O patrulă daneză a misiunii europene Frontex a refuzat ordinele comandamentului general din Marea Egee de a nu primi în portul grecesc Kios 33 de migranți de pe o ambarcațiune improvizată. Danezii consideră ordinul „nejustificabil”

O patrulă daneză din cadrul misiunii agenției europene de control a frontierelor (Frontex) desfășurată în Marea Egee a refuzat ordinele comandamentului grec de a returna către Turcia un grup de 33 de migranți, a anunțat vineri televiziunea publică daneză DR, citată de agențiile EFE și Agerpres.
Potrivit unor oficiali danezi care au dezvăluit acest episod, petrecut la o dată neprecizată, comandantul ambarcațiunii daneze a refuzat să îndeplinească ordinul comandamentului general al operațiunii Poseidon, spunând că ar fi fost puse în pericol vieți omenești, întrucât ambarcațiunea în care se aflau migranții nu era navigabilă și, în plus, ar fi trebuit să se recurgă la forța fizică împotriva acestora pentru a-i putea returna.
„Căpitanul (danez) a considerat că (ordinul) nu era justificabil, așadar a fost anulat și (migranții) au fost transportați în portul din insula Kos” din Grecia, a declarat Jens Muller, șeful misiunii daneze în zonă, alcătuită din două ambarcațiuni și 17 ofițeri. El a adăugat că autoritățile elene au început să trateze chestiunea migrației diferit față de instrucțiunile în conformitate cu care operează danezii, după ce Turcia și-a deschis granițele spre UE pentru refugiații sirieni și de alte naționalități, găzduiți pe teritoriul turc în urma unui acord de întrajutorare convenit cu Bruxelles-ul.
„Misiunea noastră nu include acțiuni ori manevre care pun în pericol sănătatea și viețile”, a adăugat șeful misiunii daneze a Frontex, Jens Muller, referindu-se la relatările din ultimele zile despre acțiunile agresive ale gărzilor de coastă elene împotriva migranților. Cu toate acestea, migranții au avut la rândul lor comportamente violente pe teritoriul Greciei, unde au aruncat cu bolovani în forțele de ordine și au devastat biserici. Autoritățile elene sunt circumspecte și din cauză că acordul U.E. - Turcia privind migranții este încă în vigoare, în ciuda deschiderii granițelor de către Ankara.
Ministrul danez al Apărării, Trine Bramsen, a luat apărarea comandantului patrulei daneze a Frontex din Marea Egee, declarând că aceasta a procedat „conform mandatului primit”, chiar dacă a refuzat să îndeplinească ordinul dat de comandantul grec al operațiunii de control al frontierelor de a-i respinge pe migranți.
În contextul crizei create de noul val migrator generat de refuzul Turciei de a continua să îi rețină pe refugiații din zonele de conflict, Agenția Europeană de control a Frontierelor (Frontex) a anunțat miercuri suplimentarea efectivelor și echipamentelor desfășurate în Marea Egee și la frontiera greco-turcă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Jens Muller Trine Bramsen
Locații: Marea Egee
Subiecte: intrare ilegala migranti
Organizații: Frontex Ministerul Danez al Apărării
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)