ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mai multe ONG -uri și sindicate solicită comisiilor Senatului și Guvernului participarea la dezbateri cu privire la proiectul de lege/proiectul de OUG privind așa-zisul ”certificat verde”.

În Senatul României, se află în procedură de legiferare Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.68/2021 privind măsuri de punere în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al UE privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, înregistrat sub nr. 278/2021.

Pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 15.09.2021 s-a aflat, la prima lectura, proiectul de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 care prevede introducerea obligativității certificatului verde pentru profesioniștii din centrele de asistenta socială, reprezentanții Guvernului declarând că urmează să completeze/modifice acest proiect și să introducă și noi categorii de cetățeni.

Până în prezent, în România, nu există nicio lege care să impună obligativitatea Certificatului verde (dovada testării/vaccinării/trecerii prin boală).

Toate măsurile luate până în prezent care condiționau drepturile și libertățile cetățenilor de acest ”certificat verde” au fost impuse prin acte normative secundare care nu aveau la bază nicio lege  pe care să o pună în aplicare.

Au existat discuții cu mai multe ONG-uri și sindicate cu privire la aceste inițiative legislative, în urma cărora am decis să solicităm dezbateri publice pe această temă.

În acest sens, Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept a trimis solicitări către:

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisia pentru sănătate (ale Senatului României): CASD_Cerere participare dezbateri comisie – L278-2021


Invităm toate ONG -urile, sindicatele și patronatele care doresc să participe la dezbateri să transmită solicitări în acest sens.

 ”Nu este pentru prima dată când omenirea se confruntă cu o boală sau cu un virus.

Niciodată în istoria omenirii nu am fost obligați să facem dovada negației, adică să dovedim că nu suntem infectați.

Covid-19 este o boală cu simptome. Așa rezultă din definiția de caz oficială.

Dacă oamenii nu prezintă simptome, de ce sunt obligați să facă dovada că nu sunt infectați sau bolnavi?

De ce se prezumă că toate persoanele fără simptome sunt infectate și toate persoanele vaccinate sunt sănătoase, în condițiile în care realitatea ne dovedește că nu este așa?

Acest certificat verde nu este o soluție în combaterea transmiterii virusului. Dovadă în acest sens stă faptul că, cu toate că a fost introdus de către Uniunea Europeană pentru a fi folosit la deplasarea dintr-un stat în altul, nu s-a oprit nici transmiterea virusului și nici creșterea numărului de cazuri.

În România, în perioada 1-14 iulie 2021, am avut un număr de 777 persoane infectate și izolate, conform comunicatelor oficiale. Cu toate că acest certificat era în vigoare pentru deplasarea dintr-un stat în altul, constatăm că numărul de cazuri a crescut semnificativ.

Aceeași este situația și în alte state ale Uniunii Europene.

Constatăm că, în realitate, acest certificat verde nu are niciun efect în combaterea transmiterii virusului. El este folosit pentru a segrega populația pe criteriul vaccinării și pentru a instiga cetățenii să se urască în funcție de decizia pe care au luat-o cu privire la propria persoană (dacă au decis că este mai bine pentru ei să se vaccineze sau nu).

S-au distrus familii și prietenii din cauza acestei campanii de segregare dusă de reprezentanții autorităților publice.

Nu au mai existat niciodată boli și vaccinuri înainte de Covid-19? Ne-am ales vreodată, înainte de apariția acestei boli, prietenii pe criteriul statusului vaccinal sau al bolii?

Ne-am îndepărtat vreodată prietenii sau membrii familiei noastre dacă erau bolnavi? Sau ne-am făcut griji pentru ei și am încercat să îi ajutăm ca să treacă cu bine peste boală?

Nimic nu înlătură riscul și nimic nu este sigur, indiferent dacă te vaccinezi sau nu.

Statul trebuie să pună la dispoziția cetățenilor informații corecte și complete, atât despre virus, cât și despre vaccin și efectele adverse pentru ca fiecare cetățean să își analizeze singur riscurile și pentru situația în care nu se vaccinează și se infectează, dar și pentru situația în care se vaccinează, dar poate va avea efecte adverse.

Fiecare cetățean să decidă pentru el care risc crede că este mai mic și fiecare dintre noi să respectăm decizia celuilalt.

Nu putem să acceptăm să fim segregați pe criteriul vaccinării.

Ne uităm în trecut și condamnăm atrocitățile care s-au întâmplat ca urmare a segregării populației pe alte criterii (culoarea pielii, etnie, etc).

De ce putem să fim capabili să condamnăm ce s-a întâmplat în trecut, dar să nu putem conștientiza că același lucru acceptăm să se întâmple în prezent?

Nu putem accepta legiferarea certificatului verde și continuarea segregării.

Nu putem repeta greșelile trecutului.” a declarat Elena Radu, președintele Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept.