ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După ce în ultimele zile pe rețelele de socializare, dar și în stradă, au curs mesajele în care se cere demisia Patriarhului Daniel, pe Facebook a fost creată o pagină de sprijin pentru Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Peste 2.400 de oameni au dat până acum Like paginii ”Susținem împreună Patriarhul”. 

Pe această pagină a apărut și un îndemn la rugăciune, pace și unitate.
”În aceste zile de durere, dar şi de frământare socială, Patriarhia Română cheamă pe fiii Bisericii la rugăciune pentru pace şi unitate, deoarece rugăciunea este izvor de lumină şi înțelepciune, de înnoire spirituală şi morală în viaţa
Bisericii, dar şi în viaţa societății noastre.
 
La Catedrala Patriarhală, rugăciunea pentru pace şi unitate se va desfășura în fiecare zi începând cu orele 18:30”, se spune în mesajul postat pe această pagină.