O nouă moarte șochează comunitatea academică: Andrei Popa, doctor în psihologie, asistent universitar la prestigioasa universitate Emory, a trecut la cele veșnice, la numai 43 de ani
![](https://www.activenews.ro/images/animatie-redare-articol.gif)
Andrei Popa, doctor în Psihologie și asistent la Universitatea Emory, a murit la numai 43 de ani.
„D-l Dr. in Psihologie, Andrei Popa a trecut la cele veșnice, la numai 43 de ani. Un cunoscut și apreciat Asistent Profesor la Emory University cu o minte sclipitoare și rezultate științifice pe măsură ne-a părăsit, lăsând în urmă familia îndoliată și comunitatea românească din Atlanta într-o profundă durere a despărțirii. Andrei va fi transportat în România pentru a fi aproape de familia sa. Cei care l-ați cunoscut sau cei care doriți să ajutați familia în cheltuielile de înmormântare și transport, o puteți face la linkul de mai jos. Suma strânsă va fi trimisă familiei îndoliate din România. Dumnezeu să-i odihnească sufletul cu cei drepți. Veșnica lui pomenire”, a transmis teologul Nicolae Clempuș.
În urma cu un an, România liberă semnala că cercetătorul român Andrei Popa de la Universitatea Emory din Atlanta,
cu cetâțenie română, în vârstă de 43 de ani, se află de 27 de zile în
greva foamei și de șaizeci de ore refuz de apă, ca protest al plagierii
unei părți a lucrării sale de doctorat de către un coleg: "Selection Dynamics in Joint Matching to Rate and Magnitude of Reinforcement,”
coordonată de J. J MC DOWELL, unul dintre cei mai prestigioși psihologi
americani, specializat în matematica atitudinilor umane.
Autoritățile consulare române au fost informate de către familia sa din România despre situația gravă în care se află. Starea lui de sănătate s-a depreciat, neavând asistență de specialitate. Poliția statului Georgia și-a declinat competențele.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
![](images/icon-carduri-donatii.png)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
![Ilustrație: ActiveNews](thumb-202x110-t?/articole/190763.jpg)
Mănăstirea Petru Vodă: Comunicat despre Diana Iovanovici Șoșoacă
![Foto: Un avion C-130 Hercules al Forțelor Aeriene ale SUA alocat escadrilei 757th Airlift Squadron pulverizează împotriva țânțarilor deasupra Bazei Joint Langley-Eustis, Va., 1 august 2017. C-130 este modificat pentru a transporta un sistem de pulverizare aeriană modulară paletizat, care este atașat la barele de pulverizare montate pe aeronavă. (U.S. Air Air Force Photo/Staff Sgt. Carlin Leslie)](thumb-202x110-t?/articole/190769.jpg)
Un pumn în nas pentru idioții utili cu ”E DOAR CONDENS”. Armata SUA obligată să recunoască oficial pulverizările chemtrails de pesticide toxice, întreprinse fără acordul populației. CUM ARATĂ AVIONELE DE CHEMTRAILS ÎN INTERIOR - FOTO US AIR FORCE
![](thumb-202x110-t?/articole/190879.png)
Clipul sinistru cu repetițiile pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024: Ritual ocult satanist și programare predictivă - VIDEO
![](thumb-202x110-t?/articole/190804.png)
Dr. Michael Yeadon: Nu a existat nicio pandemie, ci doar un ”atac letal planificat asupra civililor, îndelung coordonat de la nivel supranațional”. ”Lipsesc dovezile privind existența Covid și a altor virusuri” - Amplă recapitulare cu privire la plandemie
![Prototip timpuriu al cardului de vaccinare al cetățenilor europeni (Sursa: Comisia Europeană, Agenția Executivă Europeană pentru Domeniile Sănătății și Digital)](thumb-202x110-t?/articole/190854.jpg)
Cardul european digital de vaccinare va fi lansat în septembrie – Cinci țări vor pilota noul instrument. Din 2026 va fi adoptat în toate statele membre ale UE
![Foto: Silviu Cluci / Doxologia](thumb-202x110-t?/articole/190780.jpg)
Baricade în fața unei mănăstiri celebre de la Sfântul Munte Athos: ”Suntem gata de război” - spun monahii de la Esfigmenu
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Persoane: Andrei Popa
Subiecte: moarte subită
Organizații: Emory University
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)