ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mama unei copil înscris la Grădinița 19 din Botoșani, de lângă Liceul Textil, a venit să-și ia băiețelul mai devreme când i s-a făcut brusc rău și s-a așezat pe o bancă. În scurt timp, tânăra a leșinat sub privirile trecătorilor și a apoi murit așteptându-și copilul, informează Observator și BotosaniNews.

Martorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanță. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, deoarece femeia era în stop cardio-respirator. 

Resuscitarea a continuat atât la locul incidentului, cât și în ambulanță și ulterior la spital. Medicii au încercat aproximativ o oră să o readucă la viață, însă fără rezultat, fiind nevoiți să declare decesul. Livia lucra la magazinul PROFI de lângă maternitatea din localitate.

Poliția a deschis un dosar pentru moarte suspectă, procedură standard în astfel de situații, iar cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită după efectuarea autopsiei medico-legale.