Asociația Contemporanul, în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român și Muzeul Municipiului București, organizează o serie de conferințe, prelegeri și lecturi publice cu genericul Trianon. După 100 de ani, informează un comunicat de presă transmis de revista Contemporanul.
 
Ce semnificație are Tratatul de la Trianon? Cum arată acest eveniment major, așezat în contextul istoric al primelor decenii ale secolului al XX-lea? Cum e perceput evenimentul desfășurat la Palatul Marele Trianon de la Versailles în ziua de vineri, 4 iunie 1920 – un eveniment de anvergură, la care au participat reprezentanți ai 22 state?

„Pentru România – afirmă istoricul Vasile Pușcaș –, semnarea Tratatului de la Trianon (1920) a însemnat recunoașterea internațională a fruntariilor postbelice, în cea mai mare parte o consecință a aplicării principiului autodeterminării naționale, cel care a fost considerat principalul pilon al Doctrinei Păcii, la sfârșitul Primului Război Mondial. Dar un Tratat de pace conținea și alte aranjamente între părțile semnatare, care intenționau să așeze evoluțiile viitoare pe o cale juridico‑politică, economică, financiară, socială, culturală etc. Starea de pace era doar deschisă de momentul semnării Tratatului de pace, «dinamica păcii» – cum o numea Nicolae Titulescu – depinzând de modul în care părțile adoptau o atitudine constructivă sau distructivă. Aceasta este o concluzie evidentă a raportării părților la sistemul Tratatelor de la Versailles (1919‑1920), inclusiv Tratatul de la Trianon”.

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, este de părerea că „evident, Tratatul de la Trianon are importanța sa internațională și națională greu de estimat și imposibil de minimalizat: el a legitimat voința dreaptă a poporului român și ne-a întărit în plan internațional o moștenire scumpă. Popoarele cărora li s-a recunoscut dreptatea istorică prin tratatul de la Trianon au cuvânt să-l apere și să-i susțină justețea, din moment ce toate tratatele internaționale care i-au urmat l-au confirmat. Cu alte cuvinte, cu excepția imperiului rusesc (care s-a refăcut mereu în diferite forme), toate celelalte imperii destrămate de popoare în 1918, au rămas doar o amintire istorică. În schimb, statele polonezilor, românilor, cehilor, slovacilor, croaților, lituanienilor, letonilor, estonilor etc., create, recreate, întregite sau renăscute după Primul Război Mondial, au rămas și dăinuie și astăzi. În consecință, prima noastră menire este să ducem mai departe moștenirea lăsată de acei mari bărbați de stat și «părinți ai patriei», care au construit deciziile de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia și care au făcut posibil Trianonul. Este bine să medităm din când în când asupra acestei moșteniri și să nu ne întrebăm atât – ca să parafrazez o mare conștiință a lumii – ce ne-a dat nouă Țara, cât ce i-am dat noi Țării”.

Istoricul, profesorul și diplomatul Dumitru Preda descrie acea zi de vineri, 4 iunie 1920, astfel: „La 4 iunie 1920, în eleganta galerie «Cotelle» care leagă palatul Marele Trianon de Trianon‑sous‑Bois (aripa dreaptă) de la Versailles, într‑o atmosferă solemnă, dar sobră, începând cu ora 16.30, s‑a desfășurat ceremonia semnării celui de‑al patrulea Tratat de pace de către Puterile Aliate și Asociate, de data aceasta cu Ungaria, unul din statele succesorale ale fostului Imperiu Habsburgic. Completând Tratatul de la Saint‑Germain‑en‑Laye cu Austria, noul document a sancționat definitiv procesul de dezagregare a monarhiei bicefale. Aplicându‑se principiul autodeterminării naționale – «una din cele mai mari forțe spirituale ale istoriei moderne», cum îl definea distinsul jurist român George Sofronie –, la Trianon s‑a autentificat acest înalt concept de conștiință a omenirii, fiind înscris ca o normă de bază în dreptul ginților și morala internațională.

