Ordonanța militară 8, prin sistarea vânzărilor de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din SEN, ar ajuta statul român, prin Hidroelectrica, să cumpere înapoi Electrica Oltenia de la grupul CEZ, care își vinde 9 companii deținute în România

Compania de stat Hidroelectrica este una dintre entitățile care beneficiază de pe urma prevederilor ordonanței militare nr. 8, prin care s-au suspendat procedurile de vânzare/cumpărare de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din Sistemul Energetic Național (SEN), întrucât câștigă timp suplimentar să acceseze un credit necesar achiziției activelor din România ale grupului CEZ din Republica Cehă.
Din cauza pandemiei de coronavirus care a bulversat piața, accesul la finanțare este mai greoi, iar cehii plănuiseră ca în luna aprilie să primească ofertele angajante pentru cele 9 companii din România: Distribuție Energie Oltenia, CEZ Romania, CEZ Vânzare, CEZ Trade, CEZ ESCO Romania, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development și TMK Hydroenergy Power. Ordonanța militară nr. 8, anunțată de ministrul Marcel Vela, a blocat însă acest proces de vânzare inițiat de compania cehă, oferind astfel companiei de stat Hidroelectrica mai multe șanse, informează Cotidianul.ro. Practic, Guvernul României ar încerca să ajute compania de stat Hidroelectrica să intre în posesia unor foste entități românești din sistemul energetic, printre care și Electrica Oltenia, pe care cehii care le-au achiziționat ar dori să le vândă mai departe.
Specialiștii Casei de avocatură ONV Law, care apără interesele grupului CEZ în disputa cu statul român, susțin că Guvernul ar fi intervenit abuziv în cadrul pieței de energie, schimbând regulile jocului economiei de piață, distorsionând concurența liberă și impietând drepturile de proprietate ale CEZ. Cu toate acestea, în perioada stării de urgență, statul român a suspendat o serie largă de drepturi findamentale, printre care și pe cel de proprietate. Decretul prezidențial emis în data de 16.04.2020 privind instituirea stării de urgență pentru 30 de zile pe întreg teritoriul României prevedea suspendarea următoarelor drepturi: libera circulație; dreptul la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învățătură; libertatea întrunirilor; dreptul de proprietate privată; sreptul la grevă; libertatea economică. Ulterior, pe 14 aprilie președintele Iohannis a anunțat prelungirea stării de urgență cu încă 30 de zile, până pe 15 mai 2020.
Ordonanța militară nr. 8 stipulează la articolul 15 suspendarea procedurilor de vânzare/cumpărare de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din Sistemul Energetic Național (SEN), indiferent de forma de proprietate a acestora. Avocații care apără CEZ Romania își pun întrebarea care este scopul acestei măsuri și cum ajută aceasta în lupta împotriva răspândirii COVID-19 (scopul declarat nu doar al acestei Ordonanțe Militare, ci al întregului sistem normativ edictat în baza Decretului Președintelui României nr. 195/2020 și al următoarelor decrete prezidențiale). Evocând un posibil răspuns la aceasta întrebare, Guvernul are, desigur, libertatea de a indica importanța SEN și chiar anumite norme de îndrumare emise de Comisia Europeană, în sensul interdicției de vânzare a unor bunuri/valori de importanță strategică, motive pe care nu le-a invocat în fundamentarea art. 15 din O.M. 8.
La acest moment, pe piața de energie din România, există intenții clar exprimate, precum și măsuri implementate în baza acestor intenții (din septembrie 2019), de vânzare a unor mari companii. E.ON, Engie, ENEL și CEZ vor să vândă unele dintre activele pe care le dețin în Romania, dar companiile care au demarat procesele de vânzare sunt ENEL și CEZ, procese în care participă, printre alții, Electrica SA, SAPE SA, dar și Hidroelectrica, societate care este deținută în proporție de 80% de către stat, 20% din acțiuni fiind deținute de Fondul Proprietatea.
Astfel, în luna aprilie 2020, trebuie depusă oferta angajantă pentru companiile propuse spre vânzare de CEZ, conform unor articole de presă. În data de 14.04.2020 trebuia să fie aprobată de Adunarea Generală Extraordinara a Acționarilor (AGEA) Hidroelectrica, atât depunerea unei oferte angajante pentru acțiunile/părțile sociale deținute de CEZ la societățile propuse spre vânzare, cat și contractarea unui credit pentru achiziția de participații în vederea diversificării portofoliului Hidroelectrica. Ambele propuneri au fost eliminate de pe ordinea de zi cu acceptul acționarului majoritar – statul, având în vedere prevederile art. 15 din O.M. 8.
Apărătorii grupului CEZ consideră că eliminarea celor două propuneri în baza prevederilor art. 15 din O.M. 8 ar demonstra că acest credit urma să fie folosit pentru achiziția activelor CEZ sau pentru achiziția unui pachet majoritar la o companie din Sistemul Energetic Național (SEN). Totodată, avocații cehilor acuză statul român, în calitate de acționar majoritar la Hidroelectrica prin Ministerul Economiei, Energiei și al Mediului de Afaceri, că ar fi emis ordonanța militară nr. 8, care blochează vânzarea de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din SEN, ca să ajute Hidroelectrica să câștige timp pentru identificarea unei surse de finanțare externă a ofertei angajante ce urma să fie făcută în procedura de vânzare inițiată de CEZ.
Anunțată joi, 9 aprilie 2020, Ordonanța Militară 8 prevedea, la capitolul 15, că „pe perioada stării de urgență se suspendă procedurile de vânzare cumpărare de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din Sistemul Energetic Național, indiferent de forma de proprietate a acestora” și că „reluarea procedurilor se va face după încheierea stării de urgență, cu decalarea corespunzătoare a termenelor prevăzute în calendarul anterior”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

Zelenski a cerut 17 milioane de Obuze și 400 de miliarde de Dolari

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!

INEDIT: Rețeta Părintelui Justin pentru tratarea cancerului și sfaturile Părintelui Cleopa despre „medicamentul care vindecă de cancer”
Recomandările noastre

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori
Secțiuni: Economie
Persoane: Marcel Vela
Locații: România
Subiecte: concurență neloială Stare de urgență
Organizații: Casa de avocatură ONV Law CEZ Comisia Europeana Fondul Proprietatea Guvernul României Hidroelectrica Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Ministerul Economiei, Energiei și al Mediului de Afaceri Președinția României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)