde doresc. Păi, unde să mă duc? Ce știu eu de medicină? Dacă știam…..mă tratam singură și nu aș mai fi stat într-un pat de spital lăsându-mi doi copii minori singuri acasă și un soț îngrijorat, ce trebuia să ducă povara grijilor și a copiilor.

"Faceți-mi ceva că nu mai pot!”

Abia după o săptămână de suferință pe un pat de spital, când medicul curant dorea să mă externeze, am spus că „Nu mai pot! Faceți-mi ceva, ce știți, sau să mă trimiteți undeva că nu mai pot!”. Nu mai puteam nici să mă ridic din pat. Simțeam că tot corpul meu este cufundat în apă fierbinte. Totul ardea și ardea rău.

Nu mai puteam! Familia, îngrijorată de starea mea, a trebuit să facă plângere la DSP București pentru ca medicul curant și toți cei ce mă îngrijeau să facă ceva. Surpriză! Nimeni nu știa de reacția mea alergica la vaccin! Nu fusese raportat! De ce oare?

ATENȚIE! După ……..am fost chemată la rapel deși eu eram încă internatăl!!! Atunci a venit salvarea mea. Medicul curant a chemat un specialist, un medic alergolog. Un medic mic de statură, dar cu un suflet mare, cu o inima nemărginită, o femeie ce nu a uitat să fie medic și om în același timp. Doar ea a văzut și a crezut în suferința mea, a crezut prin ce trec. Mă rog în fiecare zi să existe medici ca ea, ce nu au uitat jurământul de la absolvirea facultății de medicină.

De la tratamentul administrat de ea de două ori pe zi, fiecare picătură ce venea prin perfuzie îmi ușura respirația. Arsurile pe care le simt sunt constante, dar la fiecare tratament intesitatea scădea cu câte puțin. După 19 zile de la internare arsurile încă mai sunt. După aceste zile am terminat tratamentul dat de doamna doctor alergolog. M-au externat, dându-mi acasă un tratament pe pastile.

De ce a trebuit să facă plângere familia mea la forurile superioare? De ce doar după începerea unei anchete am fost tratată așa cum se cuvine? Știți, domnule doctor că uneori doar o vorbă bună și o mângâiere poate aduce o stare mai bună pacientului pe care îl tratați? Poate acum după cele întâmplate cu mine veți învăța. Poate veți vedea cum și ce fel își tratează pacienții doamna doctor alergolog și poate veți aprecia și sprijinul de la toți colegii mei și să nu uitați că sunt și colegii dumneavoastră și nu trebuie să aruncați vina, teama și nepriceperea altora pe umerii celor ce m-au ajutat. Trebuie să se știe că pot exista și astfel de reacții alergice la vaccin.

Scriu toate aceste rânduri deoarece după cele trăite de mine să se știe că pot exista și astfel de reacții alergice la vaccin. Să se știe că deși am fost o persoană puternică și sănătoasă, am făcut această reacție urâtă la vaccin din primele secunde după vaccinare și nu în ultimul rând scriu pentru că mă întreb, dacă eram singură fără familia mea care a făcut plângere la DSP București, ce se întâmpla oare? Răspunsul cred că îl știu, dar nu-ndrăznesc să-l rostesc.