„Transilvania a fost și este, va fi mereu! - o scoică profund vuitoare, în alveolele căreia a sunat sau a strigat, a cântat sau a clocotit cu mânie, sufletul însuși al Țării, sufletul și gândul întregului popor românesc.” - Ion Lăncrănjan, „Cuvânt despre Transilvania”

„În fiecare an, la 23 septembrie, merg la biserică, dau patru slujbe de pomenire și mă rog ca Domnul să le dea o pedeapsă cât mai ușoară criminalilor.” - Ovidiu Bojor, supraviețuitor al masacrului

După Diktatul de la Viena soldat cu ocuparea străvechiului pământ românesc din nordul Transilvaniei a urmat calvarul românilor din teritoriul ocupat. Reputatul istoric Alesandru Duțu ne furnizează din studiul său, Drama României. Rapt și umilință, din care publicăm un larg extras mai jos, următoarele date macabre: "Numai până la 1 noiembrie 1940, Subsecretariatul de Stat al Naționalităților consemna 22 713 atrocități (919 omoruri, 1 126 schingiuiri, 4 126 bătăi, 15 893 arestări, 124 profanări, 78 devastări colective, 447 devastări individuale), printre care masacrele de la Trăznea (263 cetățeni uciși sau răniți), Ip (157 copii, femei, bărbați exterminați), Camăr, Păușa, Ciumurna, Șimleul Silvaniei, Huedin, Mureșenii de Câmpie etc., excluderea românilor din viața politică, administrativă și economică, maghiarizarea forțată, exterminarea evreilor."

În urmă cu exact 84 de ani, în noaptea dintre 23 și 24 septembrie 1940, preotul Andrei Bojor din Mureșenii de Câmpie și soția sa Lucreția, împreună cu toți copiii lor, alături de învățătoarea satului, Natalia Petre, însărcinată, la fel ca soția cantorului, de asemenea însăcinată, în luna a noua, și familiile lor, erau masacrați la ordinele grofului Wass Albert, astăzi sărbătorit de UDMR și concetățenii noștri maghiari pe cuprinsul Transilvaniei, în ciuda faptului că a fost condamnat și reconfirmat drept criminal de război de către Justiția Română, conform documentului pe care îl punem la dispoziție mai jos. Mai mult, la Odorheiu Secuiesc, în mijlocul orașului, tronează chiar statuia criminalului Wass Albert (foto sus), alături de cea a hitleristului Nyiro Jozsef. Mai rămâne ca Parchetul să le pună și o lumânare. Lor, criminalilor, pentru că la Mureșenii de Cămpie nu știm să se fi deplasat vreo înaltă oficialitate azi, la 80 de ani de la abominala crimă.

Muzeul Refugiaților (foto) ce poartă acum numele lui Andrei Bojor a înalțat o Troiță pe locul crimei, în care au fost aruncați, unii peste alții, martirii torturați, hăcuiți cu baionetele și împușcați la Mureșenii de Câmpie.

Au murit: preotul ANDREI BOJOR, de 53 ani, soția sa, preoteasa LUCREȚIA BOJOR, de 48 ani, fiica cea mare LUCIA BOJOR, absolventă de Drept din Cluj, de 24 ani, fiica cea mijlocie MAREOARA BOJOR, studentă în anul patru la Facultatea de Filologie din Cluj, de 22 ani, fiul lor cel mic VICTOR BOJOR, elev la Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Tg. Mureș, de 18 ani, învățătoarea NATALIA PETRE, gravidă în luna a 3-a, de 24 de ani, fiica învățătoarei RODICA PETRE, de 5 ani, localnica ANA MIRON, de 54 de ani, mama învățătoare, localnicul IOAN GURZĂU, de 29 ani, cantor la bisericesc, localnica VALERIA GURZĂU, de 20 ani, soția cantorului, gravidă în luna a 9-a, ȘAROLTA IUHOȘ, de 18 ani, fata din casa preotului, de etnie maghiară, de loc din Palatca, și cei DOI COPII NENĂSCUȚI.