Tratatul, fructul unor eforturi considerabile de aproape un an și jumătate, s‑a conformat riguros datelor național‑demografice, istorice, culturale și social‑economice, ca și criteriilor de securitate colectivă. Din partea română și‑au înscris numele pe textul său Dr. Ioan C.  Cantacuzino (ministru de stat) și Nicolae Titulescu (fost ministru de Finanțe, de la 20 aprilie 1920, Prim‑delegat la Conferința de pace), iar din partea ungară de Ágost (Gaston) de Benárd (ministrul Muncii și Sănătății Publice) și Alfréd Drasche‑Lázár de Thorda (ministru plenipotențiar); alături de ei, reprezentanții Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Franței, Italiei, Japoniei (desemnate drept Principalele Puteri Aliate și Asociate), precum și celelalte Puteri Aliate și Asociate: Belgia, Ceho‑Slovacia, China, Cuba, Grecia, Nicaragua, Panama, Polonia, Portugalia, Regatul Sârbo‑Croato‑Sloven, Cehoslovaciei (în total, 22 state). Tratatul a fost ratificat de Corpurile Legiuitoare ale României la 17 august (Senatul) și, respectiv, 20 august 1920 (Camera Deputaților), fiind sancționat la 30 august 1920 de către Regele Ferdinand I. La 14 noiembrie el a fost acceptat și de Adunarea Națională a Ungariei și a intrat în vigoare la 26 iulie 1921, după ce, în prealabil, fusese consacrat și de celelalte Puteri semnatare.

Referindu‑se la semnificația acestui major document internațional, în ședința Adunării Deputaților din 4 aprilie 1934, Nicolae Titulescu avea să sublinieze: «Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, și îndeosebi celor din Ardeal, ca o consfințire a unei ordini de drept cu mult mai redusă decât aceea pe care veacuri de conviețuire și de suferințe comune au săpat‑o în conștiința istorică a neamului nostru. De aceea, în chip firesc, în opinia noastră publică, Tratatul de la Trianon evocă mai curând ideea unei completări decât ideea unei amputări».

Vă invităm astăzi să vizionați prelegerea susținută de Dumitru Preda, scriitor, istoric, arhivist, profesor, diplomat.

Drumul parcurs de neamul românesc de la 1 Decembrie 1918 la 4 iunie 1920 – interval istoric decisiv în devenirea modernă a Statului său independent, unitar și suveran – se constituie într‑un exemplar parcurs în care voința politică, depășind numeroase egoisme și scăderi morale, a reușit să îmbine cu succes acțiuni diplomatice consecvente și perseverente cu efortul disciplinat și curajos al armatei sale, caracterizat de contemporani drept o contribuție valoroasă la stabilitatea și pacea pe continentul european, care a împiedicat hotărâtor propagarea bolșevismului în Europa centrală.” (Din vol. Trianon! Trianon! Un secol de mitologie politică revizionistă, Coordonatori: Vasile Pușcaș, Ionel N. Sava. Prefață și postfață de Vasile Pușcaș. Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și a Fundației Transilvania Leaders, Editura Școala Ardeleană, 2020).

În cadrul proiectului național Trianon. După 100 de ani, inițiat de Asociația Contemporanul și revista Contemporanul. Ideea Europeană – care apare sub egida Academiei Române – țin conferințe și prelegeri scriitorii, istoricii, diplomații și profesorii Dumitru Preda, Eugen Uricaru, Adrian Majuru, Vasile Pușcaș și Mircea Platon. Iar poeții Aura Christi și Ion Mureșan ne vor oferi prilejul să vedem România, credința, iubirea, frumusețea, solidaritatea și prietenia prin ocheanul poeziei.

Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 4 iunie 2020 și 4 iulie 2020.

Un grupaj de articole, studii și texte polemice pe aceeași temă – Trianon. După 100 de ani – citiți în Contemporanul. Ideea europeană nr. 7 și 8/ 2020.

Proiectul este realizat de Asociația Contemporanul în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român și Muzeul Municipiului București.