ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Primăria Municipiului Arad este în doliu după ce Oana Blaghi, consilieră în cadrul cabinetului primarului Călin Bibarț, a încetat din viață la vârsta de 36 de ani.

Anunțul a fost făcut de edilul municipiului Arad, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, în care și-a exprimat regretul profund față de pierderea prematură a celei pe care a descris-o drept „sufletul și energia cabinetului”.

„Viața e uneori atât de nedreaptă! Astăzi scriu cu multă tristețe despre plecarea mult prea devreme dintre noi a celei care a fost sufletul și energia cabinetului, la o vârstă la care viața promite atât de mult. Lasă în urmă atâtea amintiri frumoase, o dedicare greu de egalat, o bunătate și un gol greu de descris, sprijin și inspirație în zilele obișnuite de muncă și dincolo de ele. Gândurile noastre sunt alături de familie și de toți cei care au iubit-o. Nu te vom uita. Dumnezeu să te odihnească în pace, Oana Blaghi!”, a transmis primarul Călin Bibarț.
 
 
Mesajul a generat numeroase reacții de condoleanțe din partea colegilor, colaboratorilor și a celor care au cunoscut-o, Oana Blaghi fiind apreciată pentru profesionalism, implicare și apropierea față de oameni. 
 
Priveghiul Oanei Blaghi va avea loc vineri, 6 februarie, și sâmbătă, 7 februarie 2026, iar slujba de înmormântare este programată duminică, 8 februarie 2026.

Cool & vaccinated
 
În postările publice de pe rețelele de socializare din perioada pandemiei, Oana Blaghi s-a exprimat frecvent pe tema COVID-19 și a măsurilor sanitare. În 2020, aceasta a distribuit imagini dintr-o secție ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, însoțite de un mesaj critic la adresa celor care negau existența virusului sau nu respectau regulile impuse. În 2021, Oana Blaghi a publicat fotografii de la un eveniment moto desfășurat în centrul Aradului, însoțite de mesajul „Cool & vaccinated”, sugerând susținerea campaniei de vaccinare.