ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Unii au plecat deja pe ultimul lor drum. Alții sunt atât de bătrâni și de bolnavi, atât de marcați de suferința prin care au trecut în pușcăriile comuniste, încât nu mai pot face drumul până la București. Astăzi, la termenul din procesul în care Ioan Ficior e judecat pentru infracțiuni contra umanității, președinta instanței, Criștiu-Ninu Luminița, a dat citire declarațiilor martorilor care nu s-au putut prezenta.

Ca și la termenul trecut, Ioan Ficior, fostul comandant al lagărului de muncă și de exterminare de la Periprava, nu a fost prezent în sala de judecată, fiind reprezentat prin avocați. Au venit în schimb la proces foștii deținuți politici, oamenii care au avut de pătimit din cauza lui. Vin, cât încă mai pot. Vin, cât încă mai sunt.

„Ficior ne înjura, spunându-ne bandiți”

Dunca Gavrilă a fost condamnat în 1954 la 5 ani de muncă silnică. A ajuns la Periprava în anul 1958/59, perioadă în care comandant era col. Ficior. Fostul deținut își amintește că a lucrat la stuf din luna decembrie până în luna martie, deși Dunărea era înghețată. Pedepsele pentru neîndeplinirea normei de muncă erau bătaia, micșorarea rației de hrană și izolarea pentru 3 zile. Pedepsele erau aplicate de comandantul Ficior în urma judecății într-o comisie organizată special în acest scop. Din cauza foametei și a bătăilor, mureau și câte 2/3 deținuți pe zi.

„La Periprava am locuit pe bac și am lucrat la stuf. Hrana era foarte puțină, eram aproape tot timpul flămânzi. În bac am stat din 20 decembrie 1958 până în 20 martie 1959, de unde am fost scoși și duși la Periprava. Activitatea era normată la 20 maldări de stuf și trebuia să-i transporți de la locul de recoltare pe malul canalului. Dacă nu executam, norma eram pedepsiți cu bătaie și nu ni se dădea mâncare. Din cauza bătăilor primite, a foamei îndurate, un inginer din Cluj a decedat, rețin că se numea Balint. De asemenea, în aceleași condiții a decedat un alt deținut pe nume de Sturza. Aceste cazuri s-au înregistrat la Periprava. Pedepsele cu bătaia ne erau aplicate de milițieni, director, și ne erau aplicate indiferent dacă eram sau nu vinovați. Și eu personal am fost bătut de două ori pe motiv că nu am finalizat lucrările la timp (la desecări și la amenajat de porumbar).

Rețin că din cauza foamei, deținuții mâncau rădăcini de stuf, mai prindeau șerpi și broaște și le mâncau. Nu exista încălzire, nici apă pentru consum, dar nici pentru igienă corporală și ne spălam doar când ploua. Se aducea apă de la Letea, însă doar pentru gătit. Nu existau WC-uri, acestea fiind improvizate. Îmbrăcămintea era formată din «zeghe» și dacă ne udam nu exista posibilitatea să o uscăm. Exista un medic, dar existau și medici din rândul deținuților, însă nu existau medicamente.

Din 5000 de deținuți care ne aflam la Periprava, doar aproximativ 2000 lucram, restul fiind declarați inapți. Cei inapți erau ținuți în barăci, cu scopul de a muri de foame. Unii dintre aceștia, în funcție de starea fizică, mai erau folosiți la despănușat porumb. Nu aveam drept la corespondență, pachete sau vorbitor. Mai mâncam însă carne de cal, dintre animalele moarte care erau aduse acolo de la Letea.

L-am cunoscut personal pe comandantul Ficior Ioan atunci când venea în barăci sau la locul de muncă în control. Pot spune despre acesta că este cel mai mare criminal de pe fața pământului, fără pic de omenie, de bun simț sau milă față de oameni. Personal am fost lovit de numitul Ficior Ioan, de două sau trei ori (cu pumni, picioare sau m-a călcat, dar nu atât de grav). Ne înjura, spunându-ne bandiți. Așa se comporta cu toți deținuții. Menționez că am fost ținut de mai multe ori la carceră, legat de mâini și de picioare cu lanțuri, fără hrană 24 de ore. Aceste sancțiuni cu carcera mi-au fost aplicate de către comandant. Comandantul, numitul Ficior Ioan, aproba toate aceste măsuri. Rapoartele cu sancțiunile erau întocmite de către milițieni și aprobate de către comandant sau de către ofițerul politic. Existau foarte multe cazuri de îmbolnăviri, eu chiar îl pot numi «lagărul morții». Existau multe cazuri de distrofici.”

