O nouă dovadă de incompetență. O secție ultramodernă pentru arși, inaugurată cu mare fast de Nicolae Bănicioiu în aprilie la spitalul Floreasca, nefolosită pentru răniții din clubul Colectiv: ”E în stare de a fi funcțională”

După 15 ani în care s-au investit peste 8,5 milioane de euro, unitatea ultramodernă din cadrul Spitalului Floreasca a rămas nefolosită din cauza unor probleme tehnice, după cum a dezvăluit astăzi ministrul sănătății pentru Europa FM.
Nicolae Bănicioiu a declarat inițial că unitatea specială „e în stare de a fi funcțională”, apoi întrebat ce înseamnă „în stare de a fi funcțională”, ministrul a admis că „din câte știu și din ce mi-a spus profesorul Lascăr, ea nu e funcțională acum, dar va deveni funcțională în câteva zile, pentru că a avut o problemă tehnică”.
Aici puteți vedea știrea din aprilie 2015 de la TVR.
Bănicioiu a mai precizat că a fost inaugurată în aprilie pentru că altfel s-ar fi pierdut banii de la Banca Mondială, care finanțează proiectul.
Apoi profesorul Ioan Lascăr a dezvăluit că această secție, care este una dintre cele mai moderne din Europa, a rămas nefolosită din două motive: capacitatea prea mică pentru numărul mare de pacienţi și lipsa de personal.
”Din două motive nu am folosit-o cu ocazia apariţiei acestui tragic eveniment. Având în vedere numărul mare de bolnavi gravi arşi care au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă, respectiv 14, dimensiunile Unităţii de Arşi care este reprezentată de cinci paturi pentru îngrijirea bolnavilor arşi sunt absolut insuficiente raportat la lotul pacienţilor. Din motive de strategie terapeutică, am convenit şi am considerat necesar să grupăm toţi pacienţii într-o singură locaţie. În acest scop, serviciul de terapie intensivă le-a dedicat numărul corespunzător de paturi, pentru a aduna toţi bolnavii arşi într-un singur sector, pentru a putea fi monitorizaţi în comun şi pentru a utiliza resursa umană cu maximă eficienţă. Ar fi evident ilogic să utilizăm resursa umană, să o alergăm între două etaje având cinci pacienţi într-un loc şi nouă pacienţi într-un alt loc”, a declarat Ioan Lascăr șeful Clinicii de Arși din Spitalul Floreasca pentru Digi24.
Vineri seară, în clubul bucureştean Colectiv, 30 de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanşat de la artificii aprinse în faţa scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity.
Un număr de 146 de răniţi au fost internaţi în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind în stare gravă sau critică, prognosticul medicilor în cazul acestora fiind foarte rezervat. În prezent, în spitalele din Capitală, mai sunt internaţi aproximativ 130 de răniţi.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Nicolae Bănicioiu
Locații: București
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Organizații: Banca Mondiala Ministerul Sănătății
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)