Supraviețuitor al acestui masacru este cunoscutul fondator al fitoterapiei moderne în România, Ovidiu Bojor, plecat la Domnul anul trecut, în 2023, la aproape 99 de ani, autor și coautor a peste 200 de lucrări științifice și mai mult de 30 de tratate de specialitate privind medicina naturistă. Și-a dedicat mai mult de 25 de ani din viață cartării Florei Medicinale din Carpați. În urmă cu 84 de ani, la ora publicării acestor rânduri, s-ar fi putut afla pe fundul gropii îmbibate de sânge, alături de vărul său, Victor Bojor. Dumnezea i-a dat zile ca să povestească această dramă.

Colaboratoarea noastră Irina Airinei i-a luat un interviu profesorului Bojor, la una din comemorările masacrului de la Mureșenii de Câmpie, pe care îl reproducem mai jos, înaintea studiului profesorului Duțu. De asemenea, vă recomandăm documentarul de mai sus, cu mărturii ale supraviețuitorilor masacrelor ungurești. Dumnezeu să-i ierte pe martirii neamului nostru!Ovidiu Bojor / Foto TVR

Omul să fie Om

Născut la Reghin, la 1 noiembrie 1924, cel care și-a dedicat viața oamenilor și științei, profesorul dr. Ovidiu Bojor nu ar fi existat dacă o minune dumnezeiască nu l-ar fi împiedicat ca, în toamna acelui sângeros an 1940, să meargă la Mureșenii de Câmpie pentru a-și petrece ultimele zile de vacanță alături de vărul său, Victor… Atunci au fost împușcați de către criminalii horthyști, toți cei cinci membri ai familiei Bujor și alți șase apropiați ai acestora, pentru simpla vină de a fi fost români.

Ovidiu Bojor a iertat de mult, dar de uitat, nu poate să nu uite…

Irina Airinei: Întreaga familie a preotului Andrei Bujor, unchiul dumneavoastră,  a fost masacrată în comuna Mureșenii de Câmpie, în noaptea de 23-24 septembrie 1940, din ordinul contelui Albert Wass imediat după cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei horthyste. Ce sentimente v-au trezit încercările de reabilitare a contelui Wass în procesele intentate de urmașii săi ?

Prof. Dr. Ovidiu Bojor: Curtea de Apel de la Cluj a respins irevocabil cererea de reabilitare a lui Albert Wass deoarece există probe indubitabile împotriva lui. E un act de dreptate. În afară de alți șase nefericiți, toți membrii familiei mele au fost uciși în chinuri groaznice din ordinul lui Wass.

I.A.:  Printre cei împușcați în altă localitate, Sucutard, tot din ordinul lui Wass, se numără și două tinere evreice de 19 ani care avertizaseră jandarmeria cu privire la crima colectivă care se punea la cale în castelul grofului.

Prof. dr. O.B.:  În timpul ocupației Ardealului de Nord, autoritățile horthyste au comis crime abominabile, i-au ucis și i-au deportat la Auschwitz și la Buchenwald pe evrei, i-au ucis și au izgonit români. Eu sunt un om credincios… Născut fiind la Reghin, până în ’40, ne jucam pe stradă, maghiari, români, evrei, sași și țigani. Atunci am învățat română, maghiară și germană. Pe stradă, cu copiii. Nu se punea problema urii de rasă, singurele conflicte erau când cineva punea altcuiva o piedică la un joc de fotbal. Am avut apoi profesori universitari maghiari cu care am fost în relații excelente, în secuime am avut prieteni buni. Mai târziu, am lucrat pe patru continente și am colaborat cu reprezentanți ai tuturor raselor de pe Terra.

I.A.:  Priviți înapoi cu mânie…?

Prof. dr. O.B.:  Vă mărturisesc că nu. În fiecare an, la 23 septembrie, merg la biserică, dau patru slujbe de pomenire și mă rog ca Domnul să le dea o pedeapsă cât mai ușoară criminalilor. „De ce pomenești criminalii?” m-au întrebat  nu o dată preoții. Dar oare cine are nevoie mai mare de iertare, victima sau criminalul? Noi am fost creați după chipul și asemănarea perfecțiunii supreme. Dacă nu-I urmăm exemplul, începem să decădem până ne prăvălim în hău. Este una dintre învățăturile preotului Andrei Bujor care a pierit, atunci…

I.A.:  Care este crezul dumneavoastră în viață ?

