Cu durere în suflet pentru despărțire, dar și cu bucurie pentru nădejdea întâlnirii cu Domnul Dumnezeu, pe care Părintele Constantin Catană L-a iubit cu tot sufletul său, am aflat vestea mutării la ceruri a Părintelui Constantin Catană, Duhovnicul de la mănăstirea Văratec și Duhovnicul doamnei temnițelor comuniste, Aspazia Oțel Petrescu, scrie revista Atitudini.

Duhovnic îmbunătățit, prieten al Părintelui Justin și al sfinților din închisori, propovăduitor neînfricat al adevărului credinței, rugător fierbinte pentru neamul românesc și pentru toată lumea, Părintele Constantin Catană a fost și colaborator al Revistei Atitudini, Revistă întemeiată de vrednicul de pomenire Părinte Justin Pârvu, care astăzi îl așteaptă în ceruri să întregească ceata rugătorilor români pentru lume.

Dumnezeu să îl ierte și să îl așeze cu drepții în Împărăția Sa! După o îndelungă suferință trupească, dar care nu a reușit să o biruiască pe cea a inimii sale iubitoare care lăcrima și râvnea pentru câștigarea sufletelor românilor din mreaja păcatului, Părintele Constantin a părăsit această arenă pământească a luptei în Hristos, marți 3 iunie, într-o zi luminată de praznicul Înălțării Domnului, mai scrie sursa citată

Mănăstirea Văratec anunță. de asemenea:

"Odihnește, Doamne, întru Lumina Ta, pe cei ce întru nădejdea lnvierii au adormit!”

„Cu adâncă durere în suflete facem cunoscut că în ziua de 3 iunie a.c. s-a mutat l‐a Domnul Părintele Iconom Stavrofor Constantin Catană, preot slujitor la Mănăstirea Varatic peste 35 de ani.

Un suflet ales, cu multă bunătate, răbdător, povățuitor și iubitor de cele sfinte.

Va rămâne veșnic în amintirea soborul de maici și surori din mănăstirea Varatic si-l vom păstra mereu în rugăciunile noastre.

De astăzi însă, se va ruga pentru noi la Liturghia cea Cerească, unde îl așteaptă Cel pe care l-a slujit toată viața sfinției sale, ca să se alăture soborului preoțesc din ceruri!

Să ne rugăm și noi pentru părintele căci și sfinția sa mult s-a rugat pentru noi! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace întru ceata drepților săi.

Este depus la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Mănăstirea Varatic. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă la ora 11,00.

Veșnică lui pomenire!”

Domnul să-i răsplătească osteneala și dragostea sa ce ardea ca un rug aprins și nemistuit pentru Adevărul Harului Dumnezeiesc!  

În memoria Părintelui, oferim cititorilor noștri câteva frânturi din cugetările sale, publicate și în paginile Revistei Atitudini:

Despre valorile românești

În această vreme, la noi, la români, e nevoie mai mult ca oricând, să ne schimbăm radical comportamentul și să izgonim energic pe acei care disprețuiesc valorile spirituale ale neamului românesc, înlocuindu-le cu mofturi occidentale. Noi, românii, să nu căutăm mediul optim al reflecției asupra Divinului în Occident. Pentru că îl avem aici, acasă la noi, și acasă la noi, Ortodoxia mustește în fiecare fir de iarbă.

Dumnezeu e aproape de noi, este în preajma fiecăruia, și este atât de aproape, încât e de neperceput, iar harul Lui izbucnește clipă de clipă, acolo unde este cerut, unde este căutat.

Spre deosebire de Occident, la români, valorile esențiale sunt căutate în moralitate, în perimetrul credinței care nu produce dezastre, dimpotrivă îl așază pe om în legitimitatea căutării lui Dumnezeu spre a adulmeca urma divinului. Și spun, avem valori esențiale care nu trebuie negociate. Trebuie doar să le avem grija și să le păstrăm.

Despre dogma Bisericii Ortodoxe

Oglinda Ortodoxiei aceasta este: că ne ducem viața în sistemul de gândire a celor care nu au deviat spiritual, și care și-au împodobit interiorul, inima, sufletul, din bogăția duhovnicească a marilor trăitori și a marilor mărturisitori – sfinții patristici.

Regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania spunea: „Noi, ortodocșii, fără să-i disprețuim sau să-i persecutăm pe ceilalți, posedăm adevărul întreg”. Dar și îndemnul marilor mărturisitori este tot acesta, „de a ne apăra credința”. Căci indiferența religioasă și necredincioșia pasivă sunt o rușine pentru un ortodox.

Așadar, întreaga esență a vieții creștine ne este dată în Sfântul Potir Euharistic, nu în rugăciunile cu toți cei din toate confesiunile. Și această credință a noastră e contestată, mai ales de către sectanții de orientare raționalistă – baptiști, evangheliști, etc. Pentru aceștia, Euharistia nu este taina unirii cu Hristos, ci doar un simplu ritual, instituit în memoria Cinei celei de Taină.

Așa că, nu trebuie neapărat să spunem mai multe despre importanța acestei diferențe, căci se știe foarte bine, și de aceea ne și revoltăm zgomotos, pentru ca noi să nu trăim Ortodoxia duplicitar, în derapaje și neputințe.

În această vreme în care peste creștinii ortodocși vin timpuri de grea încercare, nu ne este îngăduit să fim orbi în fața Sfintelor Canoane, nouă, celor care îmbrăcăm veșmintele liturgice și slujim lui Hristos și Ortodoxia. Sfintele Canoane ale Bisericii noastre au autoritate universal-ecumenică în viața întregii Biserici. Astfel, desconsiderarea lor e foarte gravă atât pentru viața duhovnicească personală, cât și pentru slujirea fiecărui creștin, dar și pentru Biserică, în întregul ei. Sfântul Teodor Studitul, spune despre cei care disprețuiesc Sfintele Canoane, că: „Cel care are credință adevărată, dar nu acceptă Sfintele Canoane, nu este ortodox întreg, ci ortodox pe jumătate”.

Sfaturi duhovnicești

Singura cale de a rămâne în albia chipului tău autentic, constitutiv este să reintri în tine însuți și să-ți slujești sufletul cu rugăciunea și dreapta mărturisire a adevărului dumnezeiesc. Căci omul creat din nimic, din firul de praf și re-creat ulterior din adâncul nesfârșit al căderii sale e ridicat la înălțimea și demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, primind un chip statornic, etern și inexpugnabil dacă-L urmează pe Hristos, nu va mai fi cadavrul consumării brute și materiale ale vieții.

Astăzi, atâtea suflete se lasă intoxicate de plăceri amăgitoare și de ideologii îmbătătoare, încât devin incapabile să se apropie de Hristos și, de aceea, lipsește curajul declarației împotriva îngrădirii libertății personale și de conștiință.

Măreția omului constă în frumusețea lui interioară. Dacă aceasta este înlăturată, anulată sau amputată, omul devine un monstru și nu va mai putea să dea sufletului sfințenia trebuitoare. În acest sens, cerem să ni se lase spațiu liber pentru trăirea autentică de viață creștină și cu chemarea la cunoașterea adevărului că tehnica are mai multe posibilități de distrugere decât de construcție și răul cel mai rău este „alienarea oamenilor”.

Antihrist se străduiește să-L scoată pe Dumnezeu din viața omului, dar omul să găsească formele de viață, arzând în flacăra credinței, în comunitatea obștească a dragostei care să fie după voia lui Dumnezeu și așa va fi biruitor în lățimea și lungimea, adâncimea și înălțimea acestei vieți.

Despre Pr. Justin Pârvu

Părintele Justin este un simbol al unității naționale și bisericești care s-a lipsit de osanalele lumii și a căutat nu funcție, ci împlinirea Cuvântului Evangheliei prin mărturisirea Adevărului Ortodoxiei care a trecut dincolo de granițele românești. Părintele Justin nu a avut în chilia sa mormanul de hârtie academică. Dar ce a avut? A avut Sfânta Evanghelie, scrierile Sfinților Părinți, Ceaslovul, Psaltirea, Molitfelnicul și simțul responsabilității de cuvântător și de binefăcător al săracilor, suferinzilor și al celor iubitori de Hristos, punând  morala în slujba vieții. Nu a trăit pentru a consuma, ci pentru a învăța și a mântui sufletul celor iubitori de Hristos, de neam și de țară.

În pofida unor împrejurări nefavorabile, Părintele nostru Justin nu s-a izolat, deși a fost izolat, ci de aici, din inima muntelui, lângă ucenicii și ucenicele sale a netezit calea Ortodoxiei pentru o renaștere spirituală și morală a neamului. Și chiar dacă n-a fost prezent la dialogul dintre teologie și cultură, Părintele nostru Justin a arătat foarte limpede cât de intoxicat a fost poporul român de învățătura marxistă, rămânând totuși, în marea lui majoritate, credincios Bisericii strămoșești.

Despre Aspazia Oțel Petrescu

Aspazia Oțel Petrescu a fost o valoare creștină, ce a reușit să trezească prin cărțile și articolele scrise, pe tinerii și vârstnicii din orașul Roman și din țară, făcându-i să înțeleagă de ce ar trebui iubite țara, neamul și Ortodoxia.

Ea este cea care a rămas neîngenunchiată printre miile și miile de mărturisitori din închisorile comuniste și care a știut pentru ce a trebuit să plângă și să rabde atâta umilință și chin, asemenea martirilor.

Ea îmi spunea: „Să te lupți cu patimile și cu păcatul de multe feluri, nu e ușor! Patimile, păcatul sunt o lucrare demonică, dar la mijloc este și voința omului. Nu trebuie să rămânem cu impresia că diavolul pe toate le face și niciodată să nu credem că e suficient doar un «Doamne miluiește!» și gata, am scăpat de patimă și de păcat.

Patima, păcatul se omoară prin Taina Mărturisirii, care trebuie făcută cât mai des, iar Sf. Euharistie trebuie luată cu vrednicie, nu cu ușurătate. Îndemnul patristic este să ne verificăm bine starea interioară și să sfărâmăm bine nălucirile făurite de minte și apoi puse la inimă.

Așa, bătrână cum sunt, vin și peste mine multe năluciri despre care v-am mai spus la Taina Mărturisirii, dar mă sprijin pe sfaturile ce mi le dați și pe hățul Sfinților Părinți, care ne îndeamnă prin povețele lor ca să luptăm și să scoatem din firea noastră toată patima și păcatul”.

Nu e greu să mori! E greu să trăiești!

„Nu e greu să te naști. Nu e greu să mori. E greu să trăiești”. (Bazil Gruia, Copacul ascuns, 1994).
Avem destule greutăți de traversat, căci vorba cronicarului: „bietul om este sub vremi”. Timpul s-a schimbat, după fiecare zi alunecăm tot mai mult și cădem ca o pasăre rănită pentru că cedăm dezinformării absolute, care constituie cauza tuturor relelor. Asistăm la început de mileniu cum omul vrea să ia locul lui Dumnezeu pe pământ.

Omul a ajuns să trăiască doar pentru a consuma, devenind prizonierul patimilor din propria ființă. Lipsit de lumina spirituală a vieții, va spune: „E greu să trăiești!”.

Se pierde sensul vieții și dorința de a mai căuta Împărăția lui Dumnezeu, luând naștere dependențele de tot de este viciat. Astfel dreptatea lui Dumnezeu pe care Hristos Mântuitorul ne cere să o căutăm este manipulată după epoci, mode, interese, minciună. Fărădelegea este numită adevăr, păcatul devine virtute, iar prozelitismului deșănțat i se deschide calea liberă sub pretextul toleranței. Da, păcatul, toleranța și neadevărul modifică vremurile.

Minciuna, atât pe verticală cât și pe orizontala spirituală, lovește în Adevăr, lovește în lumea creștină, sporește suferința oamenilor, iar pe unii îi înverșunează și îi întunecă până la ucidere. Ca să nu ne lăsăm amorțiți de falsele bucurii ale plăcerilor păcătoase, fiecare dintre noi trebuie să ducă cu sine lupta pentru înduhovnicire și să se silească spre răstignirea patimilor.

(Cuvinte extrase din mai multe articole publicate în Revista Atitudini)