Mâncau arpacaș cu „urmă de baligă”

Tomoioagă Simion a fost condamnat la 8 ani de închisoare de Tribunalul Militar din Cluj pentru că ar fi adormit în post pe vremea când era grănicer. La Periprava a ajuns în anul 1959. El a declarat că rata deceselor era de 1 sau 2 deținuți în fiecare zi, iar cauzele erau bătăile crunte, hrana mizerabilă și condițiile grele de muncă. Dintre cei decedați din cauza condițiilor de detenție și-l amintește pe un deținut pe nume Teodorescu din comuna Bozovici.

 

„Arăt că la Periprava eram împărțiți în mai multe categorii, eu fiind încarcerat cu deținuții politici în categoria frontieriștii, cei care au încercat să iasă din țară. Știu că mai era o secție a țărăniștilor și liberalilor. În ceea ce privește condițiile de detenție arăt că acestea erau foarte grele, mai greu de atât nu se putea decât moartea, mâncarea era foarte rea și niciodată de ajuns, dacă cineva era nemulțumit de hrana primită era pus în lanțuri și bătut și nu îl mai vedeam niciodată pe acel deținut. La Periprava, până să mă îmbolnăvesc, am fost scos la muncă unde tăiam stuf, programul de muncă era de la 7:00 – 8:00 dimineața până seara, cam 12 ore, după care eram aduși înapoi în colonie. Arăt că eram scoși la muncă și iarna și primeam pantaloni și haine tip zeghe, iar pe timp de iarnă primeam o haină mai groasă. Eram scoși la muncă în permanență mai puțin când plouă, însă eram scoși și pe timp de iarna chiar dacă era ger, fiind încolonați și duși pe jos, păziți de soldați în termen înarmați și subofițerii de la Penitenciar.


Declar că stăteam în barăci făcute din PFL cu acoperiș de rogojini, unde am fost încarcerat eu (frontieriștii) nu aveam sobe și ne înveleam cu pături motivat de faptul că eram tineri, însă știu că deținuții în vârstă încarcerați în alte barăci aveau sobe cu care se încălzeau pe timp de iarnă. În general mâncarea a fost dezastruoasă doar de sărbători era mai buna deoarece avea grăsime. Arăt ca dimineața mâncam o cană de ceai cu 100 de grame de pâine, prânzul îl luam la locul de muncă și primeam o ciorbă de legume, varză sau fasole cu precădere varză amestecată cu coceni, arpacaș, găsind și urmă de «baligă de animale», carne primeam foarte rar doar de sărbători. Nu aveam alte posibilități de a obține altă hrană. Seara primeam de mâncare ce rămânea de la prânz, însă un singur fel.”

„Se auzeau deținuții cum mestecau în gol, în vis, de foame”

Tomici Gheorghe a fost condamnat de Tribunalul Militar Timișoara la 7 ani închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. A fost transferat alături de alți 700 de deținuți la penitenciarul Periprava în luna mai 1959. Conform declarației lui, la Periprava au fost întâmpinați de comandantul Ficior care, sub diverse pretexte, i-a pus pe gardieni să-i bată cu parul pe noii veniți.

 

„Lucram de dimineața de la 5:00, până seara la 6:00. Toată lumea suferea de foame, iar seara când făceam de planton (fiecare deținut pe rând) se auzeau deținuții cum mestecau în gol, în vis, de foame. Mâncarea era puțină și slabă. Ceea ce nu se vindea în țară, la aprozare, varză, ceapă, erau preparate și ne dădeau nouă să mâncăm. După ce au văzut că eram toți slăbiți ne-au dat și carne de cal, astfel încât ne-am mai întremat.


După ce serveam masa, mâncarea fiind adusă în butoaie, după golirea acestora, 7-8 deținuți sau chiar mai mulți încercau să mai șteargă marginile butoiului, așa de mare era foamea. Cunosc faptul că în rândul deținuților erau și judecători, diplomați. De asemenea mai cunosc că la momentul eliberării exista posibilitatea să ne mai prelungească durata arestării.

Cunosc și faptul că un judecător din Timișoara, cu ocazia prășitului porumbului, a lăsat în urmă un fir de iarbă, a fost pus de către militari (care asigurau paza) să smulgă iarba cu gura, proteza rămânându-i acolo. A fost un deținut care nu a vrut să smulgă cu gura, iar după ce a fost reținut la poartă, când s-a întors în baracă s-a dezbrăcat și ne-a arătat cum a fost bătut cu sârmă de oțel de către cadre militare. Personal am fost și eu pus să smulg iarba cu dinții. Bătaia era la ordinea zile.”

