Occidentul fierbe: Aproape 3 milioane de francezi au ieșit în stradă impotriva politicii dezastruoase a Guvernului Macron, iar Marea Britanie înregistrează cea mai mare grevă în masă din 2011 încoace. FOTO / VIDEO

Francezii rămân pe baricade: Sute de mii de persoane au protestat în Paris, dar și în marile orașe franceze, pe fondul creșterii vârstei de pensionare, de la 62 la 64 de ani, precum și a politicii dezastruoase a Guvernului în ce privește majorarea tarifelor la gaze și electricitate.
În total, numărul protestatarilor s-a ridicat la 2,8 milioane, conform Ouest France. Opt mari sindicate au luat parte la greva care a perturbat programul școlilor, transportul public(feroviar și aerian), dar și programul rafinăriilor de petrol.
VIDEO/FOTO de la manifestațiile din Paris:




Rennes:

În același timp, proteste pașnice au izbuncit și în Marea Britanie. Sindicatele, cu precădere cele din învățământ, au ieșit în stradă pentru a cere salarii mai bune în timpul unei crize a costului vieții care face ravagii în buzunarele britanicilor, relatează Al Jazeera.
De pildă, Trades Union Congress, o federație de sindicate, a estimat că până la jumătate de milion de lucrători - inclusiv profesori, personal universitar, funcționari publici, funcționari de frontieră și șoferi de tren și autobuz - au părăsit miercuri locurile de muncă în întreaga țară pentru a protesta.
În zilele și săptămânile următoare sunt planificate și alte acțiuni ale lucrătorilor, inclusiv ale asistentelor medicale și ale personalului de la ambulanță.
În centrul grevelor se află o dispută aprigă privind salariile și condițiile de muncă, care se prelungește între sindicate și guvern. Grevele de miercuri marchează o escaladare.
Ultima dată când în țară au avut loc greve în masă de o asemenea amploare a fost în 2011, când peste un milion de lucrători din sectorul public au organizat o grevă de o zi în cadrul unei dispute privind pensiile.
FOTO/VIDEO:



Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

Zelenski a cerut 17 milioane de Obuze și 400 de miliarde de Dolari

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO
Recomandările noastre

Cacapitecul CTP îl atacă analfabet pe Eminescu, de mână cu un actor grăbit și pe urmele lui Pleșu, Patapievici și Cărtărescu. Constantin Barbu despre Falsurile lui Eugen Simion, Inchizitorul Ramolit, și Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (III)

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Emmanuel Macron Rishi Sunak
Locații: Franţa London Marea Britanie Paris
Subiecte: organizarea protestelor proteste
Organizații: Guvernul Marii Britanii Președinția Franței
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)