Ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează. Cum se organizează vizitele pastorale în Arhiepiscopia Bucureștilor

În contextul condițiilor epidemiologice din Eparhie, Arhiepiscopia Bucureștilor a transmis preoților un set de reguli pentru perioada sărbătorilor, măsuri referitoare la organizarea slujbelor și a vizitelor pastorale, potrivit site-ului Basilica.
Preoții sunt îndemnați „să intensifice pastorația individuală printr-o disponibilitate sporită de a răspunde unor solicitări ale enoriașilor privind oficierea unor sfeștanii la domiciliu, citirea unor rugăciuni de sănătate, vizitarea bolnavilor etc”.â
În același timp, Arhiepiscopia precizează că „niciun cleric nu poate fi constrâns să efectueze vizite pastorale în această perioadă”. Dacă un cleric consideră că organizarea de vizite pastorale ar reprezenta un pericol pentru el sau pentru credincioși, poate alege alte metode pastorale.
Măsurile transmise precizează clar că nu se pot organiza vizite pastorale în localitățile carantinate. În această situație, credincioșii pot fi îndemnați să vină la biserică într-un interval de timp bine stabilit. În exteriorul locașului de cult, credincioșii se pot întâlni cu preoții bisericii care le pot oferi un dar pastoral (o icoană, un calendar, o carte duhovnicească).
Vizitele pastorale
Clericilor care doresc să organizeze vizite pastorale cu prilejul Praznicelor Nașterii Domnului sau al Botezului Mântuitorului Iisus Hristos, li se recomandă să țină cont de următoarele recomandări:
se va alege o singură perioadă: ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează. Nu se va merge de două ori cu vizitele pastorale în aceeași parohie.
opțiunea va fi transmisă protopopului și va cuprinde în mod obligatoriu perioada aleasă.
întrucât aceste vizite sunt un prilej unic de pastorație, se interzice delegarea vizitelor pastorale; ele vor fi făcute doar de preotul de parohie/sector pastoral.
în desfășurarea acestor vizite se vor respecta toate normele sanitare impuse de autorități: clericii și cântăreții vor purta mască sanitară și mănuși și se va respecta distanța de 1,5 m.
nu se va intra în casele enoriașilor, decât la cererea insistentă a acestora.
Rugăciunea de la cumpăna dintre ani se va oficia în intervalul orar 18.00-21.00.
Măsurile transmise preoților au fost prezentate și Prefecturii Municipiului București de reprezentanții Arhiepiscopiei Bucureștilor într-o întâlnire organizată luni, 21 decembrie 2020. Prefectura a avizat favorabil aceste reguli și le-a preluat într-un comunicat de presă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)