„Prindea șoareci de pe câmp, pe care îi prăjea la foc”

Bălașa Eugeniu a fost condamnat de Tribunalul Militar București la 18 ani închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale. A ajuns la Periprava în anul 1959, când Ficior era comandant. El a declarat că deținuții erau obligați să muncească la câmp de dimineața până seara, erau hrăniți foarte prost și puțin, iar apa de băut era luată direct din Dunăre. Cei mai muți deținuți s-au îmbolnăvit din cauza alimentației proaste și a apei nepotabile, iar tratamentul și-l administrau singuri, mâncând buruieni de pe câmp. Pentru neîndeplinirea normei de muncă, deținuții erau bătuți de către gardieni, la indicațiile lui Ficior. El însuși a fost pedepsit de către un gardian, cu 2 lovituri de băț peste palme, pentru că a tăiat cu sapa din greșeală 2-3 porumbi, în timp ce se afla la prășit. Pedeapsa i-a fost aplicată la ordinul comandantului Ficior. Fostul deținut declară că în cei trei ani petrecuți la Periprava au murit în jur de 1000 de deținuți, iar cadavrele lor au fost îngropate în apropierea penitenciarului.

Tarcea Mircea Dimitrie a fost condamnat în 1959 la 20 de ani de muncă silnică pentru „crimă de uneltire”. La Periprava a ajuns în ianuarie 1960, a fost dus la colonia Grind, aflată la 3 - 4 Km depărtare.

„Condițiile de detenție la Grind au fost cât se poate de dure, eram scoși la câmp dimineața între orele 7:00 și 8:00, sub supravegherea unui cordon de soldați M.A.I., unde strângeam cocenii de pe câmp. Afară erau și -15 grade Celsius amplificată de vântul puternic, iar noi eram îmbrăcați sumar într-o simplă zeghe. Uneori frigul era atât de puternic încât chiar militarii care ne păzeau nu rezistau și ne duceau înapoi în colonie, drumul fiind parcurs pe jos circa 2-3 Km. Hrana era cât se poate de puțină, iar foamea era atât de mare la Grind încât un alt coleg de detenție, pe nume Diaca, fost student, prindea șobolani și șoareci de pe câmp pe care îi prăjea la focul făcut de soldații care ne păzeau și îi mânca. Seara eram scoși la numărătoare, iar dacă cei care trebuiau să facă apelul întârziau din cauza frigului foarte purternic, ne refugiam în dormitoare de unde gardienii ne scoteau afară cu bastoanele. La câmp, munca era zi lumină în mod special la culturile de floarea soarelui și porumb.

Rândurile erau lungi de ordinul kilometrilor iar cei care rămâneau în urmă erau opriți seara la întoarcerea în colonie în poartă și pedepsiți. Cu privire la asistența medicală aceasta era efectuată de medici din rândul deținuților politic care însă nu dispuneau de instrumentar, de medicamente ori de cele necesare tratamentului. Cele mai frecvente îmbolnăviri erau de dizenterie, tratate în general cu ceaiuri din menta de baltă adusă de cei care ieșeau la muncă.

Într-o baracă eram cazați 40-60 de deținuți, suprafața unei barăci era de aprox. 14-20 de metri. Munceam inclusiv duminica, când eram puși să aducem chirpici în spate de la o distanță de aprox. 7 - 8 Km de colonie. Totodată mai eram duși și la pădurea Letea pentru a aduce lemne de foc.”

„Am mâncat arici, de foame”

Baciu Petru a executat 13 ani de închisoare, din 1948 până în 1961. Ultimii trei ani de detenție, o pedeapsă admninistrativă pentru că nu a vrut să devină colaborator al Securității, i-a făcut la Periprava. Fostul deținut politic a declarat că oamenii erau trimiși la muncă în port, la împins vagonete. El își amintește că, într-o zi, gardienii au împușcat un deținut și i-au lăsat cadavrul pe drumul dintre locul de muncă și lagăr, ca să-i impresioneze astfel pe deținuți.  

De cele mai multe ori, deținuții nu făceau față efortului fizic depus pentru că nu se hrăneau corespunzător. Pentru că nu asculta ordinele gardienilor, Baciu a fost pedepsit deseori cu detenție la „Neagra”, unde nu primea mâncare și era forțat să stea numai în picioare. Patul, care era o scândură prinsă cu balamale de perete, era legat în timpul zilei cu un lacăt, pentru ca deținuții să nu se poată așeza pe el.

