O parte din medicii care s-au opus Dictaturii Covid organizează o conferință la Brașov, sâmbătă, 29 iulie, la orele 10.30, la Centrul Cultural Reduta, cu lansarea cărții VACCINURI VERSUS ”VACCINURI” de Dr. Damian Baciu

O parte din medicii care au avertizat asupra măsurile abuzive și
aberante ale autorităților pandemiste din România organizează o nouă Conferință din seria „Covid 19 - Medicină bazată pe dovezi sau Dictatură
cu față medicală”. Vorbitorii sunt dispuși pe afișul de mai sus.
Doritorii pot participa sâmbătă, 29 iulie 2023 începând cu orele 10.30, la Centrul Cultural Reduta, la manifestarea care include și lansarea cărții VACCINURI VERSUS ”VACCINURI” de Dr. Damian Baciu.
În filmarea de mai jos aveți cuvântul doctorului Damian Baciu de la Conferința ActiveNews - Starea de Libertate desfășurată la Cluj. ActiveNews și Starea de LIbertate urmează să aibă o nouă întâlnire cu cititorii și societatea civilă românească, în luna august, în Cetatea Tomisului. Detalii, în curând.
VIDEO
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Civice Conferințe Covid COVID Eveniment Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Dr. Damian Baciu
Locații: Brașov
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)