ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Doliu în lumea muzicii de operă după ce soprana Dorina Chesei, solistă a Operei Naționale București, a murit. Era extrem de cunoscută și apreciată la nivel național, transmite Fanatik. Vestea tragică vine la numai opt zile după decesul maestrului Ștefan Neagrău.
 

Lumea muzicii de operă este în doliu după ce soprana Dorina Chesei a murit. Solista Operei Naționale București era extrem de cunoscută și apreciată de publicul larg din România.

Vestea trecerii în neființă a celebrei soprane a fost dată de reprezentanții Operei Naționale București sâmbătă, 11 ianuarie, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook a instituției.

”Cu profund regret anunțăm trecerea în neființă a sopranei Chesei Dorina. Ne despărțim de o voce de excepție și un suflet dedicat artei lirice”, au transmis reprezentanții Operei Naționale București pe Facebook.
 
 
Dorina Chesei a absolvit Academia de Muzică din București și s-a format sub îndrumarea maeștrilor Ludovic Spiess, Arta Florescu și Corneliu Fânățeanu.

În anul 1992, a devenit solistă a Operei Naționale București, unde și-a construit o carieră remarcabilă și a adus la viață mai multe personaje din opere internaționale celebre.

De-a lungul timpului a avut colaborări și cu Opera din Cluj, Timișoara, Brașov, Craiova, Galați, Constanța, dar cu Sofia Opera & Ballet House, din Bulgaria.

Totodată, a avut numeroase turnee în Marea Britanie, Elveția, Germania, Spania, Japonia, Olanda, Belgia și Israel, ”fiind o ambasadoare a muzicii românești”.

Repertoriul său este unul vast și cuprinde roluri precum: Elisabeta din Don Carlos, Leonora din Trubadurul, Anna din Nabucco (Giseppe Verdi); Musetta din La Boheme (G.Puccini); Donna Elvira din Don Giovanni, Despina din Cosi fan tutte (W.A.Mozart); Elena din Mefistofele (Arrigo Boito); Micaela din Carmen (G.Bizet); Antigona din Oedip (George Enescu).

”Amintirea și contribuția ei la arta lirică vor rămâne veșnic în inimile noastre. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au mai transmis colegii săi din cadrul ONB.

Moartea celebrei soprane a căzut ca un trăsnet peste toți cei care au cunoscut-o și apreciat-o. Pe rețelele de socializare curg mesajele de condoleanțe din partea lor.

”Sincere condoleanțe, familiei, pios omagiu unui artist pasionat plin de talent. Drum bun printre îngeri. Se aduna forțele lirice on infinit! Drum bun, Dorina!

O veste îngrozitor de tristă. Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină eternă!”, sunt doar o parte dintre comentariile de pe rețelele de socializare.
 
 
Regizorul Ștefan Neagrău s-a stins din viață în urmă cu 8 zile

Pe 4 ianuarie 2025, regizorul Ștefan Neagrău a trecut la cele veșnice. Echipa Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța a făcut anunțul dureros pe pagina de Facebook a teatrului, în care își exprima regretul pentru pierderea suferită de arta dramatică.

„Astăzi, 4 ianuarie 2025, maestrul Ștefan Neagrău și-a încheiat menirea pe acest pământ…
Ne luăm rămas bun  de la Ștefan Neagrău, un iubitor al Artei, un slujitor al Scenei, al Artiștilor și al Publicului. Sincere condoleanțe familiei îndurerate”, anunța managerul instituției culturale, TNOB Constanța, Daniela Vlădescu.

Ștefan Neagrău, născut pe 6.11.1957, a fost absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (astăzi Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale din București), la specializarea Regie de Teatru, Film și Televiziune (clasa profesorului Mircea Drăgan). Regizorul Ștefan Neagrău s-a specializat și în Regie de Teatru Muzical, la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa maestrului Anghel Ionescu Arbore.

Dedicat total regiei de operă, a avut o activitate profesională legată aproape exclusiv de Opera Națională din Bucuresti, teatrul liric în care a făcut primii pași spre consacrarea ca regizor și unde a și cunoscut cele mai importante succese ale sale.

Colaborator și cu alte instituții de teatru liric din țară, Ștefan Neagrau a avut și o intensă activitate didactică la Universitatea Națională de Muzică din București unde a contribuit la formarea actoricească a soliștilor de operă.