O mare binecuvântare a vieții în România este că până în prezent cel puțin la noi, la ortodocși, n-a existat în mod real un curent teologic "ortodox" liberal, după cum s-a întâmplat și se întâmplă în Occident, unde teologii liberali au jucat un loc crucial în procesul de demolare teologică, cultică și, la final, civilizațională a creștinismului protestatant și catolic.

Nu mai departe de alaltăieri, în seara de dinaintea anunțării marii victorii organomanufacturate pentru USR, într-o discuție privată remarcam că atâta vreme cât nu vom avea o "teologie" liberală vocală și influentă în Biserică, lupta noastră va putea fi dusă mult mai ușor și cu șanse de a ocoli cumva prăvălirea în bezna ultimă a secularizării (care, după cum o arată experiența Occidentului, nu e altceva decât preludiul islamizării).

Când, deodată, hopa, ce-mi este dat să văd imediat după ce se simte o nouă bătăie de vânt și un nou suflu userist (oricum puturos și de-a dreptul antihristic) dinspre sferele puterii?!

Că în sfera virtuală circulă "povețele" unui învățat teolog, cărturar și, precum se vede, vrednic fariseu, care ne sfătuiește să ne dăm pe brazdă și noi, prostimea ortodoxă rumânească, în ceea ce privește abordarea acestei forme de nenorocire umană care este homosexualitatea și să ne însușim și noi în Valahia dunăreană "bunele practici" occidentale în "înțelegerea" acestei probleme marginale în societate (după cum o arată statisca).

Păi dragă domnule tovarăș, problema nu e că această nenorocire este marginală statistic (ceea ce este cazul faptic și de aceea nici n-ar trebui să pierdem timpul în spațiul public cu discutarea acestei nenorociri ce afectează pe foarte puțini dintre semenii noștri), ci problema este că, în actualul sistem politic în care ne este dat să ne ducem zilele, stăpânirea (ce-și zice democratică) a făcut din homosexulitate o problemă CENTRALĂ și CRUCIALĂ din punct de vedere politic, moral, teologic și social.

Pur și simplu, în această stăpânire (cică democratică) dacă ești creștin ortodox ești automat un INCORECT politic, un retrogad și un înapoiat, un "hater", care trebuie dat pe brazdă cu mijloace ce din "soft" devin pe zi ce trece tot mai "hard".

Deja sunt ani buni de la scandalul Buttiglione când toată lumea s-a lămurit că un creștin autentic ce nu aderă la o concepție "liberală" n-are ce căuta în sferele înalte ale puterii birocratice în Uniunea Europeană. Actuala prezidenta a Comisiei Europeană Ursula von de Leyen a anunțat cu surfle și trâmbițe că "drepturile LGBT+" vor fi cruciale în viitorul european, dacă nu accepți ideologia stăpânirii, adio fonduri europene, ba poate și mai rău.

Estimp, alaltăieri un amic, un mic întreprinzător, îmi spune că a primit din partea unei mari corporații (cu origine în țara lui Fritz Dominc) o somație prin care este avertizat să semneze un acord privind nediscriminarea, egalitatea de șanse, șamd că altfel nu va mai putea fi furnizor pentru respectiva corporație. Semne bune pentru "dezvoltarea afacerilor" într-o economia dominată copios de către corporații....

Cu viteza în care evoluează lucrurile probabil că nu va mai fi mult până orice utilizator de card bancar va fi somat să adere și el la ideologia cu nedisciminarea, lepădarea de "homofobie" și de învățătura Bisericii, că altfel adio, nu mai puteți utiliza serviciile noastre. N-ar fi un bai asta, doar că vedem că în societatea de astăzi, dacă nu ești client la bancă te găsești practic la marginea sau chiar în afara societății.

Păi, dragă domnule învățat și fariseu și dragi tovarăși, în aceste condiții, problema e la noi sau la voi? Dacă problema homosexualității este așa de marginală social (și așa este!), de ce a ajuns această problemă să fie CENTRALĂ și decisivă pentru dreptul la cetate, iar mâine-poimâine pentru putința de a pune ceva pe masă?

Răspunsul la acestă întrebare este unul teologico-politic.

Dar acest răspuns nu poate veni decât din partea teologilor care se roagă.

În schimb "teologii" simpatici, liberali, prieteni ai veacului, compilatori pasionați de cărți (fie ele și scrise de alți "teologi"), care umblă cu pasiune în sfatul necredincioșilor și care au șezut la loc înalt pe scaunul hulitorilor ce tăgăduiesc puterea Duhului Sfânt, de la acești teologi nu ne putem aștepta decât la sminteală și ispită. Știm însă prea bine: "Cu neputință este să nu vină ispita, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega o piatră de moară și ar fi aruncat în mare decât să smintească pe unul dintre aceștia mici" (Luca 17, 1-2).