Prof. dr. O.B.:  Am cerut părerea a 36 oameni din 28 țări pentru volumul „Pledoarie pentru pace” care apare, anual, în Pakistan. Mi s-a spus „În această carte vă rog să dezvoltați nelimitat ideile dumneavoastră”. M-am rezumat la 12 pagini, deși puteam scrie mult mai mult… De multe ori omul este inferior animalului. Leul sau lupul nu ucid de dragul de a ucide, ci pentru a mânca. Omul coboară deseori sub nivelul animalelor, din setea de a distruge. Îmi vine să cred că, spre deosebire de ele, a pierdut instinctul protejării propriei specii. Crezul meu? Omul trebuie să fie Om. Om cu O mare… dar să nu uite!

Profesorul Alesandru Duțu: Acum 84 de ani. 1940. Drama României. Rapt și umilință

 

 

Consecințele rapturilor teritoriale: 100 296 kmp și 6 807 112 locuitori sub ocupație străină. • Imense valori mareriale și spirituale pierdute. • Deznaționalizare. • Deportări și expulzări. • Crime și alte atrocități.

 

Rapturile teritoriale săvârșite de Uniunea Sovietică, Ungaria și Bulgaria în 1940 au avut consecințe extrem de grave pentru România, statul național unitar român, reîntregit în istoricul an 1918, pierzând circa 100 000 de kmp și 7 milioane de locuitori, adică aproximativ 33% din teritoriu și din populație, imense valori materiale și spirituale fiind distruse sau însușite ce către cei cărora nu le aparțineau.

 

Uniunea Sovietică a anexat (iunie-iulie 1940) 44 442 kmp și 3 190 000 de locuitori în Basarabia și 5 220 kmp și 596 000 de locuitori în nordul Bucovinei, până în decembrie 1940 fiind înregistrați 220 501 de refugiați.

 

• După ocupare, Basarabia a fost dezmembrată. Județele Hotin, Ismail și Cetatea Albă au fost incluse, împreună cu nordul Bucovinei și ținutul Herța, în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Restul Basarabiei, alături de șase raioane din stânga Nistrului (parte din fosta R.A.S.S. Moldovenească) au format Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Devenită republică unională în cadrul Uniunii Sovietice, acesteia i s-au aplicat normele și reglementările regimului comunist sovietic: naționalizarea proprietăților agricole particulare, a bunurilor mobiliare și imobiliare ale cetățenilor, socializarea băncilor, caselor de asigurare, instituțiilor de credit, căilor ferate, a majorități întreprinderilor industriale și comerciale, a mijloacelor de transport, farmaciilor, spitalelor, hotelurilor, marilor restaurante etc., organizarea învățământului după sistemul sovietic, introducerea limbii ruse ca obiect de studiu obligatoriu și a alfabetului chirilic (chiar și pentru scrierea în limba română), închiderea majorității bisericilor și introducerea propagandei ateiste etc. Rezultatele acestei politici au constat în deteriorarea continuă a situației economice, sociale și demografice a provinciei. La scurt timp după ocuparea celor două provincii, sovieticii au reluat practicile țariste privind deznaționalizarea, distrugerea culturii și spiritualității românești autentice. Un mijloc eficace pentru realizarea acestor obiective l-a reprezentat activitatea de distrugere a elitelor românești prin efectuarea de sute de mii de arestări, evacuări și deportări din rândul celor care se opuneau noului regim, mai ales a intelectualilor și oamenilor politici (sub diferite pretexte, multe pe baza unui simplu denunț), zeci de mii de basarabeni decedând în gulag. Nu puține au fost și execuțiile individuale sau în masă.

