Asociația PRO VITA București și alte 12 asociații partenere au înaintat Senatului României, după ce președintele republicii a retrimis Parlamentului legea prin care se introduce educația sexuală în școli, o cerere de a nu aduce modificări suplimentare acestei legi și de a încheia în regim de urgență procedura reexaminării ei, astfel încât posibilitatea ca părinții să aleagă dacă își trimit sau nu copiii la orele de educație sexuală să rămână prevăzută în textul legislativ. Potrivit Constituției României, părinții au dreptul să își crească și educe copiii minori în acord cu propriile lor valori.

Președintele republicii, Klaus Iohannis, a trimis miercuri, 4 noiembrie 2020, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Această lege stipulează, printre altele, și introducerea educației sexuale în școli. Klaus Iohannis a obiectat împotriva înlocuirii noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și contra introducerii obligativității obținerii acordului scris al părinților. Pentru aceste motive, președintele a tergiversat promulgarea legii în forma adoptată de Parlament, deși chiar și în această formă educația sexuală se va preda în școli, însă rămâne la alegerea familiilor dacă elevii vor frecventa sau nu aceste cursuri. Argumentația lui Klaus Iohanis poate fi citită pe pagina web a Administrației Prezidențiale

PRO Vita București și alte 12 asociații partenere cer Senatului să nu modifice forma deja stabilită a legii respective.

„Domnule Președinte al Senatului,

Vă scriem pentru a vă solicita ca reexaminarea legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cerută în data de 4 noiembrie 2020 de Președintele României, să fie făcută în regim de urgență și, totodată, ca legea să fie adoptată de Senat fără modificări.

Mai precis, facem referire la necesitatea păstrării întocmai a art. 1 pct. 10 [1] al actului normativ supus reexaminării, care modifică prevederile art. 46 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 272/2004. Această modificare prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și obligativitatea obținerii acordului scris al părinților ca o condiție pentru participarea copilului la aceste programe.

Menționăm că și în perioada dezbaterii inițiale a propunerii legislative am transmis adrese similare, prin care ne-am exprimat susținerea față de soluția legislativă criticată de președintele României.

În opinia noastră, această soluție legislativă este absolut necesară pentru a asigura respectarea unor drepturi garantate de Constituția României precum și de tratatele internaționale la care România este parte [2], respectiv dreptul părinților de a-și educa copiii potrivit propriilor convingeri și dreptul la libertatea de conștiință.

Totodată, remarcăm că paragraful de lege menționat este o expresie a recunoașterii îndatoririi și responsabilității ce le revine părinților în acest sens [3], fiind și garanția împotriva utilizării procesului educativ în scopuri de îndoctrinare și propagandă ideologică [4].

E limpede că educația sexuală și educația despre viața de familie în general nu se reduc la simple cunoștințe de anatomie și fiziologie, ci conțin și o dimensiune morală și de conștiință. Din păcate, din experiența anterioară, programele de educație sexuală sunt cel mai adesea un vehicul de „colonizare ideologică”, persoanele care se ocupă de organizarea și derularea unor asemenea programe fiind tributare unor teze și metode inacceptabile pentru o mare parte a părinților din România. Astfel, există riscul transformării unei eventuale ore de educație (sexuală) în ocazie de promovare a agendei „minorităților sexuale” sau a promiscuității sexuale.

De aceea, considerăm absolut necesar ca părinții să cunoască conținutul programei și perspectiva din care le-ar fi predate copiilor elementele legate de viața intimă.

Totodată, dezavuăm în mod categoric următoarele afirmații din conținutul cererii de reexaminare: „Cu privire la obligativitatea existenței acordului din partea părinților (…) în vederea derulării (…) în unitățile școlare, a acestor programe de educație, apreciem că aceasta are ca efect restrângerea accesului copiilor la o educație adecvată, cu atât mai mult cu cât această limitare nu se aplică și în cazul altor tipuri de programe. Această măsură legislativă este de natură să creeze un obstacol în realizarea interesului superior al copilului.” Este în opinia noastră deplorabil faptul că cea mai înaltă instituție a statului român consideră părintele ca pe un obstacol în calea realizării drepturilor copilului. De asemenea, în contradictoriu cu cele afirmate de Președintele României, în urmă cu doar câțiva ani Curtea Constituțională a dispus, iar Parlamentul României a reglementat, pe considerente similare celor invocate de noi, condiționarea participării elevului minor la ora de religie de acordul scris al părintelui.

Cu referire la Curtea Constituțională, mai menționăm că, în soluționarea obiecției de neconstituționalitate formulate de Președintele României pentru aceeași lege a cărei reexaminare este solicitată, Curtea a statuat că „pretinsele vicii de constituționalitate invocate reprezintă, în realitate, o critică a unei opțiuni care aparține în exclusivitate legiuitorului” [5], prevederile legii constituind așadar expresia unei viziuni de oportunitate politică. Or, legea supusă reexaminării a fost adoptată de Parlamentul României cu susținerea unui spectru larg politic, procedural și substanțial întrunind toate criteriile legitimității democratice. Nu vedem ce rațiuni ar putea fi invocate pentru o eventuală revenire asupra soluției deja adoptate.

În final, reamintim că, dacă titularul drepturilor este persoana umană, atunci, la nivel de grup și de populație, niciun drept, deci nici cel la sănătate și cel la învățătură, nu poate fi conceptualizat și administrat decât cu condiția respectării drepturilor fundamentale ale membrilor grupului, în acest caz a dreptului părinților de a reprezenta interesele superioare ale copiilor lor. Instituțiile publice au un rol instrumental și subsidiar, nu unul prioritar. Cu alte cuvinte, aceste autorități au rolul de a facilita cetățenilor atât învățătura cât și sănătatea, potrivit cu nevoile și scopurile titularilor și nu de a o administra potrivit intereselor de putere inerente oricărei autorități publice.

Pentru aceste motive, respectuos vă solicităm ca reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului să se facă în regim de urgență și ca legea să fie adoptată de Senat fără modificări față de forma sa actuală.

Cu deosebită considerație,

Semnatari

Asociația PRO VITA București
Alianța Familiilor din România
Alianța Părinților
Asociatia Crestin Ortodoxa Mama Olga Piatra Neamț
Asociatia Medicala Concordia Piatra-Neamț
Asociația Pro Vita Alba Iulia
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Timișoara
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Brașov
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Arad
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Târgoviște
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Cluj
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Târgu Jiu
Societatea Femeilor Ortodoxe – Alba Iulia


______________________________________________________________________________ 

[1] „La articolul 46 alineatul (3), litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:

„i) derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

[2] Art. 29(6) din Constituția României; art. 487 Cod Civil; art. 26 (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori”; Art. 2 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (primul Protocol adițional): „Statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și învățământului, va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și acest învățământ conform convingerilor lor religioase și filozofice”; Art. 14 (3) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: „(…) dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora”; Art. 13 (3) din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale: „Statele părți la prezenta Convenție se angajează să respecte libertatea părinților și, atunci când este cazul, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii lor instituții de învățământ, altele decât cele ale autorităților publice, dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul în materie de educație și de a asigura educația religioasă și morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri”; Articolul 18 (4) din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice: „Statele (…) se angajează să respecte libertatea părinților și, atunci când este cazul, a tutorilor legali, de a asigura educația religioasă și morală a copiilor lor în conformitate cu propriile convingeri”; Art. 5 din Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului: „Statele părți vor respecta responsabilitățile, drepturile și îndatoririle ce revin părinților naturali ai copilului sau, după caz și conform tradiției locale, membrilor familiei lărgite sau comunității, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale copilului, îndrumarea și orientarea necesare în exercitarea de către copil a drepturilor recunoscute în prezenta convenție.”; Art. 14 (2) din Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului: „Statele părți vor respecta drepturile și obligațiile părinților sau, după caz, ale reprezentanților legali ai copilului de a-l îndruma în exercitarea dreptului sus-menționat, de o manieră care să corespundă capacităților în formare ale acestuia.”; Art. 5 (1) din Convenția UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățământului: „Statele participante la prezenta Convenție convin: (…) b) că este necesar să se respecte libertatea părinților și, dacă este cazul, a tutorilor legali: (…) de a asigura, conform modalităților de aplicare proprii legislației fiecărui stat, educația religioasă și morală a copiilor în conformitate cu propriile lor convingeri; de asemenea, nici o persoană sau nici un grup nu trebuie să fie constrânse să primească o instrucție religioasă incompatibilă cu convingerile lor.”

[3] Kjeldsen, Busk Madsen si Pedersen c. Danemarca, nr. 5095/71, 5920/72, 5926/72, 7 dec. 1976, § 52;

[4] Lucrarile pregătitoare ale Protocolului nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale explică scopul art. 2 din Convenție: „ceea ce noi revendicăm pentru părinți este pur si simplu libertatea, dreptul de a-și îndeplini o datorie sacră”; „Regimurile totalitare (…) caută să supună copiii la propaganda lor ideologică sistematică sustrăgându-i de la influența legitimă a părinților”.

[5] Decizia Curții Constituționale a României nr. 644 din 24 septembrie 2020, par. 67.”, se arată în solicitarea publicată pe pagina web a Asociației PRO Vita.
 
Klaus Iohannis pare a avea o obsesie legată de educarea sexuală a minorilor, având în vedere că a contestat - fără câștig de cauză - la CCR aceeași lege modificată de Parlament, după care, în loc s-o promulge în forma care impune acordul părinților, a mai trimis o dată legea la Parlament, pentru „reexaminare”.