Tranculov Ioan a fost condamnat la 5 ani închisoare de Tribunalul Militar Timișoara pentru tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat. A fost transferat la Periprava în 1961 unde a rămas până în 1963.
„La Periprava am fost încarcerat la secția centru unde știu că era comandant Ficior Ioan care ne-a triat în momentul în care am ajuns la colonia de muncă. Am ajuns aproximativ 100 de persoane la Periprava (...). La sosirea în centru, comandantul Ficior Ioan ne-a încolonat și l-a întrebat pe fiecare deținut ce funcție a avut înainte de arestare și ce meserie cunoaște. Cu ochii mei am văzut când unul dintre deținuții politici i-a răspuns comandantului că este rabin, acesta din urma l-a înjurat și l-a lovit. Pe alt deținut politic l-a intrebat de asemenea ce funcție a avut anterior arestării și de asemenea l-a lovit și înjurat. După aceea, am fost băgați într-o baracă făcută din pământ și acoperită cu stuf unde erau paturi suprapuse și unde am fost cazați aproximativ 80 de deținuți politici.

Pe perioada detenției nu am avut voie să trimit și să primesc corespondență și pachete. Menționez că două zile am fost scos la muncă la dig, fiind tâmplar de meserie și triat datorită acestei meserii eu lucram la construirea grajdurilor și cotețelor în care ar fi urmat să crească animale. Arăt că datorită mesteșugului pe care îl cunosc nu am fost bătut ca urmare a neîndeplinirii normei de muncă însă am văzut cum alți deținuți erau bătuți în cele două zile în care am muncit la construirea digului, am văzut cum gardienii îi loveau pe deținuții politici cu bâta. Arăt că la locul de muncă venea și comandantul Ficior Ioan călare care verifica tăierea stufului și modul de desfășurare a muncii. Arăt că cel mai de temut om din cadrul coloniei Periprava era Ficior Ioan, care dispunea toate măsurile din colonie (...). Decesele la Periprava erau zilnice, mai ales în rândul celor în vârstă.

Ȋn această perioadă am avut dureri de dinți 3-4 zile, când am cerut cu insistență medicamente, însă nu le-am primit, fiind trimis sub pază în sat, la un dentist care mi-a scos ambii dinții deoarece timp de 3 zile am țipat în continuu. Nu se dădeau medicamente în colonie, eu nu am văzut personal medici, iar cei care aveau probleme medicale erau lăsați să moară.

Referitor la mâncare, rația zilnică era 200 grame de pâine pentru cei care ieșeam la muncă, iar dacă nu ieșeam la muncă doar 100 de grame de pâine și 400 de grame turtoi (n.r. – din mălai), mai primeam în general varză cu arpacaș, iar când ni se dădea carne erau capete ori picioare de cai. După ce mâncam, în colonie era epidemie de diaree.

Arăt că toată perioada am suferit de foame. Eu personal nu am fost bătut și supus la violențe din partea comandantului Ficior Ioan, însă știu de la alți deținuți de alte cazuri în care chiar comandantul îi bătea. Arăt că printre sancțiuni, în afară de bătaie mai era izolarea și diminuarea rației de mâncare, mâncam doar la 3 zile, existau zile în care primeam doar apă cu sare. Despre toate aceste tratamente știu că le dispunea chiar comandantul. Arăt că în cele două zile în care am fost la stuf am văzut cum deținuți politici mâncau inclusiv arici. Inclusiv eu am mâncat, din cauza foamei, aceste vietăți”

Ioan Ficior, fostul comandant al coloniei de muncă Periprava, este al doilea și utimul torționar identificat de justiția din România. A fost trimis în judecată august 2014, iar procesul lui a început abia la sfârșitul lunii aprilie 2015.
La termenul următor va fi audiat ultimul martor, dar și una din părțile civile. De asemenea, vor fi vizionate imaginile document despre Periprava ce ar putea să existe în arhiva „Memorialului Durerii”, instanța înaintând în acest sens o adresă către Lucia Hossu-Longin. Pentru „egalitate de arme”, avocata lui Ficior a solicitat instanței vizionarea unei declarații a „fostului ministru de justiție” despre actualelele condiții de detenție din România.

Și tot la acest termen, fixat pentru ziua de 17 martie, Ioan Ficior va trebuie să onoreze asistența cu prezența sa, deoarece se vor depune concluzii, ocazie cu care procurorul de ședință a anunțat deja că Ministerul Public va solicita schimbarea încadrării faptei.

Foto: read-online-books.xyz