 

Ungaria a încorporat (septembrie 1940) 43 492 kmp (1 380 de localități, între care 22 de orașe) și 2 609 007 locuitori (dintre aceștia 50,2% erau români, 37% maghiari, 2,8% germani, 5,7% evrei, 1,1% ruteni, 3,4% alte naționalități), din care peste 220 000 s-au refugiat în Vechiul Regat până la 1 aprilie 1944.

 

• Linia vremelnică de demarcație a afectat grav unitatea geografică a teritoriului românesc situat din nord-vestul țării, tăind căile ferate și celelalte căi de comunicație, separând orașele industriale de zonele de materii prime etc.

 

• România a pierdut 18,67% din numărul întreprinderilor mari și mijlocii, 1 874 km de linie de cale ferată normală și 467 km îngustă, 38,5% din producția de aur fin , 87,6% din cea de argint, 64,7% din cea de cupru, 97,6% din cea de plumb, întreaga roducție de zinc, 70,7% din cea de pirită, 16% din cea de cărbuni, 4 562 090 ha de terenuri arabile fertile, păduri, livezi etc., peste 3 500 000 de cabaline, porcine, ovine, păsări de curte etc.

 

• În perioada următoare, producția industrială românească a scăzut cu 15,9%, numărul întreprinderilor mari prelucrătoare s-a redus cu 26%, suprafața arabilă a scăzut cu 36,5%.

 

• Pierderi însemnate s-au înregistrat și în ceea ce privește capacitatea de apărare.

 

• La toate acestea s-a adăugat calvarul românilor din teritoriul ocupat, numai până la 1 noiembrie 1940, Subsecretariatul de Stat al Naționalităților consemnând 22 713 atrocități (919 omoruri, 1 126 schingiuiri, 4 126 bătăi, 15 893 arestări, 124 profanări, 78 devastări colective, 447 devastări individuale), printre care masacrele de la Trăznea (263 cetățeni uciși dsau răniți), Ip (157 copii, femei, bărbați exterminați), Camăr, Păușa, Ciumurna, Șimleul Silvaniei, Huedin, Mureșenii de Câmpie etc., excluderea românilor din viața politică, administrativă și economică, maghiarizarea forțată, extermiarea evreilor (cei mai mulți și-au pierdut viața în lagărele de exterminare naziste, unde au fost închiși ,în 1944, în timpul ocupației germane).

 

• În România au rămas 538 707 locuitori de origine maghiară, din care au plecat până la 1 aprilie 1944 (din diverse motive) 107 743.

 

Bulgaria a încorporat Cadrilaterul (septembrie 1940) cu o suprafață de 7 142 kmp cu o populație de 412 105 locuitori, din care 118 000 români (28,42%), 162 625 bulgari (39,46%) și peste 131 000 alte naționalități (31,82%).

• Din Cadrilater au plecat 102 094 de oameni (22 810 capi de familie) din care 51 904 bărbați și 50 190 femei (99 983 în 1940 și 2 111 în 1941), în timp ce în România au rămas 249 140 de bulgari, din care au plecat, până la 1 octombrie 1943, 66 810 (26,80%).

 

Cauzele care au impus pierderea teritoriilor românești au fost multiple, fiind determinate în primul rând de politica agresivă, revizionistă a celor trei state agresoare (Uniunea Sovietică, Ungaria și Bulgaria, sprijinite de Germania și Italia), de contextul internațional nefavorabil României, dar și de factori interni care au făcut ca poporul român să fie pus în situația de a-și apăra cu arma în mână glia străbună, așa cum și-ar fi dorit.

 

La 82 de ani de la drama trăită de românii afectați de rapturi (și nu numai de ei) se despică firul în patru pentru a se lămuri dacă la Viena a fost vorba de arbitraj, de dictat (chiar și pentru Ungaria!?!), de arbitraj-dictat etc., se caută argumente pentru cauza,,dreptății” ungare și mai puțin pentru cea a Românei sau, pur și simplu, se ignoră (de mulți, inclusiv de autorități) acele momente tragice.

 

Pe larg: Alesandru Duțu, Maria Ignat, Drama României. Rapt și umilință, Editura Universal Dalsi, București, 2000

 

Film documentar, aici: